mediculmeu.com - Ghid medical complet. Sfaturi si tratamente medicale.  
Prima pagina mediculmeu.com Harta site Ghid utilizare cont Index medici si cabinete Contact MediculTau
  Ghid de medicina si sanatate  
Gasesti articole, explicatii, diagnostic si tratament, sfaturi utile pentru diverse boli si afectiuni oferite de medici sau specialisti in medicina naturista.
  Creeaza cont nou   Login membri:
Probleme login: Am uitat parola -> Recuperare parola
  Servicii medicale Dictionar medical Boli si tratamente Nutritie / Dieta Plante medicinale Chirurgie Sanatatea familiei  



Homeopatie
Index » Boli si tratamente » Homeopatie
» Evaluarea medicinei homeopatice aZn lumea stiintifica

Evaluarea medicinei homeopatice aZn lumea stiintifica


Share





Medicina practica nu inseamna niciodata


acelasi lucru cu medicina stiintifica, ci

mai curand o aplicare a acesteia In cazul


ca este efectuata de un expert in domeniu.

RUDOLF VIRCHOW

CONDITII DE BAZA
Posibilitatea evaluarii locului medicinei homeopatice in lumea stiintifica cere drept conditie de baza luarea in considerare a mijloacelor conceptuale si metodologice pe care stiinta in general si medicina in special le folosesc pentru a garanta obiectivitatea si unirsalitatea cunostintelor.
Elementele de baza care caracterizeaza stiinta experimentala sunt obiectul de studiu si metoda folosita.
Obiectul de studiu al stiintei experimentale este constituit din realitatea pe care o putem detecta cu ajutorul simturilor si din ceea ce permite ca o entitate determinata sa fie introdusa in circuitul stiintific, este constituit din posibilitatea de a observa si de a inregistra, prin intermediul unor mijloace de diferite naturi, existenta unui anumit obiect sau a unui anumit fenomen si de a le evalua ca atare.


Mijlocul, instrumentul pe care stiinta experimentala il foloseste pentru a cunoaste realitatea naturii si pentru a deosebi domeniul stiintific de cel non-stiintific este metoda experimentala.
Criteriul folosit pentru a deosebi niste legi si teorii stiintifice de unele nestiintifice este acela de a le putea rifica in mod empiric, in mod obiectiv.In ceea ce priste domeniul medicinei, pentru a se putea face deosebirea intre medicinia experimentala si cea clinica este necesar sa se defineasca respectile obiecte de studiu, instrumentele de cercetare si scopurile urmarite.
Medicina experimentala are drept obiect de studiu boala si-si propune drept scop sa descopere legile care gurneaza evolutia fenomenelor morbide; aceasta disciplina foloseste metodologia experimentala si permite aflarea unei explicatii a fenomenelor fiziopatologice precum si o crestere a volumului cunostintelor in domeniul stiintei medicale.
Medicina clinica poate fi considerata drept o stiinta istorica sau ide-ografica, adica bazata pe niste enimente, si are drept obiect de cercetare bolnavul; aceasta disciplina isi propune drept scop sa recunoasca mediile morbide prin intermediul observatiei si sa afle antecedentele fiecarui bolnav pentru a-l cunoaste mai bine si pentru a-i putea sili terapia cea mai potrivita. Aceasta disciplina foloseste metodologia clinica ce prezinta si analizeaza in mod critic regulile generale ale procedurii clinice, adica acele reguli care trebuie sa gurneze gandirea si activitatea clinicianului.
Medicina homeopatica include experimentarea homeopatica pura si clinica homeopatica. Drept care evaluarea acestei discipline poate fi efectuata numai daca se tine seama de aceasta deosebire si numai daca se iau in considerare respectile obiecte de studiu, instrumentele de cercetare si scopurile urmarite.


