Index » Tulburari ale sistemului cardiovascular » Transplantul cardiac
» Transplantul cord-pulmon

Transplantul cord-pulmon

Pacientii cu boli cardiace congenitale si sindrom Eisenmenger (modulul 235) sau cu hipertensiune pulmonara primitiva (modulul 260) au indicatie de transt de cord-pulmon. Tehnica chirurgicala este similara celei de transt cardiac cu exceptia faptului ca atasarea nelor pulmonare de atriul stang se lasa pe loc si este necesara o anastomoza traheala. Perioada postoperatorie este mai complexa deoarece plamanul poate prezenta reactii de respingere separate de cord, fiind necesare repetate biopsii prin bronhoscopie cand se suspecteaza o reactie de respingere.

Tratamentul imunosupresiv este asemanator cu cel pentru transtul cardiac cu exceptia faptului ca glucocorticoizii vor fi evitati in primele 1 -2 saptamani pentru a permite vindecarea anastomozei traheale. Supravietuirea pe termen lung a fost in trecut limitata de bronsiolita obliterativa datorita unui proces de respingere cronic neidentificat; rata de supravietuire la 1 an a ajuns aproximativ la 60% si la 2 ani la 50% si pare sa creasca. Transtul de cord-pulmon a fost practicat si in cazurile de hipertensiune pulmonara primitiva, dar mai recent s-a acumulat experienta privind transtul unui singur plaman la acesti pacienti, cu rezultate satisfacatoare, folosindu-se astfel, intr-un mod mai eficient, un numar mic de donatori. Transtul unui plaman se aplica din ce in ce mai frecnt pacientilor cu emfizem avansat. Transtul ambilor plamani a denit tratamentul de electie la pacientii cu fibroza chistica.