Prototipul mielitei
virale este reprezentat de sindromul de polimielita anterioara acuta determinat de virusurile polio si rareori de alte enterovirusuri si posibil si de VEB si virusul urlian. Un sindrom aparte este produs de enterovirusul 70. Pacientii dezvolta o
conjunctivita hemoragica, urmata la cateva zile pana la saptamani de un sindrom asemanator poliomielitei ( mai jos). Unele cazuri de rabie prezinta o
paralizie acuta ascendenta cu areflexie care poate fi asemanata cu poliomielita sau cu sindromul Guillain-Barre. Poliomielita paralizanta ( modulul 195) este o raritate in Statele Unite (< 20 cazuri pe an), desi ramane o problema importanta in unele regiuni ale lumii. Cele mai multe cazuri de polimielita paralizanta in Statele Unite apar ca rezultat al unei situatii extrem de rare de inversare a efectului vaccinarii cu virulenta. Cazurile se regasesc printre cei recent vaccinati sau printre adulti neimuni, nevaccinati expusi la contactul cu copii recent vaccinati. Uneori pot izbucni epidemii in cadrul populatiei nonimunizate cum este populatia Amish din Pennsylvania. Boala incepe caracteristic cu sindroame prodromale, incluzand febra, cefalee, mialgii, faringita, greturi,
varsaturi si semne meningeale. Acestea se asociaza cu un profil tipic al LCR-ului de meningita aseptica. La unii pacienti aceste simptome sunt urmate de dezvoltarea paraliziei musculare. Incidenta, severitatea si modelul paraliziei sunt dependente de varsta si o afectare mai severa este observata odata cu inaintarea in varsta. Copin mici dezvolta deseori paralizia unui singur membru inferior, copin mai mari au paralizate ambele picioare, iar adultii au tetrapareza asimetrica deseori asociata cu retentie de urina. Paralizia este asociata cu fasciculatii, pierderea reflexelor superficiale si profunde si cu dezvoltarea atrofiei. Implicarea bazei creierului (poliomielita bulbara) poate determina disfagie, disartrie, afectare respiratorie si
tulburari vasomotorii. Desi anumiti pacienti se g de parestezii, din punct de vedere obiectiv afectarea sensibilitatii nu e prezenta.
Virusurile pot de asemenea sa afecteze atat coarnele anterioare, cat si cele posterioare ale maduvei cu o extindere longitudinala considerabila, producand sindromul mielitei "transverse\". Sindromul clinic este acela al unei paralizii musculare dezvoltate acut, care poate fi initial sub forma unei paralizii flacide hiporeflexive, dar se transforma de obicei intr-o paralizie spastica, cu hiperreflexivitate si raspuns tar extensor. Pierderea sensibilitatii este aproape invariabil prezenta si de obicei implica atat sensibilitatea dureroasa si pentru temperatura, cat si pe cea de pozitie si vibratorie. Simptomele
urinare (retentie si incontinenta urinara, iar in cazurile mai putin grave scaderea senzatiei de golire cala) si
constipatia sau chiar incontinenta pentru fecale pot fi prezente virtual la toti pacientii. Desi acest sindrom poate fi determinat de o varietate de virusuri, in cele mai multe cazuri este dat de S-2, VCM, VVZ sau VEB. Patologia evidenta a mielitei se intalneste in mod obisnuit in cazurile severe din cadrul encefalitei din St. Louis, estica sau vestica. O forma mai usoara a acestui sindrom se poate intalni la pacientii cu episoade de
herpes genital. in special pe parcursul primului episod encefalitic, pacientii pot dezvolta un sindrom de meningita aseptica asociat cu retentie urinara sau cu alte simptome: disestezie, parestezii sau
nevralgii ale membrelor inferioare, feselor sau zonei genitale; precum si cu paralizia unuia sau ambelor membre inferioare. O mielita virala cronica se asociaza cu infectia cu HIV (mielopatie vacuolara) si cu HTLV-l (parapareza spastica tropicala si mielopatie asociata cu HTLV-l) ( Capitolele 192 si 308).
HERPESUL ZOSTER ( modulul 185) Este un sindrom clinic distinct constand in parestezie sau disestezie cu distributie la nivelul unui sau a mai multor dermatoame urmat de eruptie cutanata localizata ("zona zoster\") care se asociaza in mod obisnuit cu infectii cu VVZ si rareori poate fi produs de S. Zosterul apare la pacientii anterior infectati cu virusul varicelo-zosterian. Pe parcursul infectiei initiale cu acest virus, acesta migreaza la nivelul tegumentului de-a lungul nervilor senzitivi pentru a deveni latent in ganglionii senzitivi. Mecanismul implicat in mentinerea latentei si a reactivitatii subsecvente ramane necunoscut. Reactivarea determina activarea replicarii virale in ganglionii senzitivi, urmata de imprastierea virusului pe calea nervilor la nivelul tegumentului, unde apare o eruptie culara dermatomera. Incidenta zonei zoster creste odata cu varsta si este mai mare la pacientii cu imunitate celulara compromisa. Istoricul tipic este acela de arsura, furnicatura, prurit sau durere, cu durata de cateva zile, cu o distributie dermatomera urmate de o eruptie culara constand din cule cu contin clar pe un fond eritematos. Veziculele devin cu continut tulbure, se usuca si fac crusta dupa 1-2 saptamani. Leziunile sunt cel mai frecvent intalnite la nivelul dermatoamelor toracice, pentru doua treimi din cazuri fiind la nivelul T5-Tlo. Cei mai multi pacienti au hiperalgie si hiperestezie la nivelul dermatoamelor afectate. Aproape 5% dintre pacienti dezvolta paralizie motorie si atrofie (pareza zosteriana) la nivelul miotomului asociat.
