Acestia includ amlodipina, bepridilul, felodipina, flunarizina, isradipina, diltiazemul, lacidipina, nicardipina, nifedipina, nimodipina, nisoldipina, nitrendipina si rapamilul. Aceste substante
actioneaza prin scaderea influxului de calciu la nilul canalelor membranare lente de calciu din structura miocardului si a musculaturii netede vasculare, in cursul fazelor 2 (platou) si 4 (depolarizare spontana) a potentialului de actiune. Efectele electrofiziologice sunt scaderea contractilitatii cardiace, a ritmului de descarcare a nodulului sinoatrial (NSA), a conducerii AV. Aceste actiuni definesc blocantele canalelor de calciu, adica clasa IV de antiaritmice. La doze terapeutice, ditiazemul si rapamilul au efecte importante asupra conducerii si contractilitatii cardiace. Bepridilul are si activitate antiaritmica similara cu agentii antiaritmici inclusi in clasa I. Toti blocantii canalelor de calciu produc vasodilatatie.
Blocantii canalelor de calciu sunt absorbiti rapid, sunt legati in proportie mare de proteinele plasmatice (80-99%) si au volume mari de distributie (1-8 l/kg corp). Sunt eliminati predominant prin meolizarea hepatica si timpul lor de injumatatire variaza intre 1 si 24 ore.
Toxicitate clinica Efectele se instaleaza in 1/2-l ora de la ingestia unor cantitati de 5-l0 ori mai mari decat dozele terapeutice uzuale. Efectele toxice se pot instala si dupa o perioada de latenta de la ingestie, in cazul supradozelor de preparate cu eliberare prelungita. Manifestarile clinice includ bradicardia, hipotensiunea si deprimarea SNC. Monitorizarea invaziva arata aproape invariabil o rezistenta vasculara periferica scazuta si debit cardiac normal sau crescut. Starea psihica variaza de la confuzie si somnolenta pana la coma si convulsii, manifestarile neuropsihice fiind consecinta efectului direct membranar si a hipoperfuziei cerebrale. Hipotensiunea poate precipita ischemia miocardica, iar depresia functiei miocardice poate produce edem pulmonar. Modificarile ECG constau in blocuri AV de diferite grade, prelungirea intervalelor QRS si QT (in special rapamilul), evidentierea ischemiei sau modificarilor de infarct si asistolie. Acidoza meolica (secundara socului) si hiperglicemia (produsa de blocarea secretiei de insulina) pot fi intalnite. Nilul calcemiei este nemodificat.
Diagnostic Diagnosticul se bazeaza in principal pe loul clinic. Acesti agenti pot fi detectati prin screeninguri specifice. Nilurile serice nu sunt de obicei utilizabile, dar pot fi utile in confirmarea supradozarii, cand anamneza este neconcludenta.
TRATAMENT
Decontaminarea gastrointestinala trebuie realizata de urgenta. Bradicardia simptomatica va fi tratata cu atropina, calciu, izoproterenol, glucagon si stimulare electrica (interna sau externa). Calciul, sub forma de gluconat sau clorura in solutie 10%, se administreaza in doza de 0,2 ml/kg corp (pana la 10 ml), intranos, in 5 minute. Doza se poate repeta pana la 4 ori la pacientii cu raspuns partial, tranzitor sau absent, in situatia in care nilul calciului seric este monitorizat atent. O perfuzie continua cu calciu (0,2 ml/kg/h pana la maxim 10 ml/h) poate fi necesara cand apare recaderea dupa un bolus initial. Desi stimularea electrica este necesara deseori, glucagonul, in doza identica cu cea din intoxicatia cu |3 blocante, va fi administrat inaintea acesteia. Hipotensiunea persistenta in pofida disparitiei bradicardiei va fi tratata prin administrarea fluidelor si vasopresoarelor. Amrinona, dopamina, dobutamina, glucagonul si norepinefrina, singure sau in asociere, au fost utilizate in aceste situatii. Resilirea perfuziei tisulare este benefica si importanta mai ales lapacientii cu ischemie organica. Daca masurile enuntate nu sunt eficiente, se va folosi balonul de contrapulsatie intraaortica. Pacientii cu toxicitate moderata isi revin, de obicei, in decursul catorva ore, in timp ce in cazurile de toxicitate sera sau in supradozajul preparatelor cu eliberare prelungita, simptomatologia poate persista 24 de ore sau mai mult. Tehnicile de epurare extracorporala sunt probabil putin eficiente.
