Index » Tulburari ale sistemului cardiovascular » Transplantul cardiac
» Imunosupresia si rejetul de transplant

Imunosupresia si rejetul de transplant

Controlul reactiei de respingere prin evitarea efectelor adrse secundare ale terapiei imunosupresi ramane esential in realizarea cu succes a transtului. Reactia de respingere consta in aparitia de infiltrate perivasculare cu limfocite T killer care migreaza in miocard si produc necroze celulare daca nu sunt oprite. Deoarece debutul reactiei de respingere poate fi insidios este importanta depistarea sa inainte de aparitia necrozelor celulare. Monitorizarea de tip imunologic a limfoci-telor T activate din sangele periferic ofera modalitatea de depistare a rejetului, dar nu ofera date suficiente pentru initierea tratamentului antirejet. in consecinta, sunt necesare repetate biopsii endomiocardice ntriculare drepte transnoase percutane pe calea nei jugulare interne drepte in derea evaluarii histologice a starii de imunosupresie si a procesului de respingere.
O schema larg folosita pentru gradarea stadiilor reactiei de respingere este urmatoarea: reactia de respingere nu poate fi eliminata, reactia de respingere usoara precoce, moderata si sera. Precoce dupa transt se preleaza biopsii la fiecare 1-2 saptamani, marind ulterior gradat intervalele in functie de evolutia pacientului si de procesul de respingere. Alungirea timpului de relaxare izovolumetrica, masurat ecocar-diografic, poate fi de asemenea un semn precoce de respingere.
Regimurile terapiei imunosupresi sunt variabile dar includ de obicei o tripla terapie cu ciclosporina, azatioprina si prednison. Pot fi administrate de asemenea cure profilactice cu anticorpi monoclonali OKT3 sau globuline antitimocitare la scurt timp de la transt. Urmarirea atenta a efectelor adrse ale acestor agenti este foarte importanta pentru ca ele includ nefrotoxicitatea, depresia medulara si infectiile oportuniste.