Vechimea multimilenara a cunostintelor despre te este atestata de insusi fondul lexical, unele denumiri fiind autohtone, altele imprumutate din lexicul greco-roman, cum sunt cele ale cerealelor, ale pomilor fructiferi, ale arborilor, telor textile si oleaginoase, precum si cele ale speciilor din flora spontana. De altfel, cultirea telor cerealiere si textile, a pomilor fructiferi si a vitei de vie a constituit ocupatia principala a autohtonilor, din cele mai vechi timpuri, in stransa interdependenta cu cresterea animalelor.
Practicile concrete de cultire a pamantului erau insotite de obiceiuri, rituri, credinte despre te si viata lor, despre ciclul vegetal, pentru invocarea fertilitatii lor, pentru indepartarea tuturor fortelor malefice care le-ar fi putut distruge rodul. Fondul spiritual traditional, deosebit de fecund si complex, dovedeste vechimea acestor rituri, permanenta si perenitatea populatiei in zonele etno-geografice ale Romaniei. Originea acestor credinte si rituri este insusi fondul spiritual autohton peste care s-au suprapus elemente din cultura romana, succedate de unele imprumuturi prin aculturatie, in contact cu alte popoare, de-a lunugl veacurilor.
Autohtonii daco-geti credeau ca Zalmoxis , zeitate cu semnificatie chtoniana, era generator al vietii, al vegetatiei, al fertilitatii, iar Gebeleizis, zeu al luminii, al fulgerului, al tunetului, al norilor intunecati reprezenta forta amenintatoare, distrugatoare.
Unele credinte populare in legatura cu puterea de regenerare a pamantului, cu fortele celeste etc. mai pastreaza pana azi conotatii care "marturisesc" sorgintea lor in mentalitatea autohtonilor carpatici, din ramura tracilor dunareni, de la nord de Haemus .
Textele antice aduc do graitoare asupra bogatelor cunostinte despre te ale geto-dacilor. Din "Istoriile" lui Herodot scrise in secolul V i. Hr. aflam ca stiinta prelucrarii canepei de catre traci ajunsese la un stadiu ansat: "Tracii isi fac din canepa haine care seamana foarte mult cu cele din in; cine nu e prea obisnuit cu ea, nici nu poate deosebi daca e vorba de in sau de canepa.
Geograful grec, Strabon, scriind despre regele dacilor Burebista, relata despre extinderea statului dac si inclusiv despre implicatiile pe care le presupunea in viata locuitorilor cultirea vitei de vie: "Ajungand in fruntea neamului sau, care era istovit de razboaie dese, getul Burebista 1-a inaltat de mult prin exercitii, abtinere de la vin si ascultare fata de porunci, incat in cati ani a faurit un stat puternic Ca o doda a ascultarii ce i-o dadeau este si faptul ca ei s-au lasat induplecati sa taie vita de vie si sa traiasca fara vin"
Istoricul Iordanes pornind de la textele lui Dio Chrysostomul- rele referitor la aceeasi epoca rietatea cunostintelor empirice ale dacilor : " Puteai sa-i pe unii cercetand pozitia cerului, pe altul proprietatile ierburilor si ale arbustilor, pe acesta studiind cresterea si scaderea lunii, pe celalalt obsernd eclipsele soarelui si cum prin rotatia cerului, soarele vrand sa atinga regiunea orientala este dus inapoi spre regiunea occidentala"15. Chiar daca aceasta relatare ar parea exagerata, prestigiul cunostintelor etnobotanice ale dacilor in lumea antichitatii este confirmat de celebra lucrare "De materia medica" scrisa de medicul grec Pedakios Dioscorides din Anazarba, considerat pana acum ca important document al vechimii cunostintelor autohtonilor, in ce priveste practicarea fitoterapiei16.
In cele cinci module ale lucrarii sale, Dioscorides realiza o aderata sinteza a cunostintelor botanice si medicale din lumea bazinului mediteranean si a tinuturilor carpatice, in secolul I d.Hr.
Dintre cele 704 te amintite in lucrare, el includea 42 denumiri dacice, care completau lista celor grecesti, romane sau provenind din limba altor popoare pe care le fi cunoscut ca medic militar, pe cand insotea campaniile de cucerire ale imparatului Traian.
Lucrarea lui Dioscorides, adresata vindecatorilor empirici, medicilor, culegatorilor, nzatorilor de te medicinale are o loare deosebita si in studierea relatiilor populatiilor de la nord de Dunare, cu popoarele sud-dunarene, in acea vreme, fiind totodata doda raspandirii cunostintelor empirice ale dacilor, privind proprietatile ierburilor si arbustilor. Faptul ca intatul medic grec nu dadea nici o relatie toponimica legata de tara dacilor -asa cum proceda pentru alte regiuni din care avea informatii terapeutice - genereaza suspiciunea ca n-a colectat nemijlocit tele medicinale si nici retetele, dar indreptateste presupunerea ca dacii recunoscuti in acea vreme ca buni vindecatori cu remedii vegetale faceau probabil schimb cu te medicinale, prin intermediul coloniilor grecesti de la Marea neagra, Tomis si Callatis18.Intre cele mai cautate te medicinale din Dacia montana - care prezenta un ansamblu fito-geografic favorabil cresterii lor din abundenta - au fost: Artemisia, Arum, Chelidonium, Hedera, Helleborus, Cynoglossum, Hypo-scyamus, Matricaria, Plantago, Ranunculus, Rubus, Thymus, Verbascum.
