Simbioza omului cu natura se reflecta nu numai in alimentatie, in etnoiatrie, in obtinerea colorantilor, in spiritualitatea traditionala, ci deopotri, in conceptia estetica populara.
Perfectiunea telor, culorile lor, formele lor armonioase sunt reproduse in toate genurile artei populare.
Poetul filosof roman, Lucian Blaga definea aceasta maiestrie de imitare a naturii in creativitatea umana: "obsertie, careia nu-i scapa nici o nuanta a realitatii, interpretare adeseori divinatorie a existentei, spirit ce se joaca cu realitatea lorilor, imaginatia care fixeaza pentru eternitate o icoana graitoare, gasita din plin in intelepciunea acumulata in acea miraculoasa memorie a poporului numita traditie"49.
O trasatura specifica a satului romanesc era dragostea pentru flori, rasadite pretutindeni in gospodaria taraneasca, in gradinita din fata casei, printre pomii din lida, facand hotar de lumina, culoare si parfum printre straturile de legume, aducand bucurie si binecuntare cu inflorescenta lor din glastrele puse pe fereastra sau pe tarnat. " Daca n-ai flori pe langa casa, aceasta pare pustie, parasita si fara de noroc, caci Dumnezeu ne-a dat florile, sa ne imblanzeasca inimile"- spunea o interlocutoare rstnica din Stupea, jud. Sucea si la fel gandeau oamenii chiar din satele montane ale Bihorului, ale Rodnei sau din obcinile Bucovinei.
La sfarsitul iernii, tinerii aduceau din padurile montane, crengi inflorite de corn, cu care-si impodobeau casele, ca un rit inchinat primaverii, prin simbolul acestui arbust "deviant", care infloreste primul, sub albul zapezii si se coace ultimul, sub argintiul brumei, toamna50. Arbust aparent firav era longeviv (pastrandu-si vigoarea peste 500 de ani), and un lemn foarte tare, din care taranii faceau unelte si ghioage. Frunzele si florile se intrebuintau in practicile etnoiatrice, iar crengile inflorite deveneau simboluri augurale si de propitiere in cadrul obiceiului carpato-balcanic, "Nunta cornilor", indatinat la "Lasatul secului" de primara51.
Fetele culegeau si te aromate din flora spontana, dumbravnicul (care-si pastra parfumul doar pana la Sanziene, adica pana la solstitiul de ra) si paparangina (pe care si le puneau in san sau in lada de zestre, ca sa le imprumute vesmintelor parfumul padurii si al ierburilor), "florile soarelui", adica sanzienele (ca sa le aduca sanatate si noroc la maritis), rasadeau in taina, langa un pom roditor, chiar matraguna, luata noaptea din padure, dupa un ritual magic si descantec (ca sa le aduca petitori)52.
Forma si culorile florilor erau reproduse pe costumele traditionale, pe camasi, pe catrinte sau pe cojoace. Trandafirul, bujorul, macul, garoafa, floarea de mac, spicul de grau, busuiocul erau imitate de altfel si pe textilele decorative de interior, stergare, fete de masa, lepedeie, laicere, covoare, dar si pe ceramica populara din centrele Turda, Iara, Zalau, Corund, Vadu Crisului, din Transilnia, pe cele ale olarilor din Horezu si Oboga, din judetul Valcea ori pe blidele si ulcioarele de la Vama, Baia Mare, Baia Sprie, din Maramures, in incrustatiile mobilierului ori pe portile sculptate, pe furcile de tors, pe cofele si donitele din Muntii Apuseni, pirograte- florile de camp erau cele mai frumoase motive fitomorfe, in toate zonele tarii. Etnobotanica se intrepatrunde, asa dar, in mod firesc cu arta populara, dar si cu folclorul, caci in lirica populara, in cantecele rituale, in colinde, refrenul si incipitul este "floarea alba", "ruja", "busuiocul", "spicul graului", "frunza verde" etc.
Cunoasterea telor si pretuirea calitatilor lor estetice sunt atestate inca din cele mai indepartate timpuri. Pe fragmentele de ceramica dacica, descoperite la Sarmisegetusa, pe metopele monumentelor triumfale romane, Columna lui Trai an din Roma si Tropaeum Trajani din Adamclisi, Dobrogea sunt redate in basoreliefurile cioplite in piatra, padurile Daciei, locul dramaticelor intamplari ale istoriei, cu esentele lemnoase, bradul si stejarul, ca si tele cultite de autohtonii nostri, vita devie si graul.
Arta reprezentarii florale s-a perpetuat in cultura populara romaneasca pana in contemporaneitate, atingand forme de realizare si de stilizare, de armonie si ritmicitate remarcabile. Motivul fitomorf reprodus frecvent este "pomul vietii", simbol al mitului stravechi despre "tinerete fara batranete si viata fara de moarte", fiind in acelasi timp "semnul" crestin al "pomului cunoasterii binelui si raului" din Raiul crestinilor. De altfel, acest motiv revine constant in arta si in spiritualitatea popoarelor din Europa si Asia5\'.
Tiparul traco-dacic trateaza acest motiv sub forma bradului, sau a crengii de brad incadrata de doua pasari, asa cum este urat pe frontoanele caselor din Bihor, Maramures sau din Muntii Apuseni ori pe lazile de zestre, asociindu-se acest element decorativ cu obiceiul asezarii bradului la poarta miresei sau in carul care-o ducea spre casa mirelui.
Bradul apare reprezentat si pe covoarele maramuresene, uneori fiind inlocuit de motivul "pomului cu pasari" sau de buchetul de trandafiri in glastra, incadrat de doua pasari54.In arta populara romaneasca, deseori motivele florale apar stilizate, dovedind talentul de abstractizare si armonizare, ca o culme a creativitatii populare bazata pe obsertia si pe identificarea cu natura.