DEFINITIA SI PROCEDURA EXPERIMENTA,RII HOMEOPATICE PURE

Experimentarea homeopatica pura are drept obiect de studiu boala artificiala care este provocata in cazul unor subiecti aparent sanatosi\" prin intermediul unor substante naturale diluate si dinamizate de tip 30CH. Scopul acestei experimentari este de a grupa si a observa toate senzatiile si simptomele pe care substanta respectiva le poate provoca in cazul subiectului supus experimentarii si acest cadru simptomatologie este denumit patogeneza substantei\".
Metoda experimentarii a fost codificata de Hahnemann - intemeietorul homeopatiei - se foloseste de doua sute de ani si a permis, intotdeauna, observarea aparitiei acelorasi simptome la fiecare subiect supus experimentarii, cu unele variabile calitati si cantitati legate de sensibilitatea, mai mare sau mai mica, a individului, sensibilitate manifestata in functie de substanta.In prezent, experimentarea se foloseste si aceasta de metoda dublului orb\". Drept care experimentatorii sunt impartiti in doua grupuri, dintre care unul primeste medicamentul, iar celalalt placebo; iar cei care coordoneaza operatiunea nu stiu nici ei care din grupuri primeste medicamentul si care placebo.
Experimentarea homeopatica puca se bazeaza pe observatii si pe experiente empirice care pot fi rificate si respinse, dar nu este susceptibila de atie cu experimentarea efectuata in sfera academica. Aceasta din urma are drept obiect de studiu boala naturala, neprovocata, si scopul urmarit este de a afla niste explicatii ale fenomenelor fiziopatologice, precum si de a face sa creasca volumul cunostintelor in domeniul stiintei medicale. Aceste cunostinte, proprii cercetarii biomedicale, sunt la indemana oricarui medic, si deci si a oricarui homeopat, care - fiecare in parte si potrivit competentei respecti - le poate dobandi pentru a-si completa si aduce la zi\" pregatirea.In cadrul experimentarii homeopatice pure, boala artificiala - care este provocata in organismul subiectelor sanatoase - permite studierea efectelor pure ale substantei experimentate si mai permite identificarea, prin intermediul simptomelor pe care le provoaca la subiecti, identificarea efectelor specifice. Schimbarile, subiecti si obiecti, produse de fiecare medicament in parte asupra individului sunt specifice fiecarei substante si caracterizeaza individualitatea medicamentoasa a acesteia. Aceste schimbari se pot observa usor, chiar daca prezinta niste mici deosebiri de la caz la caz, la fiecare subiect supus experimentarii. Scopul urmarit de experimentarea pura nu este de a descoperi legile care gurneaza evolutia fenomenelor morbide, ci de a inregistra complexele sin-dromice\" sau, mai exact, mediile patogenetice specifice si individualizate provocate de administrarea in cazul subiectilor sanatosi a unei singure substante naturale diluate si dinamizate.
Orice medicament isi pastreaza individualitatea sa medicamentoasa si produce efectele sale caracteristice chiar si la subiectii bolnavi si deci si in cazul acelor subiecti afectati de o boala naturala caracterizata prin niste simptome asemanatoare cadrului simptomatologie pe care medicamentul il poate produce in cursul experimentarii pure sau in cazul subiectilor care in urma unei ingerari accidentale sau voluntare a substantei prezinta cadrul clinic toxicologic. in aceste cazuri administrarea medicamentului in doza minima (remediul homeopatic) genereaza o boala artificiala asemanatoare bolii naturale si este in masura sa vindece bolnavul. in cursul experimentarii pure observatiile sunt efectuate de catre subiectii supusi experimentarii precum si de catre medici. Aceste observatii, care sunt descrise atat in mod subiectiv, cat si obiectiv, pe baza reactiilor produse de fiecare substanta experimentata, pot oferi niste date ce sunt greu de cuantificat. Operatia de experimentare a substantei poate fi repetata pentru a se a rezultatele sau pentru a se putea aa o confirmare sau o infirmare a acestor rezultate. Aceasta posibilitate de a rifica In mod empiric si obiectiv rezultatele permite indeplinirea criteriului folosit in sfera stiintifica pentru a deosebi legile si teoriile stiintifice de cele nestiintifice si mai permite evaluarea metodei respecti.
EVALUAREA EXPERIMENTA,RII PURE
Pentru ca operatiunea de evaluare a experimentarii pure sa fie acceptata din punct de dere stiintific se cere ca:
1. boala artificiala sa poata fi considerata drept o entitate si sa poata fi inclusa ca atare in sfera stiintifica;
2. procedura experimentarii pure sa fie analizata si ata cu cea folosita de metoda experimentala;
3. rificarea empirica sa fie efectuata in asa fel incat sa permita o relevare obiectiva si sistematica a rezultatelor.


