Sindromul pulmonar al hantarusurilor a fost descoperit in 1993, dar identificarea retrospectiva a cazurilor prin imuno-histochimie (1978) si serologie (1959) sustin ideea ca este o boala mai degraba recent descoperita decat nou aparuta. Virusurile cauzale sunt hantarusuri dintr-o linie filogenetica distincta, care este asociata cu subfamilia de rozatoare Sigmo-dontinae. Virusul Sin Nombre infecteaza cronic anumiti soareci ce traiesc in America de Nord si Centrala (Peromyscus mani-culatus) si este cel mai important rus care determina sindromul pulmonar al hantarusurilor in Statele Unite. In statele din sud, boala este produsa de asemenea de o varianta a rusului Sin Nombre de la alt soarece (Peromyscus leucopus), de rusul Black Creek Canal (Sigmodon hispidus, sobolanul bumbacului) si de rusul Bayou (Oryzomyspalustris, soarecele orezului). Virusuri precum rusul Andes sunt raspunzatoare de cazurile de sindrom pulmonar al hantarusurilor in Argentina, Brazilia, Chile si Paraguai. Aceste boli sunt legate de expunerea la rozatoare si afecteaza in special rezidentii din zonele rurale, ce traiesc in case permeabile la intrarea rozatoarelor sau au ocupatii ce implica riscul de expunere la rozatoare. Fiecare specie de rozatoare are propriile sale obiceiuri particulare; in cazul lui Peromyscus maniculatus, aceste comportamente includ traiul in jurul si in interiorul asezarilor umane.
Boala incepe cu un prodrom de aproximativ 3-4 zile (variaza de la 1 la 11 zile) cuprinzand febra, mialgii, stare de rau si deseori
tulburari gastrointestinale precum greata,
varsaturile si durerile abdominale. Ametelile sunt frecvente iar vertijul este ocazional. Simptome prodromale mai severe aduc uneori unii indizi la medic, dar mai frecvent pacientii se prezinta cand incepe faza pulmonara. Tipic, exista o usoara hipotensiune arteriala, tahicardie, tahipnee, hipoxemie usoara si semne radiologice precoce de edem pulmonar. Examenul fizic al toracelui este deseori surprinzator de saracacios. Semnele conjunctivale si cutanate de afectare vasculara, observate in alte tipuri de FH, sunt absente. in timpul urmatoarelor cateva ore, decompensarea poate progresa rapid spre hipoxemie severa si
insuficienta respiratorie. Majoritatea pacientilor ce supraetuiesc primelor 48 h de spitalizare sunt detubati si externati in cateva zile fara sechele aparente.
Tratamentul in timpul primelor cateva ore dupa internare este critic. Scopul este de a preveni hipoxemia severa prin terapie cu oxigen si, daca este necesar, intubatie si tratament respirator intensiv. in timpul acestei perioade,
hipotensiunea si socul cu cresterea hematocritului inta la administrarea agresiva de lichide, dar aceasta interventie trebuie facuta cu mari precautii. Datorita debitului cardiac scazut si permeabilitatii vasculare pulmonare crescute, socul trebuie tratat in expectativa cu substante presoare si perfuzii modeste de fluid, ghidate de presiunea medie in capilarele pulmonare. Cazurile usoare pot fi tratate prin monitorizare frecventa si administrare de oxigen fara intubatie. Multi pacienti necesita intubatie pentru tratarea hipoxemiei si dezvolta de asemenea si soc. Mortalitatea ramane la aproximativ 40% cu un tratament bun. Medicamentul antiral ribarina inhiba rusul in tro si este folosit in studii clinice pentru eficacitate, dar nu a avut efecte marcante la pacientii tratati intr-un studiu deschis.In timpul prodromului, diagnosticul diferential al infectiei pulmonare cu hantarus este dificil, dar la momentul prezentarii la medic sau in urmatoarele 24 h, den aparente un numar de trasaturi clinice utile. Tusea nu este de obicei prezenta la debut, dar poate aparea mai tarziu. Edemul interstitial este edent pe radiografiile toracice. Mai tarziu se dezvolta
edemul alveolar bilateral, cu o distributie centrala, in conditiile unui
cord de dimensiuni normale; ocazional, edemul este initial unilateral. Revarsate pleurale sunt zualizate deseori. Aproape totdeauna sunt edente trombocitopenia, limfocite circulante atipice si deere la stanga (deseori cu leucocitoza). Hemocon-centratia, proteinuria si hipoalbuminemia trebuie, de asemenea, cautate. Desi trombocitopenia se dezvolta practic totdeauna iar prelungirea timpului partial de tromboplastina este frecventa, do clinice de coagulopatie si indicii de laborator asupra unei coagulari intravasculare diseminate se gasesc numai la o minoritate din cazuri, de obicei la pacientii cu boala severa. Acesti pacienti au de asemenea acidoza si niveluri serice crescute de lactat. Valori usor crescute la testele pentru functia renala sunt obisnuite, dar pacientii cu cazuri severe au deseori concentratii marcat crescute de
creatinina serica; unele rusuri, in afara de rusul Sin Nombre, au fost asociate cu o afectare renala mai importanta, dar putine astfel de cazuri au fost studiate. Diagnosticul diferential include afectiuni chirurgicale abdominale si pielonefrite, precum si boli ricketsiale, septicemii, meningococemia, ciuma, tularemia, gripa si
febra ondulanta.
Un diagnostic specific se pune cel mai bine cu teste pentru IgM din serul fazei acute, care au furnizat rezultate pozitive chiar si in timpul prodromului. Testele ce folosesc antigenul rusului Sin Nombre detecteaza hantarusurile inrudite ce determina sindroame pulmonare in cele doua Americi. Ocazional, rusuri heteroloage vor reactiona numai cu ELISA IgG, dar aceasta caracteristica ridica un grad mare de suspiciune, avand in vedere seroprevalenta foarte mica a acestor rusuri in populatia normala. PCR - RT este pozitiva de obicei cand se foloseste la testarea cheagurilor de sange obtinute in primele 7-9 zile de boala, precum si a tesuturilor; acest test este util in identificarea rusului infectant in zonele din afara habitatului soarecelui Peromyscus maniculatus si in cazurile atipice.
