Cercetarile de etnobotanica intreprinse pe teritoriul tarii noastre au relevat si numeroase elemente de spiritualitate ancestrala, pastrate si perpetuate pana azi, cu toate schimbarile care au survenit in viata social-economica a asezarilor rurale de-a lungul istoriei. Credintele si obiceiurile, riturile si practicile in care tele au o semnificatie majora, generata de valoarea acestora in cadrul ocupatiilor locuitorilor, a alimentatiei, in terapeutica populara etc. sunt legate de marele circuit cosmic, de ciclul anotimpurilor, al vegetatiei si al revitalizarii intregii naturi. Conceptia populara despre puterea telor asupra vietii omului, asupra tuturor actiunilor sale este izrata din simbioza om-natura, din experientele si cunostintele empirice ale omului. Dar, aceeasi gandire traditionala cuprinde si ideea puterii de transformare sau de indepartare a fortelor malefice ce ar putea influenta ritmul, echilibrul existentei, prin puterea omului, prin "stiinta" de a folosi tele, forta lor vitala, energia potentiala.
Interdependenta dintre om si lumea vegetala este evidenta mai ales in procesul activitatilor agricole. Conform gandirii traditionale, tele, arborii erau principalii intermediari intre cosmos si om. Ele contribuiau la asigurarea echilibrului individului, legandu-l prin relatiile biologice si psihice, de universul vegetal, caruia i se simtea perfect integrat.
Marile etape ale vietii, ale familiei aveau drept simboluri apotropaice, florile, tele, arborii. in cadrul "riturilor de trecere", nasterea unui prunc, adica intrarea omului din sfera celesta, din transcendent in existenta terestra-conform gandirii traditionale- era vegheata si protejata de te sau de arbori- dupa credintele precrestine, dendrolatrice si animiste, peste care s-au suprapus cele crestine.
Femeile nasteau odinioara pe pamant, pe "vatra casei", in fata cuptorului24 sau pe "vatra ogorului", in credinta ca acest prim contact al pruncului cu solul pe care vietuim, dar si pe care-l cultivam cu te alimentare si textile, grau, orz, secara, canepa, in - de mii de ani- confera forta celui intrat in lumea terestra, identificandu-l ca parte componenta a universului uman.
In prima scaldatoare a pruncului se puneau flori de fan, te aromate ca busuiocul, magheranul, cimbrisorul, dar si mladite de arbori pereni, cu mare putere de regenerare: salcia si alunul. De asemenea, se puneau te de leac, usturoiul, rostopasca, tataneasa, pedecuta etc, impreuna cu un fir rosu de lana, care inca culoarea rosie a sangelui, deci a fluxului vital, o potcoava gasita, un cui din fier, un ban de argint, ca elemente primordiale "rupte" din pantecul pamantului, "a toate nascator".
Apa in care a fost scaldat copilul se arunca la radacina pomilor roditori si pe gradina cu flori, pentru a se transmite prin legea magica a contagiunii, viata, vigoarea, perpetuarea, intr-un permanent ciclu biologic de nastere- implinire-moarte-reinviere.
Dupa prima scalda a copilului, moasa il aseza infasat, din nou pe pamant, de unde il ridica tatal, ca gest de recunoastere a paternitatii25 "caci glia da hrana si viata neamului"- spuneau stravechile cutume.
Scutecul alb, tesut din in sau din canepa, ca si ;\'camasuta de prunc" reprezentau, dupa credintele populare, \'\'puntea alba spre viata", fiind tesute si cusute cu maiestria si dragostea mamelor, din 7 bucati de panza, primite din 7 case sau din 7 sate, pentru a indeparta spiritele malefice din preajma vulnerabilei fapturi, apoi le brodau la guler, la piept, la maneci - "portile" de penetrare a "raului", a bolilor, cu motive florale, din natura, incand prin gest, vigoarea telor si simbolul lor terapeutic si apotropaic. and aceste "rituri" cu valoare estetica, dar si magica, cu insesi tratamentele alternative, orientale, datand de mii de ani, prin care se vizau "mantrele" trupului uman, ne dam seama ca gesturile cu valoare estetica, ornamentarea vesmintelor exact in dreptul "vigorii trupului", deci a mantrelor nu era intimplatoare, ci constituia o profilaxie magica prin "semn", prin incarea puterii telor. Aceste conotatii erau atribuite apoi ornamentelor de pe costumul popular purtat la orice varsta, pentru a stimula prin relatie magica, simpatetica- " similia similibus curantur"- analogiile cu natura si protectia reciproca dintre om si natura.
