Folosirea agentilor antibacterieni in spitalele din Statele Unite duce la cheltuieli de 20-50% din costurile totale ale medicamentelor si reprezinta cel mai mare cost destinat unei clase farmacologice. La pacientii ambulatori, costurile medicamentelor antibacteriene sunt pe al doilea loc dupa cele ale agentilor cardiosculari. O trecere in revista a retetelor eliberate de medicii din SUA a gasit ca intre anii 1980 si 1992 s-a inregistrat o crestere marcata a utilizarii antibioticelor cu spectru larg scumpe. Nu este un fapt neobisnuit ca loarea unui antibiotic parenteral nou (in dolari 1995) sa fie cuprinsa intre 1000 si 2000 $ pentru un tratament de 10-l4 zile. Terapia cu un antibiotic oral nou poate costa 50-60 $. Costurile de administrare, monitorizare si costurile farmaceutice ar trebui si ele adaugate la aceste calcule. in timp ce unii agenti antibacterieni noi reprezinta fara indoiala progrese importante in terapie, multi altii nu ofera antaje fata de cei vechi, mai ieftini.
Clinicienii sunt derutati pe buna dreptate de bogatia de sortimente a medicamentelor ce pot fi folosite. Numeroase studii au raportat ca aproximativ 50% din
antibioticele folosite sunt folosite oarecum "inadect\". in afara de costurile in bani ale antibioticelor nenecesare, mai sunt costurile excesului
de morbiditate prin efecte adverse si interactiuni medicamentoase si eventualele costuri pentru tratarea infectiilor cu microorganisme mai rezistente. Urmatoarele sugestii intentioneaza sa ofere o orientare prin labirintul antibioticelor.
In primul rand, do obiective privind meritele medicamentelor noi sunt disponibile in publicatii ca The Medical Letter, pe langa noutatile anuale din Drugs of Choice. in al doilea rand, clinicienii ar trebui sa se limiteze la folosirea unui numar restrans de medicamente recomandate de expertii independenti si ar trebui sa reziste tentatiei de a folosi medicamentele noi, daca acestea nu au merite clare. Un nou agent antibacterian cu "un spectru mai larg si putere mai mare\" sau "un timp de injumatatire si niveluri tisulare mai mari\", nu inseamna in mod necesar eficienta clinica crescuta. in al treilea rand, clinicianul trebuie sa fie familiarizat cu profilul local al sensibilitatii bacteriene. Poate sa nu fie necesara folosirea unui medicament nou cu "activitate imbunatatita impotri P. aeruginosa\", daca acest patogen este rar intalnit sau daca este sensibil la vechile medicamente. in sfarsit, cu privire la tratamentul antibiotic la pacientii internati, tratamentul empiric adect cu unul sau mai multi agenti cu spectru larg poate fi frecvent simplificat prin folosirea de agenti cu spectru ingust sau chiar de medicamente orale, odata ce devin disponibile rezultatele culturilor si testelor de sensibilitate. Desi exista o tentatie de inteles de a nu modifica o terapie eficienta, trecerea pe un agent mai specific odata ce starea clinica a pacientului s-a imbunatatit nu compromite rezultatul final. Daca sunt urmarite aceste directii, ingrijirea pacientilor nu fi compromisa, multe complicatii inutile si cheltuielile vor fi evitate, iar viata utila a medicamentelor de loare fi prelungita.
