Biochimie Activitatea biologica a grupului vitaminelor B6 este exercitata de piridoxina, piridoxal si piridoxamina si de catre esterii lor 5-fosforilati ( ura 79-l). Forma de coenzima este piridoxal-5-fosfatul, ceilalti componenti ai grupei datorandu-si activitatea conrsiei in piridoxal-5-fosfat. Vitamina este prezenta in cantitati mari si uniforme in toate alimentele: carne, muschi, ficat, legume, cereale nemacinate.
Mecanism de actiune Piridoxal fosfatul actioneaza ca un cofactor al multor enzime implicate in meolismul aminoacizilor, cum sunt: transaminazele, sintetazele sihidro-xilazele. La om, vitamina are un rol deosebit in meolismul triptofanului, glicinei, serinei, glutamatului si aminoacizilor sulfurati. Piridoxal fosfatul este necesar, de asemenea, pentru sinteza acidului 5-amino-levulinic, un precursor al hemului. O mare parte din rezerle organismului se afla in fosforilaza musculara, unde functia sa este mai degraba de silizator al enzimei decat de catalizator. Are de asemenea un rol putin inteles in exciilitatea neuronala, probabil datorita participarii sale la reactiile de transsulfurare sau la meolismul acidului aminobutiric (GABA).
Necesar Ratia zilnica recomandata este prezentata in elul 72-l. Mai mult decat in cazul celorlalte vitamine, necesarul de piridoxina creste in timpul sarcinii sau administrarii de estrogeni. Acestia se pare ca inhiba interntia piridoxal fosfatului in meolismul triptofanului. Necesarul de piridoxina poate creste in conditiile unui aport proteic mare sau prin hemo
dializa si dializa peritoneala cronica. Meolitul etano-lului, acetaldehida, deplaseaza piridoxal fosfatul de pe proteine si astfel creste degradarea acestuia.
Depletie experimentala Dietele cu deficit in piridoxina produc in cursul unei saptamani evidentierea chimica a deficientei, cresterea acidului xanturenic si scaderea piridoxinei in urina. Anomaliile electroencefalografice survin in 3 saptamani si unii pacienti prezinta crize epileptice grand mal. Deficitul indus prin administrarea antagonistului piridoxinei (deoxipirido-xina) produce in plus
dermatita seboreica, cheilita, glosita, greata, varsaturi, fatigabilitate si ameteli.
Deficit clinic Datorita prezentei sale in majoritatea alimentelor, deficitul izolat de piridoxina este rar, cu exceptia situatieiIn care continutul in piridoxina al alimentelor este distrus sau conrtit in forme mai putin disponibile, legate de proteine, in timpul prelucrarii industriale, asa cum se intampla in preparatele industriale de lapte praf pentru sugari. Si totusi, aparent paradoxal, deficitul de piridoxina este destul de frecnt, datorita actiunii antagoniste a unor droguri. Izoniazida, ciclo-serina, penicilamina si compusii tip carbonil formeaza complexe cu jumatatea aldehidica a vitaminei si impiedica functionarea normala a coenzimei. in toate situatiile, meolismul anormal al triptofanului si
convulsiile pot fi prenite prin suplimentare vitaminica.
Estimarea deficitului vitaminic s-a facut pe baza disparitiei semnelor clinice de deficienta, consecutiv administrarii vitaminei, prin masurarea excretiei meolitilor triptofanului dupa testele de incarcare cu triptofan, masurarea activitatii diferitelor transaminaze in sange si determinarea excretiei piridoxinei, meolitilor sai sau oxalatului in urina. Un alt indicator este dozarea urinara a meolitilor triptofanului (in particular a acidului xanturenic), urmand incarcarii cu triptofan. Ca o alternativa se poate folosi incarcarea cu metionina si dozarea cistationului. Un indicator fidel al nilului piridoxinei in vitro poate fi determinarea transaminazei glutamico-piruvice eritrocitare in prezenta si in absenta piridoxal fosfatului (chiar mai fidel decat testul de incarcare).
Abordarea cea mai potrivita este prenirea aparitiei deficitului. Suplimentarea dietei cu 30 mg piridoxina normalizeaza meolismul triptofanului in timpul sarcinii, in cazul folosirii contraceptilor orale si in tratamentul cu izoniazida. Pot fi necesare doze de 100 mg/zi in cazul administrarii de penicilamina.
Boli sensibile la piridoxina Cateva boli genetice produc anomalii in meolismul vitaminei B6. Un asemenea grup de boli se manifesta la copii prin convulsii si afectare cerebrala, care pot duce la deces daca nu se administreaza doze zilnice mari de piridoxina; acesti copii prezinta scaderea afinitatii de legare a piridoxal fosfatului de o apoenzima pentru decarbo-xilaza acidului glutamic. in consecinta, nu se formeaza cantitatile necesare de acid y-aminobutiric, un inhibitor fiziologic al neurotransmisiei. Un alt grup cu raspuns la piridoxina este
anemia sideroblastica datorata unei mutatii intr-o sintetaza 5-aminolevulinat eritrocit specifica; administrarea suplimentara de piridoxina produce ameliorarea hematologica prompta, dar nu corecteaza anomaliile morfologice eritrocitare.
Sinteza cistationului din homocisteina si serina si scindarea sa in cisteina si homoserina sunt catalizate de doua enzime piridoxal fosfatice. Anumiti pacienti cu cistationinurie sau acidurie xanturenica sensibila la vitamina B6 prezinta o apoenzima mutanta care reactioneaza anormal cu piridoxal fosfatul, defectul putand fi corectat prin concentratii crescute de cofactor. Spre deosebire de cazurile precedente, raspunsul pozitiv la vitamina B6 al pacientilor cu homocistinurie prin deficit de cistationin sintetaza se produce prin cresterea activitatii cantitatii reziduale de enzima normala si mai putin probabil prin readucerea la normal a nilului enzimatic.