Trei medicamente antivirale, acyclovir, famciclovir si valacyclovir sunt disponibile pentru tratamentul herpesului zoster (zona zoster). Medicamentele determina atat o rezolutie mai rapida a leziunilor cutanate, cat si o scadere a duratei de replicare virala ativ cu placebo, daca terapia este inceputa in primele 72 ore de la debutul rash-ului cutanat (de preferat si mai devreme). Tratamentul
antiviral al herpesului zoster nu s-a demonstrat a scadea semnificativ incidenta nevralgiei post herpetice. Totusi, studii recente sugereaza faptul ca famciclovirul poate accelera disparitia nevralgiei post herpetice, de doua ori mai repede prin scaderea duratei acestei afectiuni debilitante intr-un timp mediu de 2 luni. Efectele adverse la dozele orale obisnuite de famciclovir (500 mg de trei ori pe zi timp de 7 zile), valacyclovir (1 g de trei ori pe zi timp de 7) sau acyclovir (800 mg de 5 ori pe zi, 7-l0 zile) sunt minore si constau in
cefalee si greturi, fiind constatate la aproximativ 8-20% dintre pacienti. La pacientii cu insuficienta renala este necesara reducerea dozelor.
Patruzeci si cinci de procente dintre pacientii peste 50 ani care au facut zona zoster raman cu o durere persistenta pentru mai mult de 6 saptamani dupa disparitia eruptiei cutanate, fiind cunoscuta sub numele de nevralgie postherpetica. Nevralgia postherpetica aproape ca nu se observa niciodata la copin care fac zona zoster si este rara (6%) la adultii sub 50 ani. Pacientii cu nevralgie postherpetica pot beneficia de terapie locala cu unguent de capsaicina precum si de terapie sistemica cu amitriptilina sau carbamazepina.
Sindroamele caracteristice apar prin eruptia zosteriana care implica distributia geniculata si trigeminala. in 10-l5% dintre cazuri, reactivarea virala la nivelul ganglionilor trigeminali determina eruptia cutanata in zona de distributie a ramurii oftalmice a nervului trigemen (zona zoster oftalmica). Eruptia culara poate fi insotita de conjunctivita, cheratita, paralizia muschilor oculari, ptoza palpebrala si midriaza. in rare cazuri, un episod zosterian este urmat de dezvoltarea angeitei cerebrale ce implica carotida ipsilaterala si/sau arterele cerebrale mijlocii. Compromiterea vasculara poate conduce la hemiplegie, afazie sau alte deficite focale controlaterale cu locul eruptiei faciale. Reactivarea virala in ganglionul geniculat este raspunzatoare pentru producerea sindromului Ramsay-Hunt, ce consta in paralizie faciala, deseori asociata cu pierderea gustului la nivelul portiuni anterioare a limbii, tinitus, pierderea auzului si vertij. Eruptia zoster se afla in meatul auditiv extern.
HIV SI ALTE NEUROPATII VIRALE Neuropatiile sau plexopatiile craniene sau periferice, izolate, induse viral nu sunt obisnuite, cu exceptia celor asociate cu infectia cu HIV ( mai jos). S-a constatat faptul ca VCM poate produce atat neuropatie periferica cat si neuropatie a plexului brahial. Un sindrom similar a fost observat in cazul VEB. Incidenta neuropatiei data de VCM este evident crescuta la pacientii cu SIDA. in anumite cazuri exista dovada unei infectii virale directe, pe cand in altele mecanismul pare a fi cel al unei demielinizari segmentare induse viral. VCM, S, VEB, VVZ, virusul urlian si virusul hepatitei B (B) au fost de asemenea asociate cu sindromul Guillain-Barre. Un sindrom aproape identic poate fi observat in cadrul infectiei cu HIV, desi acesti pacienti au in mod caracteristic o pleiocitoza a LCR mai degraba decat o disociere albuminocitologica clasica (proteine crescute cu celule putine sau deloc). Paralizia izolata de nervi cranieni, in special cea a nervului facial (paralizia Bell) a fost atribuita VVZ (sindromul Ramsay-Hunt), HIV-ului, VEB, enterovirusurilor, virusului urlian si S-ului, desi in multe cazuri legatura etiologica apare mai de graba slaba. Virusul urlian, rujeolic si VVZ-ui pot produce surditate nervoasa uni sau bilaterala. Studiile seroepidemiologice sugereaza de asemenea un posibil rol pentru virusul parainfluenzei, adeno-virusuri si S in pierderea acuta a auzului.