Cancerele anusului sunt raspunzatoare de 1-2% din tumorile maligne ale
intestinului gros. Majoritatea acestor leziuni apar in canalul anal, care este definit ca zona anatomica ce se intinde de la inelul anorectal pana intr-o zona situata aproximativ la jumatatea distantei intre linia pectinee (dintata) si marginea anala. Carcinoamele ce apar proximal de linia pectinee (in zona tranzitionala dintre mucoasa glandulara a rectului si epiteliul scuamos al anusului distal) sunt cunoscute ca
tumori bazaloide, cuboidale sau cloacogene; aproximativ o treime din cancerele anale au acest pattern histologic. Tumorile maligne ce apar distal de linia pectinee au un aspect histologic de celule scuamoase, ulcereaza mai frecvent si constituie aproximativ 55% din cancerele anale. Prognosticul pentru pacientii cu cancere anale bazaloide sau cu celule scuamoase este identic atunci cand este corelat cu dimensiunile tumorii si cu prezenta sau absenta diseminarii ganglionare.
Cancerele anale apar mai frecvent la indizii cu un istoric anterior de iritatie anala cronica. Astfel de iritatii pot fi rezultatul condilomatozei acuminate (leziuni rale despre care se crede ca ar fi cauzate de infectia cu papillomarus), al fisurilor perianale si/sau fistulelor,
hemoroizilor cronici si leucoplakiei. Riscul de cancer
anal pare a fi crescut in randul barbatilor homosexuali, probabil legat de traumele din timpul penetratiei anale. Probabilitatea de a face cancere anale este crescuta atat la barbatii, cat si la femeile cu SIDA, posibil datorita starii lor de imuno-compromitere, care ii face mai susceptibili la infectia cu papillo-marus. Cancerele anale apar mai obisnuit la indizi de varsta medie, se dezvolta mai frecvent la femei decat la barbati si, la momentul diagnosticului, sunt cel mai des asociate cu sangerati, dureri, senzatia de masa perianala si prurit perianal.
Pana recent, chirurgia radicala (rezectie abdomino-perineala, cu luarea de mostre din ganglionii limfatici si
o colostoma permanenta) a f o st tratamentul de electie al acestui tip de tumora. Rata de supraetuire la 5 ani dupa o astfel de procedura se intindea de la 55 la 70%, in absenta diseminarii in ganglionii limfatici regionali, si era sub 20% daca era prezenta implicarea ganglionara. Totusi, o abordare terapeutica alternativa, ce combina radioterapia externa cu chimioterapia concomitenta, a avut ca rezultat disparitia dovedita prin
biopsie a intregii tumori la mai putin de 80% din pacientii a caror leziune initiala era mai mica de 3 cm. Au fost recurente tumorale la mai putin de 10% din acesti pacienti. Astfel, se pare ca aproximativ 70% din pacientii cu cancere anale pot fi ndecati cu tratament nonoperator si ca interventia chirurgicala desuranta trebuie rezervata minoritatii de indizi care au
tumora reziduala dupa ce au fost tratati initial cu radioterapie combinata cu chimioterapie.
