mediculmeu.com - Ghid medical complet. Sfaturi si tratamente medicale.  
Prima pagina mediculmeu.com Harta site Ghid utilizare cont Index medici si cabinete Contact MediculTau
  Ghid de medicina si sanatate  
Gasesti articole, explicatii, diagnostic si tratament, sfaturi utile pentru diverse boli si afectiuni oferite de medici sau specialisti in medicina naturista.
  Creeaza cont nou   Login membri:
Probleme login: Am uitat parola -> Recuperare parola
  Servicii medicale Dictionar medical Boli si tratamente Nutritie / Dieta Plante medicinale Chirurgie Sanatatea familiei  

Leucemia mieloida acuta si cronica
Index » Oncologie si hematologie » Leucemia mieloida acuta si cronica
» Boala hodgkin

Boala hodgkin


Share




ORIGINEA CELULARA A CELULEI REED-STERN-BERG DIN BOALA HODGKIN Pentru diagnosticul bolii Hodgkin, este necesara prezenta celulei Reed-Sternberg (RS), intr-un mediu citoarhitectural adect. in tesuturile afectate de boala Hodgkin, majoritatea celulelor consta in limfocite mici, cu fenotip de celula T matura (CD2, CD3, CD4 > CD8, CD5), alaturi de un numar riabil de celule B. Celulele RS si riantele lor pot fi deosebite de celulele neoplazice ale majoritatii limfoamelor non-Hodgkin prin absenta pattern-ului caracteristic de expresie a antigenelor asociate celulelor B si T. Exceptia o constituie boala Hodgkin cu predominanta limfocitara; celulele maligne, in acest subgrup, exprima markeri ai celulei B. Celula RS in boala Hodgkin cu predominanta limfocitara exprima, de asemenea, antigenul comun leucocitar (CD45RB), in timp ce celulele RS in alte subtipuri ale bolii Hodgkin sunt CD45RB negative.
Doi dintre antigenii exprimati pe suprafata celulei RS s-au dovedit utili pentru diagnostic. Primul este CD15 (identificat cu ajutorul anticorpilor monoclonali LeuMj), care este antigenul de grup sangvin Lewis si functioneaza ca receptor de adeziune. CD 15 este exprimat pe suprafata celulelor RS in toate subtipurile bolii Hodgkin, cu exceptia riantei cu predominanta limfocitara. Al doilea antigen este antigenul CD30 (Kj-l), care este prezent, in mod virtual, pe toate celulele RS. Antigenul CD30 este, de asemenea, exprimat pe unele celule B actite, celule T actite, celule dendritice, linii celulare transformate de VEB si celule tumorale izolate de la unii pacienti cu limfom cu celule mari anaplazice.