Boala artificiala poate fi acceptata drept obiect de studiu deoarece toxicologia insasi o considera ca fiind o entitate susceptibila de instigatie. Singura conditie care trebuie sa fie indeplinita aici este aceea ca remediile homeopatice administrate sa produca niste fenomene care sa poata fi observate si inregistrate ca atare in mod obiectiv.
Verificarea empirica a experimentarii pure poate fi efectuata fie prin metoda clasica a dublului orb\", fie prin area simptomelor constatate cu cele ale unor procedee proving anterioare care scot in evidenta patogeneza substantei experimentate, fie, in sfarsit, prin administrarea unui placebo ambelor grupuri. Aceasta din urma metoda vizeaza posibilitatea unor falsificari si entual respingerea teoriei potrivit careia substantele dinamizate ar fi in masura sa provoace o boala artificiala caracterizata prin simptome specifice. Fapt e ca aceasta metoda permite relevarea efectului placebo in cazul unor subiecti sanatosi si care constientizeaza faptul ca li se administreaza un remediu homeopatic; in afara de aceasta, metoda respectiva permite relevarea incidentei statistice a aparitiei unor entuale simptome determinate de efectul placebo.
Metoda de cercetare a experimentarii pure urmeaza procedura descrisa de Hahnemann pe baza observatiilor si rationamentelor care l-au determinat sa formuleze urmatoarele ipoteze: ipoteza ca principiul similitudinilor este un principiu natural unirsal si poate fi aplicat in mod metodic, sistematic si in cazul medicinei; ipoteza ca o substanta administrata in doze bine silite in raport cu greutatea, capabila s3 provoace in cazul unor subiecti sanatosi si sensibili un anumit cadru simptomatologie, acea substanta, daca este administrata in doze mici, poate face sa dispara aceleasi simptome prezentate de bolnavi; ca o substanta naturala care nu numai ca a fost diluata, dar a fost si supusa dinamizarii poate determina eliminarea completa a efectelor toxice, poate activa niste substante inerte si poate permite efectuarea unor experimente inofensi pe niste subiecti sanatosi si sa evidentieze mai apoi efectele pure ale acestor experimente.
Observatiile, ipotezele si rificarile efectuate de Hahnemann ar putea fi schematizate in felul urmator:
> o observatie initiala bazata pe efectele chininei, substanta care -administrata unor subiecti sanatosi - provoca aparitia unor simptome asemanatoare celor prezentate de bolnavii de malarie, bolnavi tratati cu aceeasi substanta - chinina;
> ipoteza ca o substanta naturala, cu proprietati curati recunoscute, ar putea provoca o boala artificiala asemanatoare celei naturale pe care ea ar fi in masura s-o vindece. in timpul rificarii ipotezei experimentale prin folosirea mai multor substante luate fiecare in parte - Hahnemann a constatat aparitia unor simptome care se schimbau in functie de substanta, dar si aparitia multor efecte toxice. Si a ajuns astfel sa conceapa procesul de dinamizare si sa presupuna faptul ca acel tip de preparare era cel mai indicat pentru experimentarea medicamentelor si chiar pentru tratarea bolnavilor;
> observatiile privind rificarea efectuata in cursul unor experimente au oferit niste cadre simptomatologice caracteristice pentru fiecare substanta in parte.
> ipoteza finala rificata, formulata de Hahnemann pe baza rezultatelor numeroaselor experimente este urmatoarea: niste substante
