Aminoglicozidele sunt rapid bactericide in vitro la concentratii mici, cu spectru limitat la bacterii facultativ gram-negati si stafilococi. Nu actioneaza asupra bacteriilor anaerobe si nu sunt eficiente in medii acide sau cu concentratii scazute de oxigen. Totusi, spectrul lor include virtual toate
bacteriile gram-negati ce nu sunt strict anaerobe, aminoglicozidele fiind printre medicamentele de electie in orice infectie suspectata a fi produsa de bacterii gram-negati, in special la pacientii neutropenici. Aminoglicozidele in combinatie cu o
penicilina au efect bactericid sinergie in tratamentul endocarditelor stafilococice, enterococice sau cu streptococi viridans si sunt combinate de obicei cu un antibiotic P-lactamic pentru tratarea bacteriemiilor gram-negati. Aminoglicozidele sunt de asemenea printre medicamentele de electie pentru
infectiile sere ale tractului urinar superior. Limitarile majore ale utilizarii aminoglicozidelor sunt date de toxicitatea otica si renala, activitatea diminuata la unele locuri de infectie (de ex., abcese si sistem nervos central), rezistenta bacteriilor tinta si nevoia de a monitoriza nilurile serice. Dintre agentii disponibili, este preferata de obicei gentamicina datorita costului scazut, dar tobramicina are activitate ceva mai mare pe P. aeruginosa, iar amikacina are activitate pe multe bacterii gram-negati rezistente la gentamicina si tobramicina, deoarece este inactivata de mai putine enzime de modificare a aminoglicozidelor. Streptomicina ramane inca unul din medicamentele de electie in terapia initiala a tularemiei, ciumei, mori si brucelozei si este agent de linia a doua in tratarea tuberculozei.
