Deoarece antigenul folosit in testele non-treponemice este prezent si in alte tesuturi, testele pot fi reactive la persoanele fara infectie treponemica, desi rareori cu titruri ce depasesc 1:8. intr-o populatie ce a fost aleasa pentru screening din cauza suspiciunii clinice, istoricului de expunere la boala, sau pentru riscul crescut de infectii transmisibile sexual, mai putin de 1% din testele reactive sunt fals pozitive. Testele reaginice fals-pozitive sunt clasificate ca acute, daca devin negative in cursul a 6 luni si cronice, care persista 6 luni sau mai mult. Sarcina este deseori mentionata drept cauza de reactivitate fals-pozitiva. Totusi, un numar de studii a evidentiat o rata foarte scazuta de rezultate fals pozitive printre femeile gravide, iar un test reactiVDRL sau RPR la asemenea paciente trebuie supravegheat atent. Ratele inalte de reactivitate fals pozitiva au fost raportate in urma cu cateva decade printre pacientii cu leptospiroza, mononucleaza infectioasa si alte boli infectioase, fiind obtinute in majoritatea studiilor cu teste lipoidale timpurii. Testele moderne VDRL si RPR sunt specifice intr-o proportie de 97-99%, iar reactiile fals pozitive sunt acum mult limitate la afectiunile prezentate in elul 174-3. Testele reaginice fals pozitive apar la 25% din dependentii de narcotice intra-venoase. Falsa pozitivitate este, de asemenea, frecventa la pacientii cu boli autoimune. Prevalenta testelor fals pozitive reaginice creste cu varsta; 10% din persoanele peste 70 de ani prezinta reactii fals pozitive. La pacientul cu test reaginic fals pozitiv,
sifilisul este exclus printr-un test treponemic nereactiv.
Pentru scopuri practice, majoritatea clinicienilor trebuie sa fie familiarizati cu cele 3 utilizari ale testelor serologice pentru sifilis: (1) testarea unui numar mare de seruri pentru screening sau scopuri diagnostice (de ex., RPR sau VDRL) (2) masurarea cantitativa a titrului de
anticorpi reaginici pentru a sili activitatea clinica a sifilisului sau pentru a urmari titrai reaginic ca raspuns la terapie (de ex. VDRL sau RPR) si (3) confirmarea diagnosticului de
sifilis la un pacient cu un test de anticorpi reaginici pozitisau cu suspiciune clinica de sifilis (de ex., FTA-ABS sau MHA-TP).