Nunta constituia al doilea pas hotarator in existenta umana, iar respectarea ceremonialului traditional, cu toate secventele rituale, dar mai ales cu folosirea simbolurilor vegetale erau incarcate de semnificatii deosebite, cu consecinte majore pentru destinul noii familii care se inchega. Poarta si casa miresei erau impodobite cu ramuri de brad, ca simbol al trainiciei si al vitalitatii, incand vesnica fericire, ca permanenta inverzire a arborelui. Steagul ritual de nunta, care se purta inaintea alaiului nupaial era facut din lemn verde de alun sau de brad- cu valente magice- fiind impodobit cu flori de camp si cu spice de grau, luate din "cununa de la seceris", ca simbol al "transferului "puterii de fertilitate a acestora, asupra noului nucleu familial, ca incare a fecunditatii transmise de la pamant la om, de la rodul vegetal, la cel uman26. Comunicarea marelui eveniment familial se facea prin impodobirea portii cu crengi de brad, semnificand "tinerete fara batranete", sanatate si armonie in noua familie.
Miresei i se impletea odinioara, cununa din flori de camp, spice de grau si din te vesnic verzi, barbanoc si saschiu, pe cerc din ramuri de salcie, semnificand tineretea, perenitatea, fecunditatea. Un element decorativ pus in cununa, cu aceleasi semnificatii era scoica "Cyprea moneta", aducatoare de noroc si belsug, conform credintelor populare. Fiind un relict al stravechilor credinte si practici universale, aceasta scoica, avea aceleasi semnificatii, odinioara, in istoria civilizatiilor universale, considerata chiar "moneda" de schimb intre oameni- releva istoricul Gordon Childe in renumita sa sectiune " Faurirea civilizatiei" .
In traditiile noastre romanesti, se pastreaza pana azi obiceiul cununiei la pom roditor", care succeda secventa crestina a cununiei religioase. in enclavele etno-geografice mai retrase, din Bihor, Maramures, Zarand se mai indatineaza, asadar, acest rit precrestin, din timpuri ancestrale, conform carora doar aceasta legatura si analogie dintre familie si natura, dintre pomul roditor, mar sau prun, incatoare a rodirii, a fertilitatii - insemna adevaratul legamant dintre miri, pe viata si moarte. Tinandu-se de ramurile inflorite sau infrunzite ale pomului, mirele despletea parul miresei, apoi nasa savarsea "invelitul nevestesc" , luandu-i cununa si "baltul" de pe cap, panzatura lunga, alba, tesuta in razboi, care semnifica "puntea" de trecere spre o alta etapa existentiala- si impletindu-i conciul invelit apoi cu broboada alba, sau cu stergarul, ulterior inlocuit cu naframa neagra de femeie maritata, elemente vestimentare care ii confereau femeii statutul si indatoririle de sotie si de mama28.
Peste alaiul nuptial se aruncau boabe de grau din "cununa de la seceris", pentru a aduce mirilor " bogatia campului, frumusetea naturii si fertilitatea pamantului". inmormantarea insotita de riturile funerare reprezenta ultimul prag al vietii omului, inainte de trecerea spre vesnicie.
Pe mormantul feciorilor neinsurati, adica "nelumiti"- cum spun datinele satelor- se punea un brad inalt, impodobit cu batiste si panglici, fiind considerat " steagul de nunta" cu moartea si scara spre cer, asa cum spune un bocet din Tara Nasaudului : " Dragul mantii, Grigoras / La poarta ti-or pus buhas, / Da nu-i brad de cununie, / Ci-i scara pentru vecie.. ."29.
Lumanarile mortului se puneau in patru strachini cu grau, iar la scoaterea sicriului se arunca graul in urma lui, "ca mortul sa nu se desparta cu parere de rau, de ce i-a fost mai drag in viata, munca si rodul pamantului"- spunea Bocse Florica din Sudrigiu, Bihor (n. 1913)
Dar tele si arborii deveneau simboluri in toate obiceiurile calendaristice, in rotirea anotimpurilor, intre echinoctii si solstitii.
La Craciun si la Anul Nou, in Transilvania, copin colindau tinand in maini "colindete", toiege din lemn de alun -arbust considerat a avea valente magice, iar in vetrele de foc, aprinse rascoleau jaratecul, pentru a se isca jerbe de scantei, considerate semne de belsug pentru anul care incepea. in zonele transcarpatice uratorii colindau cu " sorcova", facuta din creanga de mar sau de alun, impodobita cu flori artificiale, cu panglici, busuioc si spice de grau, din " cununa de la seceris", inca mai inainte, in ziua de Sannicoara- Sf. Nicolae- copin puneau crengi de mar, in oale cu apa, la fereastra, ca pana la solstitiul de iarna sa infloreasca.