Studiile moleculare ale populatiilor imbogatite de celule RS si studiile de hibridizare in situ au obtinut rezultate contradictorii privind originea acestor celule. Celulele RS pot avea rearanjari monoclonale sau policlonale ale genelor imunoglobulinelor. in unele cazuri, s-au demonstrat rearanjari pentru lanturile |3 ale receptorului celulelor T. Studii de finete privind hibridizarea in situ au identificat o forma clonala a genomului VEB in celulele RS in aproximativ 30% din cazurile examinate. Aceste date sustin un rol al VEB in unele cazuri de boala Hodgkin, de regula subtipul cu celularitate mixta. Celulele RS sunt, cu siguranta, de origine hematopoietica, dar identificarea seriei specifice este dificila. Boala Hodgkin este o boala eterogena, derita din subpopulatii de celule limfohematopoietice actite. Deosebirea dintre comportamentul biologic si clinic (elul 113-l) al limfoamelor Hodgkin si non-Hodgkin poate constitui o reflectare a originii lor celulare diferite.
EPIDEMIOLOGIE SI ETIOLOGIE in Statele Unite, sunt diagnosticate anual aproximativ 7500 de cazuri noi de boala Hodgkin. in limfoamele non-Hodgkin, exista o crestere liniara a incidentei cu rsta. Dimpotri, in boala Hodgkin, curba incidentei in functie de rsta este caracteristic bimodala, cu un rf initial la adultii tineri (15-30 ani) si cu un al doilea rf dupa rsta de 50 ani. Totusi, in Japonia, lipseste rful timpuriu, iar in unele tari din lumea a treia exista o deviere a primului rf catre copilarie, ca si o deviere a histologiei de la tipul cu scleroza nodulara spre cel cu celularitate mixta si predominanta limfocitara. Boala Hodgkin este mai frecventa la barbati si, atunci cand curba incidentei in functie de rsta este ata cu distributia pe sexe a pacientilor, prelenta crescuta la sexul masculin este mai evidenta la adultii tineri. Un numar disproportionat de pacienti din primul rf prezinta o histologie cu scleroza nodulara. in boala Hodgkin a copilului, aceasta predominanta la sexul masculin este chiar si mai izbitoare, peste 80% dintre pacienti apartinand acestui sex. Acest fapt i-a condus pe unii cercetatori la emiterea ipotezei unei susceptibilitati crescute, legata genetic de sex sau hormonala.
Boala Hodgkin este de 99 de ori mai frecventa la gemenii monozigoti decat in populatia generala, alimentand suspiciunea unei contributii genetice.
Desi controversata, a fost raportata aglomerarea pacientilor cu boala Hodgkin in aceeasi familie. Un risc crescut a fost asociat cu un numar mic de frati, locuinta pentru o familie unica, un numar scazut de colegi de joaca, ordinea nasterii, frati cu boala Hodgkin, tonsilectomie si unele antigene HLA. Aceste descoperiri au sugerat ca boala Hodgkin este produsa de un virus ce poseda un potential oncogen scazut, dar care creste cu rsta de la momentul infectiei. Totusi, studii exhaustive nu au demonstrat nimic in acest sens. Exista do puternice in ceea ce priveste rolul VEB in patogenia bolii la un subgrup din cazuri. Genomul VEB este prezent si este monoclonal in unele cazuri, in functie de subtipul histologie: 60% cu celularitate mixta, 30% cu scleroza nodulara si cu depletie limfocitara. Aceste obsertii sugereaza ca factori genetici si de mediu pot fi asociati cu dezvoltarea acestei afectiuni. Ca si in limfoamele non-Hodgkin, pacientii cu imunodeficiente si boli autoimune au un risc crescut de boala Hodgkin ( elul 113-5). Spre deosebire de limfoamele non-Hodgkin, in care sunt frecvente deletiile cromozomiale si translocatiile, studiile citogenetice au gasit rar anomalii hiperdiploide clonale in celulele neoplazice CD30+ ale bolii Hodgkin, desi aneuploidia este comuna.


