Coordonarea meolismului in organele mamiferelor este realizata prin semnalizare hormonala si neuronala. Celulele individuale intr-un anumit tesut percep o modificare a ambientului organismului si raspund prin secretia unui mesager chimic extracelular. Celulele endocrine secreta hormoni, neuronii secreta neurotransmitatori. In fiecare caz, mesagerul extracelular trece inspre o alta celula de care se leaga de o molecula receptoare specifica si declanseaza o modificare a activitatii biochimice a acelei celule secundare.
In semnalizarea neuronala, mesagerul chimic (neurotransmitatorul, de ex. acetilcolina) se deplaseaza doar pe o distanta scurta (aprox. 10-lmm), prin spatiul sinaptic pana la urmatorul neuron dintr-un lant. Dimpotriva, in semnalizarea hormonala, hormonii sunt trecuti rapid in sange spre organe/tesuturi la distanta mare, de ordinul metrilor. Cu exceptia acestei diferente anatomice, cele doua tipuri de semnalizare/comunicare au loc dupa mecanisme remarcabil de abile. Chiar unii dintre mesagerii chimici sunt comuni ambelor sisteme. Epinefrina si norepinefrina, de exemplu, servesc drept neurotransmitatori in anumite sinapse ale creerului si muschiului neted ca si drept hormoni pentru reglarea meolismului energetic in muschi si ficat.
Desi sistemele neuronal si endocrin sunt tratate in mod traditional ca entitati separate, este clar ca in reglarea meolismului ele actioneaza in comun ca un sistem neuroendocrin.
Etimologic, cuvantul hormon este de origine greaca hormao= a pune in miscare, a excita. Termenul a fost introdus in stiinta in 1905 de catre Henry Starling in conferinta celebra "Corelatia chimica a functiunilor organismului". Stim acum cu precizie ca hormonii regleaza nu numai diferite aspecte ale meolismului ci si alte functii: cresterea celulara/tisulara, frecventa cardiaca, presiunea sanguina, functionarea rinichilor, mobilitatea tractului intestinal, secretia enzimelor digestive si altor hormoni, lactatia si activitatea sistemului reproducti
