Hipotermia
La animale, injectarea urinei, ureei sau a altui meolit toxic de retentie poate induce hipotermie, iar productia bazala de caldura diminueaza curand dupa nefrec-tomie. Daca transportul activ de Na+ prin membrana celulara justifica o proportie majora a productiei de energie bazala, relatia inversa dintre temperatura corpului si gradul de azotemie este datorat, probabil in parte, inhibitiei pompei de sodiu de catre cate
toxine de retentie. Dializa readuce de obicei temperatura corporala la normal.
Meolismul carbohidratilor
Capacitatea de meo-lizare a glucozei este deteriorata la cei mai multi pacienti cu IRC, dupa cum se dovedeste printr-o incetinire a vitezei cu care glucoza sanguina scade la normal dupa incarcarea cu glucoza. Nivelurile de
zahar din sange dupa infometare sunt de obicei normale sau numai g ridicate. Hiperglicemia severa si/sau cetoza sunt neobisnuite si, prin urmare, intoleranta la glucoza din IRC nu necesita de obicei terapie specifica (de aici termenul de pseudodiabet azotemie). Deoarece
insulina depinde in mare masura de rinichi pentru eliminarea sa din plasma si degradare, nivelurile insulinei circulante in plasma sunt crescute neinsemnat sau moderat la cei mai multi subiecti uremiei in post si nivelurile in exces sunt de obicei demonstrabile dupa o incarcare cu glucoza. Raspunsul la insulina administrata intravenos la pacientii cu IRC este de asemenea deteriorat si rata utilizarii glucozei in tesuturile periferice este diminuata. Intoleranta la glucoza din uremie rezulta probabil din aceasta rezistenta periferica la actiunea insulinei. Alti factori care contribuie posibil la intoleranta la glucoza includ deficitul intracelular de potasiu, acidoza meolica, niveluri crescute de glucagon, catecolamine, hormon de crestere si prolactina, la fel de bine ca si nenumaratii meoliti toxici potentiali de retentie din IRC. La diabeticii insulino-dependenti aderati necesarul de insulina scade paralel cu azotemia progresi, fenomen datorat atat reducerii aportului si caolismului insulinei de catre rinichi, cat si scaderii aportului de calorii.
Meolismul nitratilor si lipidelor Alterarea meolismului la pacientii uremiei conduce la anomalii ale profilului aminoacizilor. Pe langa hipercaolismul obsert in uremie este redusa capacitatea de eliminare a produsilor finali azotati rezultati din caolismul proteinelor, astfel ca IRC poate fi considerata ca o stare de netoleranta proteica. Asa cum am discutat mai sus, retentia de produsi finali ai meolismului azotatilor este o cauza dominanta a disfunctiei de organ, conducand la semne si simptome de toxicitate uremica.
Hipertrigliceridemia, scaderea HDL-colesterolului si cresterea nivelurilor plasmatice ale antigenului lipoproteinei a [Lp(a)] sunt frecvente in uremie, pe cata vreme nivelurile de colesterol in plasma sunt de obicei normale. Nu se stie daca uremia accelereaza productia de trigliceride din ficat si intestin. Cresterea lipogenezei prin insulina poate contribui la cresterea sintezei de trigliceride. In plus, rata epurarii trigliceridelor din circulatie, care depinde in mare parte de enzima lipoproteinlipaza, este diminuata, un efect necorectat apreciabil prin hemodializa. Incidenta crescuta a aterosclerozei premature la pacientii in
dializa cronica ( mai jos "Anomalii cardiosculare si pulmonare\") poate fi legata in parte de aceste perturbari ale meolismului lipidic.
Perturbari clinice in uremie Insuficienta renala cronica este asociata cu o constelatie de semne si simptome cu sau fara reducerea debitului urinar, dar totdeauna cu cresterea concentratiilor serice ale ureei si creatininei. Precum am subliniat in modulul 269, cresterea ureei si creatininei serice apare tarziu in cursul insuficientei renale. Diferentierea intre
insuficienta renala acuta si cronica poate fi dificila. Caracteristica obisnuita a insuficientei
renale cronice este reducerea dimensiunilor rinichiului la ecografie, radiografie abdominala pe gol sau urografie. In absenta rinichilor mici,
biopsia renala poate fi necesara pentru diagnostic.
Dupa cum s-a mentionat, IRC conduce la
tulburari in functionarea fiecarui aparat si sistem. Prin utilizarea dializei cronice, incidenta si severitatea acestor tulburari se modifica, astfel incat acolo unde medicina moderna este practicata, manifestarile evidente si floride ale uremiei au fost probabil abolite. Din nefericire, totusi, chiar terapia prin dializa optima nu este un panaceu deoarece, precum am indicat in elul 271 -2, cate tulburari rezultate din deteriorarea functiei renale raspund insuficient, in timp ce altele progreseaza in ciuda tratamentului prin dializa. Mai mult, ca si alte modalitati terapeutice complexe, dializa poate determina anumite tulburari inexistente la initierea terapiei; aceste anormalitati ar trebui sa fie interpretate ca fiind complicatii ale dializei.