ASPECTE CLINICE SI DIAGNOSTIC DIFERENTIAL

Boala Hodgkin se prezinta, de obicei, ca o afectiune localizata, ce indeaza consecutiv structurile limfoide si, in final, disemineaza la tesuturile nonlimfoide, cu o evolutie potential fatala. Boala Hodgkin se prezinta, de obicei, cu o masa sau grup de ganglioni recent aparuta, care sunt fermi, mobili si de obicei nedurerosi. Aproximativ o jumatate din pacienti se prezinta cu adenopatii la nivelul gatului sau zonei supraclaviculare, iar peste 70% din pacienti prezinta o marire a ganglionilor limfatici superficiali. Deoarece acestia sunt deseori nedurerosi, detectarea lor de catre pacient poate intarzia, pana cand ganglionii limfatici devin mari. Aproximativ 60% din pacienti se prezinta cu adenopatie mediastinala. Aceasta este uneori detectata initial pe o radiografie toracica de rutina. Ganglionii afectati in boala Hodgkin tind sa fie afectati centripet sau axial, in contrast cu cei din limfoamele non-Hodgkin, care au o tendinta centrifuga, implicand ganglionii epitrohleari, inelul Waldeyer si ganglionii abdominali. La 2-5% din pacienti, ganglionii limfatici sau alte tesuturi afectate de boala Hodgkin pot deveni durerosi dupa ingestia bauturilor alcoolice. Cresterea ganglionilor limfatici poate fi foarte riabila; unele leziuni pot ramane sile pentru lungi perioade de timp, dar poate sa apara, de asemenea, regresia spontana si temporara a unor ganglioni.
Majoritatea pacientilor cu boala Hodgkin se prezinta fara sau cu putine simptome legate de boala lor. Totusi, 25-30% din pacienti au unele simptome generale; cel mai comun este o febra moderata, care poate fi asociata cu transpiratii nocturne recurente. La unii pacienti, transpiratiile nocturne pot fi singurul simptom. Un mic numar de pacienti pot prezenta o febra ondulanta, acompaniata de transpiratii nocturne profuze. Aceasta febra poate persista pentru mai multe saptamani, urmata de interle afebrile (febra Pel-Epstein). Febra si transpiratiile nocturne sunt intalnite mai frecvent la pacientii rstnici si la cei intr-un stadiu mai ansat. Unii pacienti cu adenopatie abdominala extensi, dar adenopatie periferica limitata, sunt eluati initial pentru febra si transpiratii nocturne. Ei sunt examinati pentru febra de origine necunoscuta si, de obicei, se descopera o boala Hodgkin cu celularitate mixta sau cu depletie limfocitara. Un alt simptom initial important este pierderea ponderala inexplicabila, de peste 10% din greutatea corporala, pe durata a 6 luni sau mai putin. Alte simptome frecvente includ fatigabilitatea, astenia si starea generala alterata. Pruritul apare la aproximativ 10% din pacienti in momentul diagnosticului initial; de obicei, este generalizat si poate fi asociat cu rash cutanat si, rareori, poate fi singura manifestare a bolii. Afectarea mediastinala, pulmonara, pleurala sau pericardica poate fi asociata cu tuse, dureri toracice, dispnee sau osteoartropatie hipertrofica; afectarea osoasa poate fi asociata cu dureri osoase. Ocazional, pacientii pot prezenta ca prim simptom obstructia venei cave superioare. Compresiunea medulara acuta poate fi un simptom de debut, dar, de obicei, este o complicatie a bolii progresive, in stadii ansate. Cefaleea sau tulburarile de vedere pot fi intalnite la putinii pacienti cu boala Hodgkin intracraniana, iar afectarea abdominala poate duce la dureri abdominale, tulburari de tranzit si chiar ascita.

