in timpul efortului, debitul cardiac trebuie sa asigure irigarea muschilor acti, dar si a pielii. Un efort usor sau mediu va necesita un debit cardiac mai mare cind temperatura mediului inconjurator este ridicata, ativ cu mediul neutru (18A°C).
Caldura si umiditatea asociate pot deveni periculoase in conditiile practicarii unui sport, chiar lejer, pentru ca impiedica evaporarea transpiratiei de unde si riscul supraincalzirii.
Ambianta rece. Creste efortul inimi si de aici si nevoia in OA» in masura in care vasoconstrictia periferica destinata reducerii pierderii de caldura, creste rezistenta periferica si deci si TA.
Expunerea fetii la temperaturi exterioare joase induce bradicardie (puls sub 60/1\') reflexa, prin stimularea nervului trigemen si angor, la bolnavul coronarian.
Un frig moderat (pina la '15A°C), cu conditia ca bolnavul cardiac sa fie imbracat corect, nu reprezinta un pericol pentru un subiect in miscare ale carui exercitii, produc caldura.
Altitudinea. Se stie ca presiunea partiala a 02 scade cu altitudinea. Adaptarea la altitudine dupa 2'3 zile se caracterizeaza prin cresterea FC, cresterea ventilatiei (frecventa respiratiei), cresterea hematocritului deci si a scozitatii singelui, si vasoconstrictia coronariana.
Pina la 1 500 m capacitatea maxima de efort (aeroba) nu este influentata, dupa aceasta altitudine ea scade linear (paralel) cu altitudinea (minus 3% la fiecare 300 m).
Voiajul in aon presurizat la 2 000 m nu este periculos pentru un cardiac silizat.
Actitatile fizice vor fi restrinse si practicate numai dupa o aclimatizare de peste 3 zile.
Ce sporturi de rezistenta sint indicate?
Mersul este o actitate de baza permisa oricarui pacient.
Mersul in tempo moderat, 3'4 km/h, pe teren , nu are decit un impact cardiovascular moderat.
Practicat intr-o maniera mai rapida (>6 km/h), pe teren usor inclinat, mersul poate deveni o actitate fizica cu caracter sportiv (atletica) benefica pe cardio-circulator.
Intensitatea mersului depinde de teza de mers, de greutatea subiectului, de marimea pasului, de natura solului (dur, nisip, zapada) si de teza ntului.
Absenta disconfortului respirator si autocontrolul FC (puls), pot garanta pacientului ca face un efort care are calitati de antrenament.In faza a III-a, mesajul ce trebuie transmis pacientului va fi de a-si consacra 30'60 minute/zi pentru mers la o teza de 5 km/h.
Efortul va fi practicat in afara fazei digestive, a unui prinz copios si va tine cont de conditiile climatice si de drumul ales pentru promenada.
Bicicleta este un sport de rezistenta, de referinta in cardiologie.
Natatia conne si pacientilor cu capacitate de efort redusa. Practic numai pacientii care practicau inotul inaintea accidentului coronarian vor putea profita de avantajul unui travaliu muscular global in care combinarea cu respiratia adecvata este esentiala.
Dansul poate reprezenta o modalitate de efort, alternind intensitatile crescute (rock, lambada) cu cele mai reduse (tangou, slow). Reclama o buna conduita fizica si acceptarea faptului ca la 50 de ani ritmul nu mai este acelasi ca la
20 de ani.
Atentie! Atmosfera de sarbatoare poate estompa prudenta, adaugind si riscul bauturii si tentatia fumatului care trebuiesc etate.
Conducerea antrenamentului se va face in functie de importanta afectiunii, de posibilitatile indidului, de toleranta acestuia ,1a efort.
Masurarea tensiunii arteriale in efort ridica Si citeva dificultati de inregistrare si anume: datorita faptului ca subiectul se misca, pot apare zgomote externe care se transmit la stetoscop facind greu identificabila aparitia zgomotului arterial.
Efectele antrenamentului fizio se judeca urmarind ameliorarea sau silizarea bolii (in sensul stagnarii evolutiei si a agravarii cardiopatiei ischemice) si rezultatele propriu-zise.
Studii numeroase arata ca efortul ritmic sau de rezistenta este cel mai util coronarului.
Antrenamentul fizic al bolnavului coronarian, dupa infarctul miocardic, aduce si o ameliorare subiectiva noila a numarului de crize angi-noase, o mai buna toleranta la efort, care nu pare legata de o circulatie calitativa mai buna, ci mai ales de o utilizare mai eficace a posibilitatilor miocardului.
De multi ani cardiologii se preocupa de problemele readaptarii bolnalor coronarieni la o ata fizica normala.
Mai exact, atitudinii pasive i-a luat locul, incet dar sigur, proscrierea etarii efortului, antrenamentului fizic ca mijloc de tratament.
Incidenta sociala a bolii a generat preocupari in aceasta directie la scara nationala, de multi ani si la diverse nivele.In S.U.A. exista din 1941 Comitetul de Reabilitare American", care se ocupa de recuperarea indizilor handicapati din punct de vedere fizic, mental, social, profesional si economic.
OMS a multiplicat grupele de studiu, cre-ind unitati pilot si centre de referinta, ce zeaza efectele reabilitarii prin antrenament fizic la cei cu infarct miocardic.
O astfel de statie pilot OMS a functionat la ASCAR, din anul 1969, iar in 1972 a devenit Centrul de referinta OMS in probleme de reabilitare, prin antrenament fizic, a bolnalor cu infarct miocardic in antecedente.