diluate si dinamizate administrate unor subiecti sanatosi permit observarea unui cadru simptomatologie caracteristic fiecarei substante in parte, iar diferentele remarcate la mai multi subiecti trebuiau puse pe seama sensibilitatilor individuale, diferite si ele. Ipoteza rificata i-a permis lui Hahnemann sa formuleze urmatoarele generalizari: principiul similitudinilor putea fi aplicat, in mod sistematic, si in medicina; toate substantele dinamizate puteau provoca o boala artificiala in cazul subiectilor sanatosi daca aceste substante erau preparate si administrate dupa procedura folosita in experimentele ce fusesera deja efectuate.
Metoda de cercetare a experimentarii homeopatice pure foloseste metoda experimentala si nu intampina piedici de ordin conceptual in masura s-o faca inaccepila din punct de dere stiintific. Ideea potrivit careia datele deduse in mod empiric ar fi inaccepile reprezinta un obstacol care in trecut impiedicase faptul ca nici macar farmacoterapia oficiala sa nu fie acceptata ca stiinta.
Cu toate acestea, farmacoterapia oficiala a progresat tocmai gratie multor date deduse in mod empiric pe baza observatiilor atente si rificate efectuate de catre clinicieni privind rezultatele obtinute in interntiile terapeutice. Procedura experimentarii homeopatice ia in considerare intotdeauna experimentarea facuta pe omul sanatos si permite astfel relevarea efectelor clinice si a datelor care pot sa fie descrise si cuantificate, permite considerarea bolii artificiale drept o entitate dinamica, excluzand toate variabilele derivate din prezenta unor patologii si a unor interntii farmacologice. De aici rezulta ca aceasta procedura nu se confrunta cu alta dificultate conceptuala decat aceea ca observatiile trebuie sa fie efectuate in mod obiectiv, intr-un cadru demn de incredere iar datele obtinute sa poata fi evaluate in mod statistic.
DEFINITIA SI PROCEDURA CLINICII HOMEOPATICE
Clinica homeopatica are drept obiect de cercetare bolnavul. Si isi propune drept scop de a-l cunoaste pe fiecare bolnav in parte, de a-l deosebi de ceilalti si de a descoperi remediul cel mai potrivit cadrului simptomatologie al bolnavului.
Procedura folosita in domeniul clinic homeopatic se bazeaza pe relevarea simptomelor care sunt constatate si descrise de catre bolnav si de catre medic. Aceasta procedura comporta o anamneza detaliata care este realizata prin strangerea laolalta a luturor cuvintelor cu ajutorul carora pacientul descrie antecedentele sale biopatografice si simptomele constatate de el si mai cuprinde examenul obiectiv, instigatiile de laborator si instrumentale; mai cuprinde ipoteza diagnostica terapeutica homeopatica ce rezulta din alegerea dintre toate simptomele constatate nu numai a acelora care semnaleaza una sau mai multe boli dar si a celor mai neobisnuite, ciudate sau surprinzatoare, luand in consideratie aceste simptome in totalitatea lor. Procedura clinica homeopatica reprezinta un proces care face sa se deosebeasca intre ele simptomele ce alcatuiesc ipoteza diagnostica homeopatica si cadrul simptomatologie alcatuit din unul sau mai multe remedii homeopatice care, pe baza patogenezei experimentale efectuate pe niste subiecti sanatosi, ofera niste cadre simptomatologice asemanatoare; iar diagnoza terapeutica homeopatica definitiva sileste terapia individualizata. Aceasta terapie individualizata consta in prescrierea remediului homeopatic ales pe baza similitudinii acestui remediu cu bolnavul respectiv si administrarea acestui remediu potrivit unei dozari si unei posologii la fel de individualizate.