O alta lucrare a antichitatii, "De medicaminibm herbarum "scrisa in veacul al II-lea d.Hr. de Pseudo- Apuleius cuprinde 37 sinonime dacice de te, dintre care 11 sunt identice cu cele amintite de Dioscorides, iar 26 sunt noi, neintalnite pana la el, fiind probabil adunate direct pe teritoriul Daciei romane .
In limba romana nu s-au pastrat denumirile dacice, dar s-au mostenit de la romani numele multor te dintre speciile cultite sau din flora spontana. Odata cu patrunderea denumirilor latine vor fi fost imprumutate probabil si cunostinte noi, modalitati si retete de intrebuintare in multiple scopuri, chiar credinte si obiceiuri, unele cunoscand o continuitate neintrerupta pana azi in viata comunitatilor rurale traditionale.
"Dictionarul etnobotauic" al lui Alexandru Borza mentioneaza cea. 2100 de specii, din care 876 sunt atestate de botanisti si de etnologi ca fiind utilizate de populatia tarii, pentru prepararea remediilor terapeutice, a colorantilor si in alimentatie. Urmarind etimologia denumirilor de te se rele cele din fondul cultural originar, dacice: brandusa, gorun, curpen, mazare, spanz, copac, ghimpe, mugure, pastaie, sambure, strugure, brad20 fiind legate de ele numeroase legende, credinte, obiceiuri, simboluri, cantece, care pot avea sorginte autohtona. Denumirile latine, in special pentru tele cultite: grau- lat. granum, mei-lat. millium, orz-lat. hordeum, secara-lat. secale, ai- lat. alium, in- lat, linum, linte-lat. lens-lentis, ceapa- lat. caepa, rza-lat. viridia, cires-lat. ceresius, mar-lat. malus, pom-lat. pomus, prun-lat. prunus, vita- lat. vitea, canepa-lat. canepa, iar pentru arbori si te din flora spontana: carpen-lat. carpinus, fag.-lat. fagus, aluna-lat. abellona, artar-lat. arciarium, salcie-lat. salix, urzica-lat. urtica, patlagina- lat.
tago -dovedesc nu numai influentele cuceritorilor romani asupra limbii dacilor, ci si pastrarea unor ocupatii agricole in teritoriul carpatic, fiind implicit un factor de silitate a populatiei daco-romane si protoromane.
De origine latina sunt si denumirile partilor telor: iarba, radacina, frunza, foaie, floare, tufa, lemn, fruct, samanta
Unitatea limbii romane si deopotri cea a contextului cultural este dovedita de insasi raspandirea in tot arealul cultural carpato-dunarean a denumirilor speciilor care au avut o importanta mare in viata locuitorilor, neexistand sinonime regionale. Aceste denumiri s-au pastrat datorita modului de trai sedentar si ocupatiilor favorizate de resursele naturale, de vegetatie si structura hidrografica. Cate denumiri de te constituie imprumuturi slave sau de la populatiile asezate in veacurile VII- XIII d.Hr. pe teritoriul tarii : macris- Rumex acetosa L., mac- Papaver somniferum L., roinita- Melissa officinalis L., hamei- Humulus lupulus L., sorf-Origanum vulgare L.,samfireag- Dianthus barbatus L., hodolean-Valeriana Officinalis L.
La relatarile scriitorilor antici ori la dole de ordin lexical, se adauga numeroasele descoperiri arheologice din zonele carpatice, care atesta deopotri vechimea cunostintelor etnobotanice ale locuitorilor. Depozitele de grau carbonizat, uneltele agricole, sapaligi, harlete, seceri, brazdare de plug, rasnite pentru zdrobirea semintelor etc, scoase la lumina si datand aproximativ din neolitic demonstreaza vechimea cultirii gramineelor si a telor textile, inul si canepa pe teritoriul carpato-dunarean. Tocmai de aceea, consemnarile lui Herodot despre priceperea dacilor in prelucrarea telor textile, ca si despre credintele daco-getilor21 par verosimile. Fertilitatea pamantului - in puterea zeului chtonian Zalmoxis si paza holdelor de amenintarea permanenta - dupa vrerea zeului celest, Gebeleitis, de-a lungul intregului ciclu agrar trebuie sa fi constituit izvorul atator credinte si practici de ordin magico-religios. De altfel, cultul fecunditatii si al fertilitatii era atestat inca mai timpuriu in spatiul carpato-dunarean de numeroasele urine din lut neolitice, feminine, descoperite la Cama, Dolj, la Otomani, in vestul Romaniei, la Cucuteni in Moldo sau la Hamangia, in Dobrogea, dind legaturi certe cu lumea mediteraneana si a Asiei Mici22, regiuni prin intermediul carora s-a raspandit in Europa, cultirea cerealelor, originare in Asia Centrala. De asemenea, in spiritualitatea romaneasca s-au pastrat pana azi rituri in legatura cu aceleasi culturi agrare, de o similitudine izbitoare, cultul-Demetrei Ceres, al lui Dionysos, al Pomonei, al Florei etc. Chiar riturile de inmormantare erau asociate celor de fertilitate, ca si cele ale cultului soarelui sau al stramosilor.
