Osteomielita hematogena
Index
»
Neurochirurgie
»
Osteomielita hematogena
»
Tratament
Osteomielita hematogena
Osteomielita hematogena primitiva este prin definitie o infectie osoasa produsa de un germene vehiculat prin torentul circulator. Aceasta entitate trebuie deosebita de infectiile produse prin inoculare directa sau contiguitate, care poarta numele de osteita.
Germenii vehiculati pe cale hematogena gasesc pentru multiplicare un loc preferat la nivelul metafi-zelor oaselor diafizare lungi, unde reteaua vasculara prezinta sinusoide largi si este foarte lenta.
La producerea bolii concura atat virulenta si concentratia germenilor cat si factori locali si generali, cum ar fi statusul circulator si apararea imunitara. Infectia produsa de un germene putin virulent care afecteaza un bolnav care se apara bine, poate ramane localizata (metafiza) sau se poate incapsula (abces Brodie).
Daca germenele este virulent si rezistenta imu-nologica a bolnavului este slaba, infectia se poate intinde si la diafiza (pandiafizita).
Tromboza arterelor nutritive ca urmare a procesului septic, precum si decolarea periostului de catre colectia purulenta poate antrena o necroza osoasa cu formarea de sechestre.
Prognosticul osteomielitei ramane legat de precocitatea diagnosticului si tratamentului ca si de rezistenta imunologica a individului.
in stadiul initial, tratamentul antibiotic poate eradica complet infectia.