Alegerea simptomelor nu se face in favoarea simptomelor patogno-monice ale unei boli determinate, ci se iau in considerare simptomele care se dodesc a fi mai neobisnuite si caracteristice fiecarui bolnav in parte. Aceste simptome sunt cautate la nil general, fizic si mental si sunt evaluate luandu-se in considerare atat perioada aparitiei lor si durata in timp cat si intensitatea lor; si in cele din urma aceste simptome sunt grupate pentru a se putea intelege legatura dinamica ce le uneste. Acest procedeu permite cunoasterea fiecarui pacient in parte, atat in conditii de sanatate cat si in conditii de boala, studierea fiecarui subiect in sens dinamic si permite, asadar, relevarea momentului aparitiei si disparitiei unor simptome si boli determinate si de a le pune pe acestea in corelatie cu niste entuale enimente, specifice si semnificati pentru pacient, sau cu niste tratamente medico-chirurgicale specifice; si mai permite faptul de a considera boala ca fiind rezultatul unui dezechilibru psiho-fizic care preceda aceasta boala si care se manifesta prin anumite simptome.
Procedura clinico-diagnostica homeopatica nu-si propune drept scop recunoasterea mediilor morbide prin intermediul observarii pacientilor luati fiecare in parte, ci urmareste sa identifice cadrele morbide specifice fiecarui bolnav. Aceasta procedura tinde intotdeauna sa ia in considerare constitutia si caracterul fiecarui bolnav si sa-i scoata in evidenta personalitatea, adica organizarea dinamica a aspectelor morfologice, intelectuale, afecti si voliti. Acest proces reclama observarea tuturor fenomenelor fizice si psihice prezentate de bolnav si deci si observarea aspectului 5au exterior precum si a comportarii bolnavului in diferite situatii. Odata ce au fost constatate simptomele, acestea sunt interpretate drept rezultatul unor procese interacti intre factorii genetici, care il individualizeaza pe pacient, il predispun la anumite dezechilibre si deci la contractarea anumitor boli, si factorii de mediu care, prin intensitatea si caracteristicile lor, depasesc capacitatile individuale de adaptare spontana si impiedica actiunea unor mecanisme naturale de aparare.
Explicatia homeopatica a unui caz clinic are in dere, intotdeauna, cercetarea cauzelor proxime ale fenomenelor, adica a acelor factori care au determinat o tulburare a mecanismelor imunitare si aparitia fenomenelor morbide. Asadar explicatia\" cazului clinic se bazeaza pe niste legi generale ale fiziologiei si ale patologiei, dar, mai ales, pe cunostintele actuale din domeniul psiho-neuroendocrinologiei si imunologiei. Aceste discipline au demonstrat faptul ca exista niste legaturi stranse si niste influente reciproce intre sistemul nervos central, sistemul endocrin si sistemul imunitar si au mai scos in evidenta existenta unor importante legaturi cauzale intre stresul emotiv, tulburarile mecanismelor sistemului imunitar si aparitia unor boli.
Posibilitatea de a se ajunge la o diagnoza terapeutica homeopatica corecta cere o pricepere deosebita din partea medicului, dar si capacitatea de a sili o relatie buna cu pacientul. Relatia medic - pacient reprezinta unul dintre cele mai importante aspecte ale clinicii in general si ale homeopatiei in special. Medicul trebuie sa stie sa se adapteze la cazul fiecarui pacient pentru a reusi sa-l inteleaga, trebuie sa fie in masura sa impartaseasca emotiile pacientului si felul lui de a fi. Acest proces cere sa fie eliminate barierele care stau in calea cunoasterii si sa fie lasat un spatiu larg unui dialog deschis si personalizat; si acest proces inrseaza rolul pacientului care, din obiect de studiu, devine subiectul, eroul propriei sale postiri\" si protagonistul propriei sale vindecari.