Diagnosticul diferential este similar celui descris pentru limfoamele non-Hodgkin. La pacientii cu adenopatie cervicala, trebuie excluse unele infectii, cum ar fi faringita bacteriana sau virala, mononucleoza infectioasa si toxoplasmoza. Alte neoplazii, cum ar fi limfoamele non-Hodgkin, cancerele nazofaringiene sau tiroidiene, se pot prezenta, de asemenea, cu adenopatie cervicala localizata. Adenopatia axilara trebuie diferentiata de limfoamele non-Hodgkin si cancerul mamar. Adenopatia mediastinala trebuie deosebita de infectii, sarcoidoza sau alte tumori. La pacientii rstnici, diagnosticul diferential include tumorile pulmonare si mediastinale, in mod deosebit carcinomul cu celule mici si alte carcinoame pulmonare. Mediastinita reacti si adenopatia hilara din histoplasmoza pot fi confundate cu limfomul, intrucat apar la indivizi altfel asimptomatici. Afectarea primara abdominala cu hepatomegalie, splenomegalie si adenopatie masi este neobisnuita si, in aceste circumstante, trebuie excluse alte afectiuni neopla-zice, in special limfoamele non-Hodgkin.
DIAGNOSTIC SI CLASIFICARE ANATOMOPATO-LOGICA Diagnosticul bolii Hodgkin necesita o biopsie care sa contina suficient tesut pentru a permite un diagnostic microscopic precis. Probele de biopsie sunt obtinute, de obicei, din ganglionii limfatici, dar se pot obtine, ocazional, si din alte tesuturi. Aspiratia sau biopsia cu ac nu sunt adecte pentru diagnosticul histologic al bolii Hodgkin sau al oricarui alt limfom.
Criteriile pentru diagnosticul si clasificarea bolii Hodgkin au ramas neschimbate din 1966, cand a fost adoptata clasificarea Rye ( elul 113-4). Dupa cum s-a indicat mai sus, esentiala pentru diagnostic este prezenta celulei Reed-Sternberg (RS), o celula mare, cu un nucleu bilobat sau multilobat si cu nucleoli foarte bine vizibili, ( sa IV-25)
Exista cate riante morfologice de celule Reed-Sternberg si frecventa acestor riante, ca si fundalul celular si stromal al ganglionului, ajuta la silirea subtipului histologic de boala Hodgkin. Celulele Reed-Sternberg pot fi ocazional intalnite si in alte conditii, cum ar fi mononucleoza infectioasa si limfoamele non-Hodgkin. Astfel, un diagnostic precis al bolii Hodgkin depinde de aspectele celulare suplimentare si de arhitectura tesutului.
In clasificarea Rye, boala Hodgkin este subdivizata in patru tipuri ce includ (1) cu predominanta limfocitara, (2) cu scleroza nodulara, (3) cu celularitate mixta si (4) cu depletie limfocitara. Clasificarea R.E.A.L. include aceste patru subtipuri majore. Tratamentul si prognosticul bolii Hodgkin este dependent de stadiul bolii, in timp ce in limfoamele non-Hodgkin tratamentul se bazeaza in mare masura pe subtipul histologic.
STADIALIZ ARE SI ALTE MODIFICARI DE LABORATOR Clasificarea Ann Arbor Dupa biopsie si clasificarea histopatologica a bolii Hodgkin, clinicianul trebuie sa sileasca gradul de extensie a bolii (stadializare), care este esentiala pentru alegerea terapiei optime. in clasificarea Ann Arbor ( elul 113-7), boala este stadializata atat din punct de vedere clinic, cat si anatomopatologic. Stadiul clinic este silit de extensia bolii, bazata pe examenul fizic, si alte studii neinzive. Stadiul anatomopatologic este definit prin datele obtinute prin teste inzive, incluzand specimene de biopsie obtinute din diferite sedii, de obicei in cursul unei laparotomii de stadializare. Prezenta afectarii extralimfatice localizate este desemnata prin sufixul E. Aceasta afectare extralimf atica poate include interesarea solitara a plamanului, pericardului sau oaselor. Afectarea multifocala a acestor organe este definita ca boala diseminata. Afectarea osoasa trebuie separata de cea a maduvei osoase, intrucat afectarea maduvei osoase si a ficatului este definita intotdeauna ca boala diseminata, in stadiul IV.


