Scleroza laterala primitiva (SLP) Aceasta boala extrem de rara apare sporadic la adulti de varste mijlocii si inaintate. Este caracterizata din punct de vedere clinic prin
pareza spastica progresiva a membrelor, precedata sau urmata de dizartrie spastica si disfagie, ceea ce indica asocierea atingerii tracturilor corticospinale si corticobulbare. Fasciculatiile, amiotrofia si tulburarile senzoriale sunt absente; nu exista semne de denervare nici la electromiografie, nici la
biopsia musculara. La examenul neuropatologic, exista o pierdere selectiva a celulelor piramidale mari din girusul precentral si degenerescenta proiectiilor corticospinale si corticobulbare. Neuronii motori periferici si alte sisteme neuronale sunt crutate. Elutia SLP este variabila; desi sunt semnalate supravietuiri pe termen lung, elutia poate fi la fel de agresiva ca cea a SLA, cu o supravietuire de aproximativ 3 ani de la debut pana la deces. Devreme in timpul elutiei sale, SLP ridica problema unui posibil diagnostic de scleroza multipla sau de alte boli demielinizante, cum ar fi adrenoleucodistrofia. O mielopatie sugerand SLP apare rar in infectii SNC cu retrovirusul HTLV-l ( modulul 373). Elutia clinica si analizele de laborator r face diferentierea intre aceste posibilitati.
Paraplegia spastica familiala (PSF) Aceasta boala este transmisa in majoritatea familiilor ca o trasatura autosomal dominanta. Este caracterizata prin
pareza spastica progresiva, cu debut in regiunile distale ale extremitatilor inferioare. Produce simptome initial in a treia sau a patra decada si in mod tipic urmeaza o lunga supravietuire cu elutie lenta si cu atingeri minime ale bratelor sau ale musculaturii respiratorii. Tardiv in cursul elutiei sunt comune mictiunile imperioase si incontinenta urinara, uneori in aceeasi masura cu incontinenta pentru materiile fecale, dar cu pastrarea la barbati a functiei sexuale. in formele pure de PSF autosomal dominanta, ataxia, pierderea sensibilitatii transmise prin cordoanele posterioare si amiotrofia sunt absente sau minime; totusi, la unii pacienti pot fi observate in stadiile tardive
tulburari senzoriale minime (diminuarea sensibilitatii vibratorii si kinestezice). Formele usoare la unii membri ai familiei se pot manifesta numai cu o spasticitate, fara simptome noile. Din punct de vedere neuropatologic, PSF este asociata cu degenerescenta tracturilor corticospinale, care par aproape normale in trunchiul cerebral, dar manifesta o atrofie progresiva la nivele mai caudale ale maduvei spinarii. Acum este evident ca defectele la nivelul catorva locusuri diferite sunt la baza atat a formelor de PSF mostenite dominant, cat si recesiv (elul 370-2). Cu o singura exceptie, defectul genic primar care determina PSF nu a fost descris. Exceptia este reprezentata de forma de PSF recesiva X-lincata cu debut infantil, care rezulta din mutatii la nivelul genei pentru proteina proteolipidica. Acesta este un exemplu mai degraba a unei variatii alelice frapante, ca majoritatea altor mutatii la nivelul aceleiasi gene care nu cauzeaza PSF, ci boala Pelizaeus-Merzbacher, o afectiune a mielinei SNC.
Rareori, pacienti cu PSF au atingeri ale altor regiuni ale sistemului ners, incluzand interesarea neuronului motor periferic (amiotrofie), retardare mentala, cu ingrosare tegumen-tara, atrofie optica si neuropatie senzitiva. in unele cazuri, exista o distrugere a fibrelor ascendente din cordoanele posterioare si tracturile spinocerebeloase, trasaturi care amintesc de ataxia Friedreich. Aceste forme complicate de PSF accentueaza disputa inerenta privind clasificarea bolilor neurode-generative, pana cand r fi identificate precis anomaliile genetice; poate fi o suprapunere considerabila a fenotipurilor clinice ale unor boli clasificate de altfel ca distincte.
Anomaliile functiilor sistemului ners vegetativ central, manifestate in principal prin imposibilitatea de a mentine presiunea sanguina si prin incontinenta urinara, sunt acum cunoscute ca fiind produse, in unele cazuri, de o boala degenerativa progresiva a SNC, care afecteaza sisteme multiple ( modulul 379). La unii pacienti, sistemul ners periferic este, de asemenea, interesat (neuronii simpatici postganglionari). Bradbury siEggelston, in 1925, au atras atentia asupra asocierii dintre
hipotensiunea posturala, incontinenta, impotenta si tulburarile de sudoratie (anhidroza). Simptomele cu origine neurologica centrala se instaleaza mai tarziu la multi dintre acesti pacienti si constau in special in disfunctii extrapiramidale sau cerebeloase.