De la acest obicei vine refrenul colindelor : " Flori dalbe de mar" si urarea de Anul Nou : " Sa traiti, sa infloriti,/ Ca merii, ca perii,/ in mijlocul verii" -devenind cel mai benefic act de propitiere, pentru agricultorul care traieste din roadele pamantului.
La 1 februarie, de Sfantul Trifon , in sudul tarii se celebra "Zarezanul" sau "Gurbanul" (denumiri de influenta bulgara) binecuvantarea viilor, iar in Transilvania se indatina " scuturatul pomilor". Cu radacini adanci in cultul dendrolatric si animist, obiceiul se desfasura in zorii zilei, dupa ce in li se inaltau ruguri mari spre cer. Barbatii mergeau in li, loveau pomii fructiferi cu toporul, amenintandu-i: " - Pomule, face-i roade ? De nu te tai !" Iar acesta, avand " suflet" ca tot ce exista in natura, conform credintelor animiste, raspundea prin glasul unui copil: " - Nu ma taia, nu ma lovi, ca oi inflori si oi rodi, cand sorocul mi-a veni"30.
La sarbatorile primaverii, din preajma echinoctiului, de Santoader, de Blagovestenie - Buna vestire-, de Sangeorz,
pentru paza magica a gospodariilor si a caselor se puneau ramuri de rug, de salcie,, de salcam, de busuioc, usturoi, toate acestea fiind in acelasi timp si te medicinale. Ele aparau sanatatea gospodariilor, alungand bolile si spiritele malefice din preajma omului- conform credintelor populare.
In toate zonele tarii, la 1 mai se celebra Armindenul, punandu-se la porti, "pahui", tulpina inverzita de mesteacan, de plop sau de brad, pentru apararea caselor de foc, de traznet, de nenoroc si de nefertil, dupa stravechile datini dendrolatrice mostenite pe calea traditiei\' . Aceasta credinta despre arbori ca "genii protectori" era mult raspandita de altfel si in lumea antica mediteraneana .
Respectul fata de natura si fata de arbori era atat de adanc inradacinat in constiinta oamenilor, incat, atunci cand taiau copaci, pentru a avea material de constructie, oamenii isi ;\'cereau iertare " pentru o astfel de fapta, lasand ca " jertfe" aduse padurii, trei ramuri : una pentru foc, alta pentru apa si a treia pentru traznet. Iar cele trei "jertfe" cu finalitate precisa sunt relicte ramase din cultul autohtonilor inchinat divinitatilor soarelui si ai cerului, Zalmoxis si Gebeleizis.
Din vechi timpuri, oamenii credeau in "tovarasia" lor cu padurea, cu arborii, care le dadeau material pentru adaposturi si locuinta, lemn pentru car si pentru luntrile monoxile, pentru unelte, mobilier, pentru inaltarea rugurilor inchinate soarelui sau pentru focul din vetre. Dar, odata cu crestinismul, oamenii impleteau riturile stravechi precrestine, cu cele ale religiei intru Hristos.
Astfel, cercetatorii etnologi si sociologi au constatat cu destula uimire ca in catunele indepartate, sau la stanile ciobanesti din munti, unde nu ajungeau znuri de la clopotele sfintelor lacasuri, nici preotii sau calugarii duhovnici, barbatii se spovedeau la arbori, crezand in puterea acestora de a prelua pacatele si penitenta si de a aduce iertarea si linistea sulletului. Chiar azi, mai exista marturii despre acest obicei, dainuind in Muntii Piatra Craiului, in Muntii Fagaras, in Ceahlau sau in Muntii Apuseni, Arborele este vazut astfel ca "sacerdot-vindecator" al trupului si al sufletului34.
Batranul preot Grigoriu Craciunas din Ciubanca, pe Somes, relata ca raspuns la Chestionarele din 1927, ale lui Romulus Vuia, directorul Muzeului etnografic al Ardealului, din Cluj ca despre oamenii care dovedeau talent si virtuozitate deosebita la dans sau la cantat oamenii spuneau ca au "spiritus", care-i insotea toata viata. Cine ia sa scape de osanda neodihnei, datorita acestuia, trebuia sa mearga in padure, de-a-ndaratelea, sa faca o "borta" intr-un copac, cu mainile la spate, apoi sa introduca " spiritusul" in "inima" copacului Tata, asa dar, o alta calitate a arborelui, acea de a-l purifica pe om, de a-i prelua ispitele si osanda.
