Cea mai veche lucrare medicala care a folosit fondul local etnoiatric pare sa fie Ars Medica, datata de pe la 1570, atribuita lui Gyorgy Lencses, demnitar la curtea familiei Bathory. Manuscrisul (aflat in colectia Bibliotecii Teleki din Tg. Mures) contine numeroase informatii privitoare la tratarea bolilor infectioase, bazate pe cunostintele populare
La 1572, parohul Darr, din Apoldul de Jos scria despre eficienta remediilor populare aplicate in tinutul Sibiului si al Brasovului152.
Peter Meliusz Juhasz, la Cluj, in 1578 elabora Herbarhil ^ releva de asemenea valoarea cunostintelor etnoiatrice autohtone, in tratarea diferitelor boli. in tratamentul antiluetic recomanda sucul de Veronica officinalis, pulberea de Trigonella phoenum grecum, fiarta in otet, cu sulf si salpetru, radacina si frunza de Cynoglossum officinale, fiarta si amestecata cu miere, pulberea si sucul de Centaur ea cenlarium, sucul de Fumaria officinalis si radacina pulverizata de Euphorbia.
La 1690, medicul ardelean Pariz Papai Ferenc, in lucrarea l\'ax corporis recomanda balneoterapia in bolile reumatice, pe baza unui amestec de te intrebuintate si azi in practicile populare: bozul (Sambucus ebulus L), jalesul (Salvia officinalis L), sulfina (Meiilotus officinalis L.), musetelul (Matricaria chamomilla L.J, imparateasa (Bryonia alba L.)154. Medicul iluminist, Matyus Istvan in lucrarea Dietetica Veche si Noua recomanda fitoterapia in afectiunile pielii, dupa retete mult intrebuintate de populatia rurala din Transilvania.
Preocupari importante de etnobotanica si de medicina a avut in secolul XVIII calugarul franciscan de origine romana loan Kajoni (Caianu), care a intocmit "herbarii" bazate pe informatiile populare156. Alti savanti, ca farmacistul P.Sigerus, naturalistul Grisellini si Jozsef Benko (sec. XVIII),57 in lucrarile lor au facut numeroase referiri la cunostintele de fitoterapie populare, consemnand chiar denumirile romanesti.
Un interesant Herbar atribuit lui Grigore Pintea, (haiducul maramuresan din sec. XVIII) a fost semnalat in nordul tarii158, continand 94 de denumiri de te de leac, folosite pana azi in zona respectiva, dar si in altele invecinate: ccinium myrtillus, Angelica archange/ica, Arclium lappa, Thymus serpyllum, Primula officinalis, Achillea millefolium, Hedera helix, Rosa canina etc). Chiar daca acest "Herbar" n-ar fi apartinut eroului popular, importanta este rezonanta si increderea de care s-a bucurat in satele romanesti din Maramures.
O lucrare de importanta deosebita, axata pe cunostintele de medicina populara a fost aceea a lui Mihail Halici, umanistul roman, intitulata Dictionarum valachio-latinorum, cuprinzand terminologia romano-latina a partilor corpului. La fel ca scrierile lui Dimitrie Cantemir, in Moldova sau ale lui Constantin Cantacuzino in Tara Romaneasca, aceasta lucrare a fost un exemplu de preluare a fondului empiric traditional159.
O importanta contributie la valorificarea cunostintelor empirice, folosind chiar terminologia populara a avut-o si invatatul medic oftalmolog, clujean, loan Molnar Piuaru160.
Domnitorul moldovean, Dimitrie Cantemir (conform asertiunilor numerosilor exegeti ca Alecu Niculina, Al. Bistriteanu, Adrian Fochi, P.P.Panaitescu, Virgil Candea, C.Ionescu Gulian si altii) poate fi socotit parintele multor stiinte (istorie, geografie, sociologie, etnografie, etnoiatrie, folcloristica etc.) operele lui putand fi interpretate pentru continutul lor complex, din nerspectiva fiecarei stiinte amintite. In Descriptio Moldaviae1\' (scrisa in limba latina, pentru Academia din Berlin, la 1717) scrie despre bolile cu care se confrunta populatia Moldovei in acel timp, despre remediile populare, empirice, insotite de cele magice, relevand implicit credintele si obiceiurile romanilor legate de efectul ludic, magic, cum era "dansul calusarilor".
In lucrarea Istoria Imperiului Otoman\'62 Cantemir relata despre elemente de chirurgie populara, iar in sectiunea Istoria ierogliftca reda o serie de termeni medicali romanesti, el insusi fiind bun cunoscator al istoriei medicinei si filosofiei clasicilor.In urma studierii la Academia Patriarhiei Ortodoxe din Constantinopol, unde se pare ca a urmat cursurile de medicina predate acolo de Alexandru Mavrocordat163. Alte informatii de etnoiatrie aduce si in lucrarea Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor.In opera sa- scria etnologul Romulus Vulcanescu-Dimitrie Cantemir a gandit si a scris ca un precursor genial, cu argumente peremptorii, furnizate de etnografie, folcloristica si stiinta populara, pentru ca era un istoric al culturii si civilizatiei carpato-balcanice, fiind in acelasi timp un filosof al istoriei si al civilizatiei universale164.
Carturar umanist desavarsit din Tara Romaneasca, stolnicul Constantin Cantacuzino a avut multiple preocupari legate de dezvoltarea medicinei ca stiinta si de practica ajutorarii poporului, culminand cu infiintarea spitalului Coltea, la 1704165. in biblioteca sa , intre alte carti de valoare se afla si dictionarul manuscris al lui T.
