Hormonul de crestere este sintetizat in hipofiza. Asa cum o indica si numele, el are un rol major in cresterea copilului si a adolescentului. Carenta in copilarie a hormonului de crestere provoaca nanismul. Acest hormon cunoaste un virf de productie catre virsta de 20 de ani. Productia sa se diminueaza apoi progresiv, cu virsta (in jur de 14 % la o perioada de 10 ani). La 60 de ani, productia de hormon al cresterii este aproape nula. El este secretat continuu in timpul zilei, cu puncte de maxim in timpul somnului profund. Aceste informatii sint destul de recente, in masura in care pina in 1976 nu se stia nimic despre variatiile secretiei hormonului de crestere.
Nilurile plasmatice ale hormonului de crestere pot fi stimulate de estrogeni si testosteron. Productia sa poate fi stimulata prin exercitii fizice intense.
Hormonul de crestere stimuleaza productia hepatica a unui alt hormon: insuline iike growth factor sau IGF-l. Este posibil, de altfel, ca actiunea hormonului de crestere sa fie datorata hormonului IGF-l. Hormonul de crestere este prescris copiilor a caror sinteza endogena este
insuficienta pentru asigurarea unei cresteri normale. intr-o prima etapa (1960), hormonul de crestere era extras din
hipofiza de cadavru. Din nefericire, aceasta tehnica a stat la originea contaminarii cu boala Creutzfeld-Jacob. Din anul 1985 dispunem de un hormon de crestere sintetic care face riscurile inexistente.
Mult timp s-a crezut ca hormonul de crestere nu le este util decit copiilor in perioada de crestere si ca nu are nici un rol la adulti. Acum stim ca acest hormon are un rol important in mentinerea sanatatii adultului. Panhipopituitarismul, boala adultului, se caracterizeaza prin astenie, diminuarea fortei musculare, osteoporoza, hipercolesterolemie, deficienta a sistemului imunitar, impotenta, exces de masa adipoasa, piele subtire,
tulburari ale somnului si depresie. Toate aceste simptome se reduc o data cu suplimentarea hormonului de crestere.
Insa importanta hormonului de crestere s-a aratat comunitatii medicale internationale in 1990, cind dr. Daniel Rudman a publicat in New England Journal of medecine un studiu facut pe pacienti cu nil plasmatic de IGF-l scazut. La pacientii care au beneficiat de o terapie compensatoare s-a observat o crestere a masei musculare, o diminuare a masei adipoase, o crestere a grosimii cutanate si o crestere a masei osoase. Dupa dr. Rudman, pacientii in chestiune au beneficiat de o intoarcere in timp de zece sau douazeci de ani.
Asa cum spuneam mai inainte, unul dintre marile merite ale acestui studiu a fost acela de a trezi interesul multor medici si cercetatori pentru problema imbatrinirii. Poate ca aceasta nu mai este un proces ineviil, ci unul care poate ti tratat. Mijloacele de comunicare in masa au preluat rezultatele studiului creind o aura aproape mistica in jurul acestui hormon care ar putea sa reprezinte faimoasa "fmtina a tineretii\". National Institute on Aging a initiat de altfel mai multe studii pentru a cunoaste influenta hormonului de crestere asupra persoanelor in virsta si indeosebi in ceea ce priste osteoporoza si forta musculara. Din pacate, multi pacienti au trebuit sa renunte la acest studiu datorita efectelor secundare ale terapiei : intariri articulare si edeme ale membrelor inferioare.
Actualmente, studiile arata ca hormonul de crestere poate creste masa musculara la pacientii bolnavi si imobilizati la pat.
Unii medici prescriu deja pacientilor lor hormonul de crestere. Dr. Edward Chein (Statele Unite) crede ca hormonul de crestere este singurul hormon capabil sa corecteze toti parametrii alterati de procesele de imbatrinire, spre deosebire de DHEA si melatonina care nu fee decit sa incetineasca acest proces. Dupa el. hormonul de crestere poate sa creasca capacitatea respiratorie, sa diminueze masa adipoasa, sa creasca masa musculara, sa amelioreze functia cardiaca si functia renala, sa creasca densitatea osoasa si sa stimuleze sistemul imunitar. Dr. Sam Baxas (Eltia) observa ca hormonul de crestere este o arma impotriva atrofierii organelor, putind sa redea acestora niste dimensiuni ce corespund virstei de 25-30 de ani.
Efectele indezirabile ale hormonului de crestere sint reale: sindromul canalului carpian, diabet, retentie hidrica. Medicii care prescriu acest hormon cred ca efectele indezirabile nu survin decit atunci cind dozele sint prea mari.
Persoanele in virsta imobilizate la pat datorita unei boli acute (pneumopatie,) sau a unei fracturi (col al femurului), pot pierde in citeva zile o cantitate importanta de masa musculara, Ii se fragilizeaza oasele etc. Aceasta situatie poate deni dramatica si poate compromite vindecarea. Stresul legat de boala va creste secretia de corticosteroizi (hormonii stresului), fapt care va duce, la persoana in virsta, la o inrautatire a starii de sanatate. in acest caz se presupune ca hormonul de crestere poate sa previna pierderea de masa musculara la persoana in virsta imobilizata la pat, ceea ce ar putea favoriza reintroducerea precoce a persoanei in mediul sau obisnuit si economisirea unor resurse importante. Studii in acest sens se fac astazi de catre dr. David McLeanpentru National Institute on Aging.
Am uneori tendinta sa uitam ca inima este un muschi. Pe masura ce imbatrinim acesta se ingroasa, iar debitul sau cardiac se diminueaza. Observatiile facute pe adulti tineri cu carente in hormonul de crestere au aratat ca ei faceau adesea cardiomiopatii. Acestea erau rersibile prin administrarea de hormon de crestere. Este posibil deci ca acest hormon sa poata corecta anomaliile cardiace legate de imbatrinire.
Hormonul de crestere diminueaza de asemenea colesterolul total si LDL-colesterolul, El favorizeaza o redistribuire a masei adipoase, dind pacientilor un aspect mai tinar. Exista si alte proiecte, cum ar fi, in special, punerea la punct de agenti care sa stimuleze sinteza hormonului de crestere. Folosirea hormonului de crestere in terapii antiimbatrinire este extrem de controrsata, fenomen care nu este strain de costuri si de efectele lui indezirabile.