EVALUAREA CLINICII HOMEOPATICE

Pentru ca homeopatia, ca disciplina a medicinei clinice, sa poata fi acceptata in sfera stiintifica, trebuie ca ea sa indeplineasca urmatoarele conditii:
1. procedura clinica diagnostica homeopatica sa poata fi ata cu cea folosita in sfera academica;
2. rezultatele clinice sa poata fi relevate in mod obiectiv si evaluate in mod critic;
3. sa fie scoase in evidenta motile care pot justifica ineficacitatea tratamentului homeopatic.
Evaluarea procedeului clinico-diagnostic
Metodologia clinica academica prede faptul ca intr-o prima etapa a procedurii diagnostice, medicul sa caute legaturile care ar putea exista intre sirnptome si sa le grupeze in complexe sindromice pe baza unei conexiuni de cauzalitate dedusa din legile fiziopatologiei. in faza urmatoare se procedeaza la prospectarea ipotezelor diagnostice propriu-zise care constituie teoriile clinicii. Aceste ipoteze sunt supuse rificarii si, printr-un proces de diagnoza diferentiala, se ajunge la diagnoza clinica ce are drept scop precizarea naturii si mecanismelor de aparitie a simp-tomelor si a manifestarilor patologice intalnite la un anumit pacient.In explicatia clinica, fie ea de tip fiziopatologic, fie nosologic, exista intotdeauna o marja de incertitudine si medicul trebuie sa se confrunte necesarmente cu niste rationamente legate de teoria probabilitatii. in momentul silirii diagnosticului, alegerea rationala consta in optiunea pentru ipoteza explicativa cea mai potrivita.
Cand se constata niste semne si simptome care semnaleaza una sau mai multe boli, atunci procedeul clinico-diagnostic homeopatic va urma regulile generale ale metodologiei clinice academice. in aceste cazuri diagnoza explica boala si explicatia clinica nu se deosebeste de cea obtinuta la nil academic. Cu toate acestea, procedeul homeopatic, prin faptul ca scoate in evidenta toate aspectele individuale care caracterizeaza o boala specifica si antecedentele acesteia, este in masura sa afle niste explicatii clinice mai complexe si sa evidentieze caracterul deosebit al fiecarui caz clinic.In prima etapa a procedeului clinic diagnostic, medicul homeopat cauta simptomele cele mai neobisnuite si mai caracteristice, adica acelea care dezvaluie modul deosebit de a fi al bolnavului si felul in care reactioneaza la diferitele situatii, modul in care reactioneaza la durere, la suferinta, la bucurie si la placere, reactii care il individualizeaza pe pacient, il fac sa se deosebeasca de oricare alta persoana. Medicul homeopat va lua in considerare mai putin simptomele obisnuite si generice. Va acorda o mai mare importanta simptomelor care semnaleaza una sau mai multe boii si le va folosi pentru a ajunge prin intermediul lor la diagnoza clinica, dar le va alege pe acelea care dezvaluie niste modalitati neobisnuite sau niste caracteristici pronuntate, cat se poate de evidente si care se mentin in timp. Aceste simptome se preteaza la diferite interpretari si acestea contribuie intr-o mai mare masura la individualizarea bolnavului.
Etapele urmatoare ale procedeului diagnostic prevad culegerea si a altor informatii in masura sa confirme sau sa infirme ipotezele diagnostice de boala si ipotezele diagnostice terapeutice homeopatice. Se trece mai apoi la o operatiune de diagnoza diferentiala homeopatica ce va fi efectuata intre cadrele simptomatologice caracteristice a doua sau mai multe remedii ce au fost presupuse a fi cele adecvate si care operatiune va aa drept rezuitat alegerea remediului homeopatic cel mai asemanator cadrului simptomatologie al bolnavului.
Simptomele pentru care s-a optat reprezinta in totalitatea lor diagnoza terapeutica homeopatica. Acestea ofera cadrul subiectiv al bolii care il afecteaza pe un anumit individ si fac ca acest individ sa se deosebeasca de oricare altul, adica il individualizeaza pe pacient si individualizeaza si boala.
Clinica homeopatica foloseste drept model de boala pe acela legat de relatie. Potrivit acestui model, homeopatul considera boala drept o manifestare endogena si reactiva, o evalueaza in sens dinamic si considera ca este rezultatul unor stari de armonie si de lipsa de armonie, de echilibru si de dezechilibru si, la urma urmelor, reprezinta o reactie de aparare a organismului. Homeopatul descopera in acest caz existenta unei legaturi stranse intre psihic si soma in conditiile in care notiunea de timp este preponderenta celei de spatiu iar notiunea de organism celei de organ.
Aceasta conceptie privind boala permite ca relatia medic - pacient sa devina o cooperare in adevaratul inteles al cuvantului. Aceasta relatie, dat fiind ca are drept scop examinarea unor fapte obiecti, a unor situatii si trairi interioare, permite scoaterea in evidenta a momentelor de criza ale fiecarui pacient, dar si entualele greseli de comportare savarsite de acesta, precum si necesitatea de a se opera niste schimbari. Acest proces interactiv mai permite activarea mecanismelor de autovindecare a pacientului, i! pregateste pentru interntia farmacologica si ii mareste capacitatea de raspuns la terapie.


