in trecut, interactiunile importante din punct de vedere clinic implicand medicamentele antibacteriene nu au constituit, in general, obiectul unor preocupari serioase, deoarece P-lacta-micele erau cele mai des folosite si interactionau rar cu alte medicamente in asa masura incat sa afecteze negativ pacientul. Astazi, fluorochinolonele, macrolidele si rifampicina sunt folosite tot mai des, iar interactiunile ingrijoreaza din ce in ce mai mult. Tabelul 140-4 prezinta cele mai comune si mai bine documentate interactiuni ale agentilor antibacterieni cu alte medicamente si caracterizeaza relenta clinica a acestor interactiuni. Administrarea asociata a medicamentelor cuplate in elul 140-4 nu duce in mod necesar la consecinte clinice negative importante. Rezultatul depinde de frecventa administrarilor, doza si durata terapiei, concentratia medie serica a medicamentului non-antibacterian administrat, sensibilitatea
pacientului la efectul farmacologic al medicamentului non-antibacterian si alti cofactori mai sumar descrisi. Recunoasterea posibilitatii de interactiune inainte de administrarea agentului antibacterian este esentiala pentru folosirea rationala a acestor medicamente, deoarece consecintele negative pot fi adesea prevenite daca interactiunile sunt anticipate. Tabelul 140-4 este menit doar sa creasca vigilenta privind potentialul pentru o interactiune. Pentru a identifica optiunile cele mai bune ar trebui consultate surse suplimentare.
MACROLIDELE Eritromicina poate inhiba meolismul hepatic al multor medicamente administrate in acelasi timp, cum ar fi teofilina, carbamazepina, terfenadina, warfarina si alcaloizii din ergot, un efect ce duce la cresterea concentratiilor serice si a toxicitatii. Amplitudinea interactiunii cu teofilina este foarte riabila si este proportionala cu doza si durata tratamentului cu eritromicina. in contrast, nivelurile anticipate de ciclosporina cresc cand este administrata eritromicina, deoarece eritromicina inhiba enzima specifica responsabila de meolismul ciclosporinei. Meolismul scazut al terfena-dinei si probabil al astemizolului au fost raportate drept o cauza de disfunctie cardiaca severa. Claritromicina pare sa fie similara eritromicinei ca potential inhibitor, desi azitromicina poate avea efect redus asupra meolismului altor medicamente. La aproximativ 10% din pacientii ce primesc digoxin, concentratiile cresc cand se administreaza si eritromicina; mecanismul consta in absorbtia crescuta a digoxinului datorita distrugerii de catre eritromicina a bacteriilor ce meolizeaza digoxina.
TETRACICLINELE Cea mai importanta interactiune ce implica tetraciclinele este reducerea absorbtiei cand aceste medicamente sunt administrate concomitent cu cationii di-sau trilenti, cum ar fi antiacidele, compusii cu fier sau produsele lactate. O interactiune similara se obser la chinolone ( mai jos). Alimentele au de asemenea efecte negative asupra absorbtiei majoritatii tetraciclinelor. Inductorii izoenzi-melor hepatice, cum ar fi fenitoina si barbituricele cresc clearance-ul doxiciclinei; desi semnificatia clinica a acestui efect este necunoscuta, folosirea unui antibiotic alternativ poate fi binevenita.
SULFONAMIDELE Sulfonamidele pot creste efectul hipoprotrombinemic al warfarinei prin inhibarea meolismului celui mai potent izomer al acestui agent si posibil prin deplasarea lui de pe proteinele de legare. Sulfonamidele pot potenta de asemenea efectele agentilor hipoglicemianti orali si al fenitoinei prin reducerea meolismului sau deplasarea de pe proteinele serice.
FLUOROCHINOLONELE Exista doua interactiuni medicamentoase importante care implica fluorochinolonele. in primul rand, ca si tetraciclinele, cationii di- si trilenti cheleaza toate fluorochinolonele, ceea ce impiedica aproape in totalitate absorbtia dozelor. in al doilea rand, anumite fluorochinolone (enoxacina, ciprofloxacina si, mai putin, norfloxacina si ofloxacina, dar nu lomefloxacina) pot inhiba enzimele hepatice ce meolizeaza teofilina, and ca rezultat toxicitatea teofilinei. Acelasi mecanism sta si la baza cresterii concentratiei serice a cofeinei, dar semnificatia clinica a acestei interactiuni este necunoscuta. Rezultate diverse indica faptul ca chinolonele pot de asemenea potenta nefrotoxicitatea ciclosporinei, exagereaza efectele warfarinei si cresc neurotoxi-citatea cand sunt administrate impreuna cu agenti antiinflamatori nesteroidieni. Totusi, aceste interactiuni nu au fost confirmate prin studii controlate.
RIFAMPICINA Rifampicina este un excelent inductor al multor enzime ale citocromului P450 si creste clearance-ul hepatic al unor medicamente, printre care (cu indicarea efectelor predictibile): contraceptive orale (sarcina), warfarina (scade timpul de protrombina), ciclosporina si prednisonul (rejet de organ sau exacerbarea unei stari inflamatorii subiacente), verapamilul si diltiazemul (necesitatea cresterii dozajului). METRONIDAZOLUL Metronidazolul poate determina un sindrom de tip disulfiram cand se ingera alcool; astfel, pacientii care iau metronidazol ar trebui instruiti sa evite alcoolul. Inhibarea meolismului warfarinei prin metronidazol duce la cresterea semnificati a timpului de protrombina.
