mediculmeu.com - Ghid medical complet. Sfaturi si tratamente medicale.  
Prima pagina mediculmeu.com Harta site Ghid utilizare cont Index medici si cabinete Contact MediculTau
  Ghid de medicina si sanatate  
Gasesti articole, explicatii, diagnostic si tratament, sfaturi utile pentru diverse boli si afectiuni oferite de medici sau specialisti in medicina naturista.
  Creeaza cont nou   Login membri:
Probleme login: Am uitat parola -> Recuperare parola
  Servicii medicale Dictionar medical Boli si tratamente Nutritie / Dieta Plante medicinale Chirurgie Sanatatea familiei  



Homeopatie
Index » Boli si tratamente » Homeopatie
» Slmptomele in homeopatie

Slmptomele in homeopatie


Share






Termenul simptomatologie inseamna totalitatea simptomelor si arata toate acele elemente pe care clinicianul isi bazeaza rationamentul de diagnosticare. Simptomatologia cuprinde atat manifestarile spontane, cat si observatiile pe care medicul le face direct pe bolnav sau cu ajutorul unor instrumente sau instigatii de laborator. Simptomatologia poate fi impartita in "subiectiva", adica cea observata de bolnav, "obiectiva", adica cea constatata si controlata de medic fara ajutorul instrumentelor si "instrumentala" sau "de laborator". Totalitatea dirselor elemente diagnostice care alcatuiesc simptomatologia este reprezentata de simptome, senzatii si semne.


Cuprins:

Slmptomele şi semnele Īn clinica medicală

Relevarea simptomelor Īn homeopatie

Valoarea simptomelor


Slmptomele şi semnele Īn clinica medicală

sus sus
Termenul "simptom" derivă din cuvāntul grecesc symptoma care īnseamnă "eveniment fortuit" şi din cuvāntul sympiptein care īnseamnă "a se īntāmpla" şi care este compus din syn - "īmpreună" - şi piptein -"a cădea". Şi acest termen indică orice fenomen patologic, orice deviaţie funcţională şi īn general orice abatere de la direcţia naturală şi care poate fi constatată īn organism, atāt de pacient, cāt şi de medic.


Termenul "senzaţie" derivă din cuvāntul latinesc sensus care īnseamnă "simţ". Acest termen indică unitatea elementară, şi care nu poate fi analizată, a ceea ce se percepe atunci cānd anumite organe receptoare sunt stimulate şi această unitate elementară poate fi scoasă īn evidenţă numai de către pacient.
Termenul "semn" derivă din cuvāntul latinesc signum şi din secare care īnseamnă "a tăia". Denumeşte īn general un indiciu clar după care se poate deduce existenţa unor lucruri, iar īn domeniul medicinei, arată orice stare anormală care este constatată de clinician atunci cānd examinează pacienţii şi care stare poate fi interpretată drept semnul unei boli.

Simptomele pot fi relevate numai prin intermediul simţurilor şi acest lucru este la īndemāna tuturor. Şi aceste simptome devin nişte semne atunci cānd medicul, īn virtutea cunoştinţelor sale, le interpretează drept nişte indicii de boală. Aşa, de exemplu, o discromie - prezenţa unor pete albicioase pe piele - sau un neg reprezintă nişte simptome, dar acestea devin semne ale unei boli atunci cānd sunt legate de probabilitatea existenţei unei ciroze hepatice.
īn prima etapă a procedurii de diagnosticare medicul hotărăşte care anume sunt datele ce trebuie să fie luate īn considerare pentru ipoteza sa diagnostică, īncearcă să afle posibilele legături existente īntre aceste date şi īncearcă să le grupeze īn nişte "complexe sindromice". Această grupare a semnelor īn nişte complexe sindromice face să crească valoarea doveditoare a acestor semne, adică īnsuşirea lor de a face dovada existenţei unei boli. Fapt e că un singur simptom nu este īn măsură să stabilească sau nu existenţa unei boli şi acest lucru se īntāmplă numai īn cazul unor simptome destul de rare care sunt denumite patognomonice. Din aceste motive, clinicianul tinde să reunească un anumit număr de simptome prin intermediul unei legături de cauzalitate dedusă din legile fiziopatologiei.

Gruparea semnelor asociate prin caracteristicile lor unei boli anume - şi care semne alcătuiesc un cadru suficient specific bolii -este definită drept sindrom (de la sin şi dromos = "a alerga īmpreună"); şi este codificat şi catalogat de patologia medicală drept complex sindromic īn situaţia īn care constatarea este făcută, de la caz la caz, de medic īn timpul procedurii de diagnosticare.
Odată ce simptomele au fost grupate, se procedează la evaluarea şi descrierea lor īn vederea stabilirii valorilor lor doveditoare.
In ciuda faptului că evaluarea observaţiilor semiologice efectuate garantează obiectivitatea acestor observaţii, īn această primă fază, clinicianul tinde nu atāt spre estimarea valorii simptomului, cāt spre stabilirea prezenţei sau absenţei unui simptom (de exemplu prezenţa sau absenţa hipergli-cemiei). Acest aspect al raţionamentului diagnostic permite simplificarea procedurii de analiză metodologică, aceasta deoarece face cu putinţă folosirea aceloraşi criterii de evaluare la toate categoriile de simptome. īn afară de aceasta, implică rezolvarea unor probleme metodologice conexe ulterioare, ca şi necesitatea de a se stabili valorile care deosebesc starea de normalitate de cea de anormalitate.

