Asa cum sugereaza si numele, leucoencefalopatia multifocala progresiva (LMP) este o afectiune progresiva caracterizata din punct de vedere patologic prin zone multiple de demielinizare focala ce variaza mult in dimensiuni si care sunt imprastiate la nivelul SNC-ului. in afara demielinizarii, exista o alterare citologica caracterizata atat a astrocitelor cat si a oligodendrocitelor. Astrocitele sunt considerabil marite si contin nuclei bizari, deformati, hipercromi si uri mitotice frecvente. Oligodendrocitele au nucleii intens patati, mariti, care contin incluziuni
virale formate din particule virale JC dispuse cristalin. Pacientii prezinta deseori deficite vizuale (45%), hemianopsie homonima in mod caracteristic si afectare mentala (38%) (dementa, confuzie si
tulburari de personalitate). Paralizia motorie poate sa nu fie prezenta la debut, dar apare ulterior in 75% din cazuri.
RMN-ul si TC-ul raman cele mai valoroase studii pentru diagnosticul LMP-ului. TC-ul arata leziuni ale substantei albe hipodense fara edem asociat sau efect de masa. Leziunile sunt localizate tipic periventricular, in centrum semiovale, in regiunea parieto-occipitala si in cerebel. RMN-ul este mult mai sensibil decat TC-ul aratand un semnal hiperintens la nivelul substantei albe pe imaginile T2 ponderate. RMN-ul
arata leziuni ale substantei albe multifocale, asimetrice, coalescente cu o predilectie pentru lobii occipital si parietal. Aceste leziuni nu sunt in general hiperdense pe RMN cu semnal Tj dupa administrarea Gd DTPA sau substante de contrast inrudite. EEG arata aproape intotdeauna o lentoare focala sau difuza, iar aceasta poate ocazional sa preceada imaginile observate pe TC. LCR-ul este, in mod caracteristic, normal desi o crestere usoara a proteinelor si/sau IgG poate fi prezenta. Pleiocitoza apare in mai putin de 25% din cazuri, este predominant mononucleara si rareori depasteste 25 celule pe microlitru. Recent, amplificarea prin PCR a ADN-ului viral din LCR poate fi numarata ca test diagnostic pentru LMP. Testul are o specificitate mare, dar o sensibilitate variabila in functie de studiu. Cazurile rare de PCR pozitidin LCR pentru ADN-ul viral, in absenta unor evidente clinice sau radiografice de LMP, au fost descrise la pacientii infectati cu HIV Ramane sa se sileasca daca aceste rezultate sunt fals pozitive sau daca sunt un indicator al unui LMP preclinice. Prezenta benzilor oligoclonale, a unei pleiocitoze substantiale, a PMN sau a hematiilor in LCR ar putea sugera si alte posibilitati cum ar fi scleroza multipla, leucoencefalita hemoragica acuta, leucoencefalomielopatia asociata cu HIV, leucoencefalita multifocala data de VVZ sau mieloencefalite mediate imun postvaccinare sau postinfectioase.
Aproape toti pacientii (>95%) au o afectiune imunosupresiva subiacenta. in afara de infectia cu HIV, alte boli imunosupresive sunt reprezentate de afectiuni limfoproliferative, statusuri imunodeficitare, boli mieloproliferative, infectii cronice sau boli granulomatoase. Din 1984, importanta acestor afectiuni asociate a fost intrecuta de SIDA. in concordanta cu diverse estimari recente, mai mult de 60% dintre cazurile diagnosticate cu LMP apar la pacientii cu SIDA. in schimb, s-a estimat faptul ca aproape 1% dintre pacientii cu SIDA vor dezvolta LMP. Studii recente indica faptul ca trasaturile fundamentale clinicopa-tologice ale LMP-ului asociat cu SIDA nu difera semnificatide cele ale LMP-ului care nu e asociat cu SIDA. La unii pacienti cu LMP asociat cu SIDA s-a demonstrat o imbunatatire spontana semnificativa in absenta terapiei. Din pacate, aceasta pare a fi o exceptie mai degraba decat o regula si multe cazuri urmeaza acelasi curs ineviil catre deces ce caracterizeaza aproape toate cazurile de LMP care nu se asociaza cu SIDA.
Diagnosticul definitidepinde de identificarea anormalitatilor neuropatologice caracteristice pe
biopsie sau la necropsie. Prezenta antigenului viral JC sau a ADN-ului genomic poate fi confirmata prin imunocitochimie, hibridizare in situ si amplificare prin PCR. Totusi, detectarea antigenului viral JC sau a materialului genomic nu pune diagnosticul de LMP daca nu se asociaza cu modificari histopatologice caracteristice, din moment ce atat antigenul cat si materialul genomic pot fi descoperiti in creier la pacientii normali. intre 80 si 90% din populatia de varsta medie este seropozitiva pentru virusul JC. Virusul poate ramane in stare latenta la nivel cerebral sau la nivelul altor tesuturi si se reactiveaza in starile de imunosupresie. LMP poate de asemenea sa rezulte prin expunerea primara a persoanelor imunocompromise la virusul JC, din moment ce 10-20% dintre indivizi sunt seronegativi la momentul diagnosticului. Asa cum s-a discutat anterior, amplificarea prin PCR a ADN-ului virusului JC din LCR pare a fi o noua metoda promitatoare de diagnostic.
Nu exista o terapie efectiva pentru LMP. Rapoartele anterioare au descris o silizare clinica si radiologica si in anumite cazuri o imbunatatire a anumitor pacienti tratati cu citarabina intravenos sau intratecal, singura sau in combinatie cu a-inter-feron. Un trial multicentric initiat de Institutul national de sanatate care a terapia antiretrovirala singura cu terapia antiretrovirala plus citarabina intravenoasa sau intratecala asupra LMP-ului asociat cu HIV diagnosticat bioptic nu a aratat un beneficiu semnificatial tratamentului cu citarabina.