Evaluarea rezultatelor clinice

Rezultatele clinice ale tratamentelor homeopatice pot sa fie evaluate din punct de dere stiintific numai in cazul in care sunt constatate in mod obiectiv si pot sa fie evaluate in mod critic.
Prin rezultate se inteleg examene de laborator sau instrumentale, cum ar fi radiografiile, ecografiife sau fotografiile efectuate inaintea tratamentului sau dupa acesta. Aceste rezultate trebuie sa demonstreze niste schimbari de asa natura incat sa nu poata fi considerate drept intamplatoare sau semnificati doar din punct de dere statistic.
Operatiunea de evaluare a eficacitatii tratamentului homeopatic in cazul unei patologii specifice se dodeste a fi una mai grea. Fapt e ca prescrierea remediului homeopatic se bazeaza in special pe simptomatologia individuala si nu pe diagnoza formei morbide. Drept care pacientii afectati de aceeasi boala, dar care are antecedente diferite si simptome diferite, s-ar putea sa aiba nevoie de niste remedii diferite. Rezolvarea acestei probleme metodologice ar putea consta in testarea nu a medicamentului, ci a tratamentului homeopatic ca atare. Practic vorbind, a fost conceput si pus in aplicare ul potrivit caruia trebuia sa fie efectuata vizita homeopatica, sa fie prescris remediul cel mai asemanator cazului fiecarui pacient si sa se treaca la operatiunea de randomizare\" a pacientilor in doua grupuri din care numai unul beneficiaza de terapia silita anterior. Aceasta rezolvare a problemei si-a gasit deja aplicarea in alte tari. In Nicaragua, de pilda, au fost studiate efectele tratamentului homeopatic in cazurile unor copii bolnavi de holera. Acele cazuri au fost subimpartite, la intamplare, in doua grupuri dintre care unul primea remediul homeopatic silit pe cazul in speta, iar celalalt grup primea placebo. Rezultatele obtinute de grupul care primise remediul homeopatic au fost ate cu cele obtinute de grupul de control, astfel incat a fost cu putinta sa se scoata in evidenta deosebirile - semnificati din punct de dere statistic - mai ales in ceea ce pria durata diareei.In aceste situatii, rezolvarea problemei presupune niste conditii de ordin etic, deoarece grupul pacientilor care beneficiaza de placebo este privat de tratamenl. Aceste probleme sunt asemanatoare celor care se isc in cazurile in care se experimenteaza in sfera academica noi medicamente si problemele respecti se cer a fi analizate si rezolvate in mod analog.
MOTIVATII AZN MA,SURA, SA, JUSTIFICE INEFICACITATEA TRATAMENTULUI HOMEOPATIC
Eficacitatea tratamentului homeopatic este incredintata, in mare masura, priceperii medicului care trebuie sa stie ce intrebari anume sa-i puna bolnavului, sa aleaga remediul ce i se potriste cel mai bine bolnavului si sa stie sa i-i administreze acestuia in doza si potrivit posologiei indicate in acel caz. Aceasta pricepere deosebita a medicului depinde si de raspunsul individual al pacientului, iar ineficacitatea tratamentului homeopatic poate sa depinda si de capacitatea redusa de reactie a pacientului. Aceasta situatie se inregistreaza indeosebi in cazul unor pacienti carora li se administreaza substante imunosupresi si cortizon, in cazul unor pacienti afectati de boli neoplazice in faza terminala, boli organice care au compromis in intregime functiile organelor vitale, sau in cazul unor pacienti afectati de niste psihoze gra.


Tipareste Trimite prin email



loading...








Adauga documentAdauga articol scris

Copyright © 2008 - 2020 : MediculTau - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa, contravine drepturilor de autor si se pedepseste conform legii.

Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor




  Sectiuni Boli si tratamente:


 
Fa-te cunoscut!
Invitatie Online - promoveaza produse medicale

Promoveaza! firme, clinici, cabinete medicale. Locul ideal sa spui si la altii ca existi.

 

Creaza cont si exprima-te

vizitatorii nostri pot fi clientii tai