īnregistrarea observaţiilor semiologice comportă o etapă succesivă care constă īn stabilirea categoriei īn care se īncadrează aceste observaţii, adică īn categoria celor normale sau a celor patologice.
Termenul normal derivă de la normă, care īnseamnă ceva īn conformitate cu o regulă. īn domeniul medical acest termen poate căpăta īnţelesul de "obişnuit", "frecvent", "ideal" sau "sănătos īn mod plauzibil" şi se referă la starea de sănătate (normalitate clinică), se referă la o populaţie care nu este supusă niciunui fel de intervenţie medicală (normalitate biologică) sau la evaluarea unor simptome şi a unor semne clinice (normalitate diagnostică).
Problema normalităţii clinice şi biologice prezintă un interes mai ales teoretic. Problema normalităţii diagnostice prezintă un interes mai mult practic şi este reprezentată de necesitatea de a se stabili un criteriu potrivit căruia un semn clinic sau un examen de laborator pot fi considerate fie normale, fie patologice; şi īn lipsa unui criteriu absolut privind normalitatea, această problemă poate fi abordată folosind doar nişte termeni de probabilitate şi prin intermediul tehnicilor statistice.

Relevarea simptomelor Īn homeopatie

sus sus
Simptomele care sunt scoase īn evidenţă pe parcursul procedurii clinice constituie, īn totalitatea lor, cadrul simptomatologie al bolnavului. Aceste simptome indică īntotdeauna, prin definiţie, orice fenomen patologic, orice deviaţie funcţională şi, īn general, orice abatere de la normă ce poate fi constatată īntr-un organism fie de către pacient, fie de către medic.
Simptomele constatate de către pacient sunt percepute ca nişte senzaţii sau tulburări care-i atrag atenţia bolnavului, iar acesta le semnalează ca atare medicului.
Simptomele constatate de către medic reprezintă fenomene care arată nişte abateri de la normă; aceste fenomene pot fi observate īn mod direct pe pacient sau cu ajutorul unor instrumente sau investigaţii de laborator; īn alte cazuri pot fi extrase datele necesare din descrierile
făcute de pacient.
Procedura clinico-diagnostică homeopatică are drept obiect depistarea simptomelor mai deosebite la nivel general, fizic şi mental, simptome care să dezvăluie firea, deosebită, a bolnavului, modul īn care acesta
reacţionează la diferitele situaţii, modul īn care simte durerea, suferinţa, bucuria şi plăcerea, adică toate acele senzaţii care īl fac pe un individ să se deosebească de oricare altul. De regulă se iau īn considerare mai puţin simptomele obişnuite şi generice.

Dar se iau īn considerare, evident, caracteristicile unei anumite boli şi aceste caracteristici se dovedesc a fi utile īn stabilirea unui diagnostic clinic; dar sunt alese cazurile care dezvăluie nişte modalităţi neobişnuite sau nişte trăsături caracteristice cāt se poate de evidente.


Procedura care trebuie să fie urmată īn vederea stabilirii corecte a simptomelor este următoarea:
1. simptomele descrise de pacient nu pot fi interpretate şi nici modificate de către homeopat, ci trebuie să fie redate īn mod fidel. Limbajul folosit de pacient īn relatarea sa este caracterizat printr-o interpretare personală care este marcată de trăirile interioare ale individului respectiv. Acest limbaj poate fi corectat de către medic numai şi numai din punct de vedere al formei sau īn caz de ambiguităţi semantice; dar īn orice caz trebuie să fie lămurite īmpreună cu pacienţii īnţelesurile diferitelor cuvinte;
2. simptomele observate de medic sau deduse prin diferite metode de către medic trebuie să fie īnregistrate īn mod obiectiv. Şi īn aceste cazuri se cercetează toate acele aspecte - fiziologice sau patologice - īn măsură să dezvăluie nişte abateri de la norma generală ca şi de la regula de conduită a pacientului;

3. semnele sau simptomele care pot fi interpretate drept indicii ale bolii - şi care prin caracteristicile lor au ceva aparte din punct de vedere al modului de semnalizare - sunt puse īntotdeauna īn legătură cu alte simptome care nu reclamă neapărat o interpretare unică. Aceste din urmă simptome, dat fiind că sunt unele cu totul neobişnuite, nu permit depistarea unor boli pretāndu-se la fel de fel de interpretări; şi cu toate acestea, simptomele respective sunt acelea care contribuie īn cea mai mare măsură la individualizarea bolnavului.
Drept care, dat fiind faptul că semnele şi simptomele sunt īn măsură să identifice una sau mai multe boli, aceste semne ne sunt de folos īn căutarea diagnozelor ipotetice sau a unor diagnoze diferite īntre ele; dar, cu siguranţă, aceste semne şi simptome nu ne sunt de prea mare folos īn individualizarea bolnavului.