Prezenta simptomelor sistemice (febra, transpiratii nocturne, pierdere ponderala) este desemnata prin sufixul B, iar absenta lor prin sufixul A. Prezenta concomitenta a febrei si a pierderii ponderale semnifica un prognostic mai putin favorabil, in timp ce se crede ca transpiratiile nocturne nu au nici o importanta prognostica independenta. Pacientii in stadii precoce, cum ar fi cei in stadiile IA si IIA, sunt tratati eficient doar prin radioterapie, in timp ce pacientii cu o afectiune mai extinsa, cum ar fi cei in stadiile patologice IIIB, IVA sau IVB, sunt tratati mai eficient cu chimioterapie singura. Pacientii din orice stadiu, cu o masa mediastinala foarte mare sunt, de regula, tratati prin modalitati terapeutice combinate.
Proceduri de stadializare dupa diagnosticul biopsie Studiile diagnostice recomandate dupa stadializarea completa sunt expuse in elul 113-l0. Examenul fizic detaliat, concentrat asupra evidentierii tuturor sediilor de afectare extrag anglionara si a splenomegaliei, este esential. Radiografia toracica este
de obicei suficienta pentru a exclude afectarea mediastinala, hilara, pleurala si parenchimatoasa. Totusi, la pacientii cu o afectare toracica demonstrabila, TC toracica poate defini cu mai multa acuratete extensia bolii. Examenul TC al abdomenului si pelvisului poate aprecia unele grupe ganglionare, dar nu este suficient de sensibila pentru a detecta afectarea splenica sau hepatica sau interesarea ganglionara care nu produce marirea ganglionilor. TC poate detecta localizarea exacta si importanta limfadenopatiei, incluzand zonele ganglionare iliaca, mezen-terica si retroperitoneala. Limfografia elueaza doar ganglionii paraaortici si iliaci comuni interni si externi si este esentiala daca se opteaza pentru iradiere ca metoda terapeutica unica.
Radioterapia este un tratament local. Boala care afecteaza alte zone decat cele din campul de iradiere nu este vindecata. De aceea, sunt necesare mai multe teste diagnostice inzive daca pacientii sunt in stadiul I, II sau IHA si radioterapia constituie optiunea terapeutica. Limfografia este mai sensibila decat TC abdominala/pelvina. Mai mult, limfografia este utila inainte de laparotomia pentru stadializare, pentru a indica chirurgului ganglionii care vor fi biopsiati. Totusi, acuratetea acestei proceduri este dependenta in mare masura de experienta radiologului. Daca se are in vedere o laparotomie de stadializare, trebuie practicata o biopsie a maduvei osoase bilaterale, pentru a exclude stadiul IV al bolii. Totusi, frecventa unei biopsii pozitive a maduvei osoase in stadiile IA sau IIA este redusa, dar, daca este prezenta, face inutila laparotomia. Laparotomia de stadializare include biopsia unor ganglioni limfatici retro-peritoneali selectati, splenectomia si biopsia hepatica cu ac si din margine. Anterior, toti pacientii fara boala evidenta in stadiul IV sufereau o laparotomie si, ca rezultat al acestei proceduri, stadializarea clinica initiala era modificata la aproape o treime. De exemplu, o treime din pacientii cu splina de dimensiuni normale aveau o infiltratie tumorala demonstrabila la laparotomie, in timp ce 35% din pacientii cu splenomegalie clinica nu au avut nici o doda histologica a bolii. Afectarea hepatica este mai comuna la pacientii cu limfografie poziti si splina marita. Laparotomia trebuie utilizata la pacientii al caror stadiu clinic ii face candidati pentru radioterapie si la care semnele de afectare abdominala nesuspectata vor modifica semnificativ tratamentul. Aproximativ o treime dintre pacientii cu stadiu clinic I sau II (cu sau fara simptome B) vor avea afectare oculta in etajul abdominal superior sau a splinei, nedetectata prin studii neinzive. Laparotomia de stadializare nu trebuie efectuata la pacientii care primesc chimioterapie, in prezenta unei afectari mediastinale masive, mai mult decat 4 sedii ganglionare interesante, afectare masi abdominala sau boala in stadiul III sau IV O laparotomie de stadializare cu splenectomie trebuie efectuata de un chirurg cu experienta in aceasta procedura, dupa o revizuire atenta a studiilor clinice, de laborator, histopatologice si radiologice. in sfarsit, un numar de studii auxiliare pot fi foarte utile la pacientii selectati si sunt prezentate in elul 113-l0. Scintigrafia cu galiu este utila in urmarirea raspunsului la tratament si in detectarea recaderilor precoce. Nu este necesara in momentul stadializarii initiale.
Modificari de laborator Numaratoarea de rutina a elementelor urate, testele functionale hepatice si testele functionale renale sunt parti necesare in procesul de investigatie, dar nu furnizeaza informatii despre extinderea bolii Hodgkin sau despre afectarea specifica a unui organ. La pacientii cu boala Hodgkin, poate fi prezenta o anemie moderata normocroma, normocitara, asociata cu un nivel seric scazut al fierului seric si o capacitate scazuta de legare a fierului, dar cu rezerve normale sau crescute de fier in madu osoasa; aceasta se obser si in alte afectiuni cronice si neoplazice. O reactie leucemoida moderata sau marcata este frecventa, in special la pacientii simptomatici si, de obicei, dispare dupa tratament. Se poate obser o eozinofilie moderata, mai ales la pacientii cu prurit. De asemenea, se obser o monocitoza absoluta. Limfocitopenia absoluta (


Tipareste Trimite prin email







Adauga documentAdauga articol scris

Copyright © 2008 - 2019 : MediculTau - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa, contravine drepturilor de autor si se pedepseste conform legii.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor


  Sectiuni Oncologie si hematologie:


 
Fa-te cunoscut!
Invitatie Online - promoveaza produse medicale

Promoveaza! firme, clinici, cabinete medicale. Locul ideal sa spui si la altii ca existi.

 

Creaza cont si exprima-te

vizitatorii nostri pot fi clientii tai