Prin termenul de tahicardie se defineste o tulburare de ritm in care apar trei sau mai multe complexe avand o frecventa mai mare de 100 batai pe minut; aceste aritmii apar mai frecvent in cadrul bolilor organice decat la pacientii cu cord normal. Tahicardiile paroxistice care sunt initiate printr-o EA sau EV sunt considerate a avea mecanisme de reintrare, cu exceptia unor tahiaritmii induse de digitala, care sunt probabil produse prin activitate declansata ( mai jos).
Daca pacientul este sil hemodinamic, trebuie incercata identificarea mecanismului si a originii tahicardiei, ceea ce permite alegerea tratamentului adecvat. Informatiile pe care le furnizeaza ECG includ: (1) prezenta, frecventa, morfologia si regularitatea undelor P si a complexelor QRS, (2) relatia dintre activitatea atriala si cea ventriculara, (3) area morfologiei complexelor QRS din timpul ritmului sinusal cu cea din timpul tahicardiei si (4) raspunsul la compresia sinusului carotidian sau la alte manevre vagale. Initial, este utila area electrocardiogramei cu 12 derivatii din timpul tahicardiei cu cea din timpul ritmului sinusal. Pentru inregistrarea activitatii atriale pot fi utilizati electrozi situati la capatul unui cateter flexibil introdusi in esofag, in spatele atriului stang.
Observarea pulsului venos jugular poate oferi date despre prezenta activitatii atriale si relatia ei cu ectopia ventriculara. Undele a ample, intermitente sugereaza disociatia AV, in timp ce unde a persistente sugereaza conducere AV 1:1. Se pot vedea undele de flutter sau nu se poate identifica nici un semn de activitate atriala, asa cum se intampla in flutter-ul sau, respectiv, fiblilatia atriala. Pulsul arterial poate sugera disociatie AV sau fibrilatie atriala, prezentand variatii de amplitudine. Zgomotul 1 de intensitate variabila la un ritm regulat sugereaza, de asemenea, disociatie AV sau fibrilatie atriala.
Compresia sinusului carotidian trebuie efectuata numai in timp ce pacientul este monitorizat electrocardiografie, avand la dispozitie trusa de resuscitare pentru cazurile rare in care apare asistolie si/sau fibrilatie ventriculara asociate acestei manevre. Masajul sinusului carotidian nu trebuie efectuat la pacienti cu sufluri pe carotide. Pacientul va sta culcat cu gatul in extensie. Masajul sinusurilor carotidiene se efectueaza pe rand aplicand ferm o presiune digitala imediat sub unghiul mandibulei, timp de peste 5 s. Alte manevre vagale alternative includ manevra Valsalva, imersia fetei in apa rece si administrarea de 5-l0 mg edrofonium.
TAHICARDIA SINUS ALA La adult, se considera tahicardie sinusala cand frecventa ritmului sinusal este mai mare de 100 batai pe minut; tahicardia sinusala depaseste rareori 200 batai pe minut si nu este o aritmie primara; ea reprezinta un raspuns fiziologic la o varietate de factori, cum ar fi febra, depletia lumica, anxietatea, efortul, tireotoxicoza, hipoxemia, hipotensiunea sau insuficienta cardiaca congestiva. Tahicardia sinusala are un debut si un sfarsit progresiv. ECG demonstreaza prezenta undelor P cu morfologie sinusala in fata fiecarui complex QRS. Compresia sinusului carotidian produce de obicei o usoara rarire, urmata de o revenire gradata la frecventa anterioara. Acest fapt vine in contrast cu raspunsul tahicardiei paroxistice supraventriculare la aceeasi manevra, care produce o usoara rarire si o oprire brusca a tahicardiei.
TRATAMENT
Tahicardia sinusala nu se trateaza ca o aritmie primara, de vreme ce ea reprezinta aproape intotdeauna un raspuns fiziologic al cordului. Tratamentul trebuie adresat bolii primare. Acest lucru poate insemna administrarea digitalei si/sau a unui diuretic in cazul insuficientei cardiace si de oxigen in cazul hipoxemiei, tratamentul specific al tireotoxicozei, refacere lemica, aspirina in cazul febrei sau tranchilizante in cazul emotiilor.