Valoarea simptomelor

sus sus
īn paragraful 6 din lucrarea sa Organon, Hahnemann abordează unul dintre cele mai caracteristice aspecte ale investigaţiei clinice homeopatice şi anume, acela al valorii simptomelor. Ceea ce un "observator imparţial" poate vedea, realmente, la un bolnav sunt disfuncţiile, tulburările fizice sau psihice care l-au īndepărtat pe acesta de starea de sănătate.
O boală se manifestă īn fiecare individ īn parte printr-un cadru simptomatologie specific, prin intermediul căruia medicul homeopat trebuie să facă prescripţia remediului celui "mai potrivit". Simptomele, īn totalitatea lor, trebuie să reprezinte singurul mijloc de a se vedea ceea ce trebuie să fie eliminat din organismul unui bolnav; şi numai atunci cānd vor fi dispărut toate simptomele suferinţei, numai atunci se va fi obţinut o vindecare adevărată.
Odată ce se va fi efectuat īn mod corect relevarea simptomelor, se va fi efectuat prin aceasta şi operaţiunea cea mai grea, aceea de observaţie clinică a bolnavului. După care specialistul homeopat va putea proceda la administrarea remediului celui mai asemănător cadrului simptomatologie, remediu care va avea drept efect atenuarea sau dispariţia unor simptome. īn această fază, atenţia medicului va trebui să fie īndreptată asupra simptomelor rămase precum şi a celor nou apărute care se vor manifesta fără a mai ţine seama de cele eliminate.

Numai cadrul clinic din momentul prezent trebuie să reprezinte noua călăuză īn acţiunea succesivă de prescripţie a remediului.
Simptomele pe care le va căuta de fiecare dată medicul nu vor fi acelea tipice ale bolii, ci cele cāt mai caracteristice, proprii bolnavului afectat īn modul lui, singular, de boala ce trebuie să fie eliminată.
īn paragraful 153 din lucrarea Organon, Hahnemann spune că "simptomele cele mai importante, deosebite, ieşite din comun, simptomele caracteristice bolii", acele simptome vor trebui avute īn vedere īn operaţiunea de prescripţie a acelui simillimum.
Simptomele fizice care īşi fac simţită prezenţa īn fiecare bolnav īn parte pot să fie subīmpărţite īn generale - cele referitoare la nişte dis-funcţii ale organismului şi care nu au neapărat legătură cu patologia prezentată - şi īn locale - cele ce se manifestă prin semne evidente de tulburări organice sau funcţionale la nivel de organe sau aparate.
īn practica medicală homeopatică se īntāmplă adeseori ca nişte simptome diferite să fie īnregistrate drept un alt aspect al bolii prezentate de pacient. Acestea sunt simptomele mentale care, aşa cum precizează Hahnemann īnsuşi īn paragraful 216 al lucrării Organon, pot să devină o manifestare reală a procesului patologic, care proces "se mută de la organele fizice... la sălaşul spiritului..."

īn consecinţă, o vindecare homeopatică naturală, reală, nu va putea fi realizată niciodată fără o schimbare a stării mentale, drept care se impune să fie prescris numai acel remediu care să prezinte cadrul psihic asemănător celui prezentat de bolnav.
Fiecare simptom īşi poate face simţită prezenţa īn modalităţi deosebite care vor trebui să fie luate īn considerare pentru a se putea face o prescripţie adecvată; va trebui să se ţină seama de durata şi de intensitatea simptomului, de schimbările acestuia determinate de nişte factori fizici (temperatură, umiditate etc), precum şi de schimbările legate de funcţiile fiziologice.
O atenţie deosebită va trebui să fie acordată studierii simptomelor īn cazul bolilor epidemice. Dat fiind faptul că aceste boli sunt datorate unui agent infecţios comun tuturor bolnavilor, ele pot să se prezinte cu nişte simptome care se repetă la fiecare subiect şi pot să dea un cadru simptomatologie comun. Drept care īn aceste cazuri se va impune prescripţia unuia sau mai multor remedii valabile pentru grupul infectat.


Tipareste Trimite prin email






Adauga documentAdauga articol scris

Copyright © 2008 - 2022 : MediculTau - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa, contravine drepturilor de autor si se pedepseste conform legii.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor
Homeopatia in tratamentul cancerului
Medicamente homeopate anti cancer




  Sectiuni Boli si tratamente:


 
Fa-te cunoscut!
Invitatie Online - promoveaza produse medicale

Promoveaza! firme, clinici, cabinete medicale. Locul ideal sa spui si la altii ca existi.

 

Creaza cont si exprima-te

vizitatorii nostri pot fi clientii tai