Carnoamele au fost considerate pana nu demult ca malformatii rare (cea. 5-l3%). Ele se pot localiza in orice regiune a creierului. Introducerea imagisticii moderne si indeosebi a RMN a evidentiat incidenta lor mult mai mare in special in T2, multiplicitatea lor (. 4) si localizarea lor si la nil medular (29, 30).
Ele se prezinta cu crize,
hemoragii si efecte de masa in egala masura. Histopatologic apar ca spatii sinusoidale variabile ca marime intre cativa milimetri si mai multi centimetri, cu pereti adeseori hialinizati si impregnati cu calciu si hemosiderina. Ele contin sange lichid sau sub forma de cheaguri. Arterele hranitoare sunt subtiri, neevidentiabile angio-grafic. Carnoamele sunt bine delimitate, cresc lent si pot fi multiple. Leziunea carnoasa nu contine de obicei elemente gliale intre vasele componente, dar lobulii de camom pot invada creierul adiacent. Creierul inconjurator este adeseori gliotic, impregnat cu hemosiderina si contine arteriolele hranitoare si nele de drenaj ale malformatiei. Lipsa lor de evidentiere angiografica sau prin CT Ie-a facut sa fie ignorate intra-vitam. Prin RMN ele apar ca un nucleu central reticular, cu semnale de intensitati diferite, inconjurate de o capsula cu semnal de intensitate mai redusa ce contine hemosiderina (30).In carnoamele supratentoriale simptomul obisnuit il constituie crizele convulsi. Carnoamele asimptomatice pot deni simptomatice in cea. 40% din cazuri. in general carnoamele sunt localizate in 80-90% din cazuri supratentorial, restul fiind infratentoriale, acestea din urma evidentiindu-se de obicei prin semne focale (31,32). Carnoamele cresc lent in timp prin repetarea hemoragiilor. Hemoragiile pot imbraca adeseori forme sere, impunand operatia. De asemeni repetarea crizelor. Tratamentul chirurgical constituie tratamentul de electie in leziunile relativ superficiale si chiar in unele cazuri de localizari la nilul trunchiului (31). Tratamentul radiochirurgical este mai rar indicat, aceste leziuni fiind mai radiorezistente (33).