Corbea, Dictiones Latinae cum valachica interpretatione (377 fil2), realizat prin anii 1691-l700, la cererea epscopului Mitrofan din Buzau166. Cu toate ca lucrarea pare a fi inspirata din Lexiconul latino-graeco-hungaricum, redactat de Albert Szenczi Molnar- el cuprinde numeroase denumiri de te folosite in medicina populara, dovedind inspiratia carturareasca din practicile empirice ale locuitorilor. Asa de exemplu: iarba veninata- aconilum
(Aconilum): creasta cocosului- aelectrolophus-(Rhinantus), tigva de pamant- brionia (Bryonia alba); iarba goniioare de friguri- centaurium (Centaurium umbellatum), izma salbatica-mentastrum (Mentha sylvestris) etc, cu denumirea populara, latina si cea stiintifica167.
Lucrarile scrise in Transilvania, in secolul XVIII, sub imboldul dorintei de eliberare sociala, de unire a tuturor tinuturilor romanesti, se foloseau deseori ca argumente, relevandu-se cunostintele empirice, datinile si credintele comune ale poporului, in toate cele trei provincii istorice. Trebuie amintite in acest sens Dictionariul lui Samuel Micu Clain (Budae, 1801), Hronica romanilor si a mai multor neamuri, de Gh. Sincai ( Iasi, 1806), care aminteste credintele populare in lucrarea invatatura fireasca spre surparea superstitiilor norodului.
Deosebit de importanta era si lucrarea lui Petru Maior Istoria pentru inceputul romanilor in Dacia (Buda, 1812). in secolul "luminilor", de altfel, pretuirea cunostintelor poporului si a intrebuintarii telor in medicina si farmaceutica se accentua tot mai mult. Miscarea luminista imprima cercetarii stiintifice in cele trei tari romanesti o aplecare asupra etnografiei si a stiintei populare, iar programele vizionare de reforme sociale elaborate de Gh. Asachi, Mihail Kogalniceanu, Nicolae Balcescu, sile Alecsandri etc. includeau pretuirea traditiilor populare, ca fond inestimabil al culturii romanesti.
Aceasi miscare de pretuire a mostenirii fondului etnoiatrie al poporului se resimte si in Transilvania, in secolul XIX. in 1847, Baritiu publica in Calendarid sau denumirile diferitelor te, iar Timotei Cipariu releva bogatia cunostintelor etnobotanice din tinuturile Transilvaniei 8.
La sfarsitul secolului XIX, Nicolae Leon publica o ampla lucrare de sinteza, Istoria naturala a poporului roman (Bucuresti, 1903)\'69.
Un loc aparte in cercetarea cunostintelor populare, a credintelor si obiceiurilor 1-a avut Bogdan Petriceicu Hasdeu, personalitate proieminenta a culturii romanesti, de la sfarsitul secolului XIX.
Inafara lucrarilor sale monumentale, Cuvente din batrani (1871-l881) si Magnum etymologicum Romaniae (1887- 1893), acesta a elaborat ul intocmirii unei istorii a civilizatiei si culturii romane, pe baza anchetelor prin corespondenta, cu ajutorul chestionarelor, a metodei ativ-istorice a materialelor culese, recurgand apoi la interpretarea lor170. Materialele culese astfel din 773 de localitati din Moldova, Tara Romaneasca si Transilvania a fost insumat in 19 volume, de o imensa valoare, reflectand elementele esentiale ale culturii populare, materiale si spirituale, prelucrate si tipologizate dupa sapte decenii de cei doi mari folcloristi ai veacului XX, Ion Musi ea si Ovidiu Barlea171.
Spirit enciclopedic si erudit fara egal in epoca sa, Hasdeu a inteles si valoarea extraordinara a cunostintelor practice, etnoiatrice, pentru dezvoltarea stiintei si civilizatiei unui popor, atragand atentia contemporanilor sai asupra acestui fond "vesnic viu" al culturii populare, romanesti, incercand sa-l raporteze la originile comune, europene. El a evidentiat, spre exemplu, ca tele tamaduitoare pe care le pomenea istoricul latin Pliniu ca fiind intrebuintate de taranii romani erau folosite in secolul XTX si de taranii romani.
La sfarsitul veacului XIX, un alt savant roman, Nicolae Densusianu elabora un alt chestionar privitor la traditiile, credintele, obiceiurile poporului, raspunsurile primite din 1139 de localitati fiind cuprinse in 17 volume, pe care dupa sapte decenii le-a adunat si le-a clasificat intr-un important volum de referinta, folcloristul Adrian Fochi173. intre aceste informatii, multe se refera la boli, remedii, descantece.In sfarsit e locul sa amintim etapa culegerii sistematice de date referitoare direct la medicina populara, cu practicile sale empirice, insotite de descantece, ca elemente de magie profilactica si terapeutica. Preocuparile multor istorici, medici, folcloristi, ca si ale unor reviste ale vremii, Traian (1869), Columna lui Traian (1870-l874), din Bucuresti, Familia (din Buda, apoi de la Oradea), Telegraful Roman, Transilvania, de la Sibiu etc. au culminat cu lucrari ca acelea ale lui Ch, Laugier-Geogrqfia medicala a Olteniei (Craiova 1890), Contributii la etnografia medicala a Olteniei (Bucuresti, 1890), Contributiuni la medicina empirica din Oltenia. in acelasi an, 1890, Ion Vianu publica sectiunea intitulata O medicina a babelor.
Au urmat apoi cercetari tot mai sistematice privitoare la etnoiatrie, considerata de savanti ca sile Bogrea si leriu L. Bologa drept un prim modul al istoriei medicinei culte romanesti.
