Virusul Ross Rir a determinat epidemii de boli distincte in Australia de la inceputul secolului si continua sa fie responsabil de mii de cazuri anual in zonele rurale si suburbane. Virusul este transmis de Aedes vigilax si alti tantari si se crede ca persistenta sa implica transmiterea prin oua. Nu a fost identificata o gazda rtebrata definitiva, dar au fost sugerate mai multe specii de mamifere, inclusiv cangurii mici. Transmiterea endemica a fost de asemenea evidentiata in Noua Guinee, iar in 1979 virusul s-a extins in insulele Pacificului de est, determinand sute de mii de imbolnaviri. Virusul a fost purtat din insula in insula de catre oamenii infectati si se presupune ca a fost transmis la oameni de Aedes polynesiensis si A. aegypti.
Perioada de incubatie este de 7-l1 zile, iar debutul bolii este brusc, cu dureri articulare inaugurand boala. Dezvoltarea eruptiei in general coincide sau urmeaza la scurt timp dupa debut, dar in unele cazuri precede durerile articulare cu cateva zile. Simptomele constitutionale precum
febra joasa, astenia, mialgiile, cefaleea si
greata nu sunt pronuntate si intr-adevar sunt absente in multe cazuri. Majoritatea pacientilor devin invalizi pentru perioade considerabile de timp prin afectarea articulara, care interfera cu somnul, mersul si folosirea mainilor pentru a apuca obiectele. Cel mai frecnt implicate sunt pumnul, glezna, articulatiile metacarpofalangiene si interfa-langiene, desi pot fi afectate cu o oarecare frecnta degetele picioarelor, umerii si coatele. Tumefactia periarticulara si tenosinovita sunt frecnte, iar o treime din pacienti au
artrita adevarata. Doar jumatate din pacientii cu artrita isi pot relua activitatile normale in decurs de 4 saptamani, iar 10% trebuie inca sa-si limiteze activitatea dupa trei luni. Unii pacienti sunt simptomatici timp de 1 pana la 3 ani, dar fara artropatie progresiva. Aspirina si antiinflamatoarele nesteroidiene sunt eficiente in tratarea simptomelor.
Testele de laborator sunt normale sau variabile in infectia cu virusul Ross Rir. Testele pentru factor reumatoid si
anticorpi antinucleari sunt negati, iar viteza de sedimentare a hematiilor este mult crescuta. Lichidul articular contine 1000 - 60 000 celule mononucleare pe microlitru, iar antigenul virusului Ross Rir este evidentiabil in macrofage. Anticorpii IgM sunt deosebit de valorosi in diagnosticul aceste infectii. Izolarea virusului din sange prin inocularea tantarilor sau culturilor din celule de tantari este posibila in stadii precoce ale bolii. Datorita importantei economice mari a epidemiilor anuale in Australia, este in curs de realizare un vaccin inactivat care s-a dodit protector pentru soareci.
Probabil datorita nilului ridicat al interesului actual pentru arbovirusuri in general si virusul Ross Rir in special, in Australia au fost identificate alte arbovirusuri artritrogenice incluzand virusul Gan Gan, un membru al familiei Bunyaviridae; virusul Kokobera, un flavivirus; virusul Barmah Forest, un alfavirus. Ultimul este o cauza obisnuita de infectie si trebuie diferentiat de virusul Ross Rir prin teste specifice.
