Utilizarea compusilor antirali pentru chimioterapia si chimio-profilaxia bolilor rale este o directie relativ noua in domeniul bolilor infectioase, mai ales in atie cu cei peste 50 ani de experienta cu
antibioticele antibacteriene. Principiile care stau la baza utilizarii substantelor antirale au fost modelate dupa acelea utilizate cu succes in tratamentul infectiilor bacteriene, care au fost punctate in modulul 140. Cu toate acestea, aplicarea acestor principii la chimioterapia si chimio-profilaxia antirala prezinta o serie de probleme specifice, in primul rand, substantele antirale trebuie sa posede un grad inalt de selectitate, datorita proprietatilor biologice ale rusurilor. Bacteriile se pot replica extracelular si au un meolism evoluat si caracteristici structurale care difera considerabil de cele ale celulelor mamiferelor. in contrast, rusurile au replicare intracelulara obligatorie si adesea utilizeaza enzimele, macromoleculele si organitele celulei gazda pentru sinteza particulelor rale. De aceea, substantele antirale eficiente si sigure trebuie sa aiba capacitatea de a deosebi, cu un grad inalt de selectitate, functiile celulare de acelea specific rale. Inhibitorii replicarii rale care sunt lipsiti de aceasta selectitate sunt prea toxici pentru a fi utilizati in clinica.In al doilea rand, datorita caracterului replicarii rale, evaluarea in tro a sensibilitatii la substante antirale a rusurilor izolate necesita realizarea acesteia in medii de cultura complexe, constand din celule i (de ex., culturi de tesuturi). Rezultatele obtinute din aceste probe variaza mult, conform cu tipul celulelor din culturile care sunt utilizate si cu conditiile de lucru. in plus, legatura precisa intre sensibilitatea in tro a rusurilor izolate in culturi si rezultatele tratamentului antiral nu este bine documentata pentru multe infectii rale.In al treilea rand, informatiile cu prire la farmacocinetica substantelor antirale, in special in diferite circumstante clinice, sunt limitate, mai ales in atie cu cele disponibile pentru antibioticele antibacteriene. Analizele pentru determinarea concentratiei antirale, in special pentru determinarea fractiunii active intracelular, nu sunt disponibile pe scara larga. Exista cateva linii directoare cu ajutorul carora se ajusteaza dozele pentru a se obtine maximum de actitate antirala si pentru a minimaliza toxicitatea. De aceea, utilizarea clinica a substantelor antirale trebuie facuta sub o urmarire atenta pentru sesizarea efectelor secundare neanticipate sau a toxicitatii.In al patrulea rand, reiese clar ca marea complexitate a sistemelor de aparare ale gazdei joaca un rol critic in evolutia infectiilor rale. Prezenta sau absenta imunitatii preexistente si posibilitatea de a realiza raspunsuri imune mediate umoral si/sau celular reprezinta determinanti importanti in raspunsul la
infectiile rale. Sistemele de aparare ale gazdei si interactiunile lor cu substantele antirale trebuie sa fie luate in considerare la evaluarea sau utilizarea antiralelor.In final, ca si antibioticele antibacteriene, utilizarea optima a substantelor antirale necesita un diagnostic specific si prompt. Pentru unele infectii rale, cum ar fi
herpesul zoster, manifestarile clinice sunt atat de caracteristice incat diagnosticul se poate pune doar pe baza lor. Pentru alte infectii rale, cum ar fi gripa de tip A, informatiile epidemiologice (de ex., focarele izbucnite in comunitati mari) pot fi utilizate pentru a pune un diagnostic prezumtiv cu un grad mare de acuratete. Totusi, pentru cele mai multe infectii rale, incluzand encefalitele cu
herpes simplex, infectiile cu citomegalorus, altele decat retinitele si gastroenteritele acute rale, diagnosticul sustinut numai pe dalele clinice nu se poate pune cu certitudine. Pentru aceste infectii, sunt foarte necesare tehnici rapide si neinvazive de diagnostic rusologie. in ultimii ani au fost facute progrese considerabile in dezvoltarea unor asemenea teste pentru un numar de infectii rale.In ciuda complexitatii problemelor anterioare, eficacitatea mai multor substante antirale a fost clar silita in studii riguros conduse si controlate. Sustantele care sunt autorizate, sau vor fi probabil autorizate in itorul apropiat pentru utilizarea clinica, sunt discutate mai jos si rezumate in elul 183-l.
