Agentul hepatitic delta sau virusul hepatitic D (HDV) este un virus ARN defectiv care produce o coinfectie impreuna cu, si necesita ajutorul functional al HBV (sau al altor hepadnavirusuri) pentru replicare si expresie. Putin mai mic decat HBV, agentul delta este un virus de 35-37 nm, formalin-sensibil, cu o structura hibrida. Nucleocapsida sa exprima antigenul delta care nu este omolog din punct de vedere antigenic cu nici una dintre antigenele HBV si contine genomul viral. Miezul sau este "incapsulat\" de catre un invelis extern de AgHBs, care nu se poate deosebi de acela al HBV, cu exceptia compozitiilor relative ale proteinelor AgHBs componente, majora, medie si mare. Genomul este un ARN mic, monocatenar, cu 1700 de nucleotide, circular, de orientare minus, care nu este omolog ADN-ului HBV (cu exceptia unei mici portiuni din gena polimerazei), dar prezinta caracteristicile si modelul de replicare de tip cerc rostogolit comun genomurilor virusurilor satelite ale telor sau viroizilor. ARN-ui HDV contine multe zone de complementaritate interna, prin urmare se poate plia prin imperecherea bazelor proprii pentru a forma o structura neobisnuita, foarte sila, asemanatoare unui bastonas. ARN-ui HDV isi desfasoara replicarea prin intermediul unei sinteze ARN directionate de catre ARN prin transcriptia ARN-ului genomic intr-un ARN complementar antigenomic (de orientare plus); la randul sau, ARN-ul antigeno-mic serveste ca matrita pentru sinteza ulterioara a ARN-ului genomic. intre ARN-urile HDV, genomic si antigenomic, exista regiuni care codeaza noua proteine. Antigenul delta, care este un produs al catenei antigenomice, exista in doua forme, o specie mica de 195 de aminoacizi, care joaca un rol in facilitarea replicarii ARN-ului HBV, si o specie mare, de 214 aminoacizi, care pare a inhiba replicarea, dar este necesar pentru asamblarea antigenului in virioni. Desi existenta virionilor D completi si lezarea hepatica necesita functionarea helper concomitenta a HBV, replicarea intracelulara a ARN-ului HDV poate avea loc fara HB S-au descris izolate de HDV, eterogene din punct de vedere genomic; totusi nu este recunoscuta si o consecinta clinica sau fiziopatologica a acestei diversitati genetice.
HDV poate fie sa infecteze o persoana simultan cu HBV (coinfectie), fie sa suprainfecteze o persoana deja infectata cu HBV (suprainfectie); cand infectia HDV este transmisa de la un donator cu un subtip AgHBs la un primitor AgHBs pozitiv cu un subtip diferit, agentul HDV preia subtipul AgHBs al primitorului mai degraba decat pe cel al donatorului. Deoarece HDV se bazeaza in mod absolut pe HBV, durata infectiei HDV este determinata de durata infectiei HBV (si nu o poate depasi). Antigenul HDV este exprimat in primul rand in nucleii hepatocitelor, fiind ocazional detecil in ser. Pe parcursul infectiei acute HDV, predomina
anticorpii anti-HDV din clasa IgM si pot trece 30-40 de zile dupa aparitia simpto-melor, inainte ca anticorpii HDV sa poata fi detectati. In infectia autolimitata, anticorpii anti-HDV au un titru scazut si tranzitoriu, ramanand arareori detecili dupa disparitia AgHBs si antigenului HD in infectia HDV cronica, anticorpii anti-HDV sunt prezenti in circulatie cu titruri inalte si pot fi detectate atat IgM, cat si IgG anti-HD Antigenul HDV din ficat si ARN-ul HDV din ser si ficat, pot fi detectati pe parcursul replicarii HD
