Titlul de doctor deriva de latinescul docere, "a invata pe altii\", iar medicul trebuie sa impartaseasca informatiile si cunostintele medicale celorlalti colegi, la fel ca si studentilor, in medicina sau in profesii inrudite. Practicarea medicinei este dependenta de suma totala a cunostintelor medicale, care, la randul ei, este bazata pe un lant nesfarsit de descoperiri stiintifice, observatii clinice, analize si interpretari. Progresele in medicina depind de achizitia de noi informatii, in speta de cercetare, care deseori ii implica pe pacienti; imbunatatirea ingrijirii medicale necesita transmiterea acestor informatii. Ca parte din responsabilitatile sociale mai largi pe care le are, medicul trebuie sa incurajeze pacientii sa participe la instigatii clinic, dar si etic aprobate, daca ele nu presupun riscuri nedorite, disconfort sau inconniente.
Incurabilitate si deces
Nici o problema nu este mai apasatoare decat cea a pacientului cu o boala incurabila, in special cand decesul prematur este ineviil. Ce trebuie sa se comunice pacientului si familiei, ce masuri trebuie luate pentru a mentine viata, si cum poate fi definita moartea?
Desi unii ar putea argumenta altfel, nu este batuta in cuie regula ca pacientului trebuie sa i se spuna imediat "totul\", chiar daca pacientul este un adult si capul unei familii. Cat de mult trebuie spus pacientului depinde de capacitatea si abilitatea sa de a se impaca cu posibilitatea unei morti iminente; deseori, aceasta capacitate creste in timp si, de cate ori este posibil, mai degraba dezvaluirea treptata este cea mai buna strategie. Un medic intuitiv si perspicace este deseori ghidat de intelegerea a ceea ce pacientul doreste sa stie si cand doreste sa stie. Aceasta decizie trebuie de asemenea sa ia in considerare credintele religioase ale pacientului, starea financiara si a afacerilor si, intr-o oarecare masura, dorintele familiei. Pacientului trebuie sa i se acorde ocazia sa discute cu medicul si sa puna intrebari. Pacientilor le poate fi mai usor sa impartaseasca medicului sentimentele lor despre moarte, care, foarte probabil, este mai obiectiv si mai putin implicat emotional decat membrii familiei.
Un lucru este clar; nu este rolul tau sa iti pui gluga neagra si, asumandu-ti functia de judecator, sa indepartezi speranta vreunui pacient speranta care ne apartine noua, tuturor.
William Osler
Chiar atunci cand pacientul intreaba direct "Doctore, mor?\", medicul trebuie sa incerce sa sileasca daca aceasta este o cerere de informatii, o dorinta de a se linisti sau chiar o expresie de ostilitate. Majoritatea ar fi de acord ca numai comunicarea libera dintre pacient si medic poate rezolva aceste intrebari si poate ghida medicul spre ce sa spuna si cum sa spuna.
Medicul trebuie sa ofere sau sa faciliteze crearea unui sprijin emotional, fizic si spiritual si trebuie sa se dea dovada de compasiune, sa nu se grabeasca si sa fie deschis. Se pot castiga multe prin intinderea unei maini de ajutor. Durerea trebuie stapanita in mod adecvat, demnitatea umana trebuie intretinuta si se va evita izolarea de familie. in special acestea doua din urma tind sa fie neglijate in spitale, unde intruziunea aparatelor de mentinere a functiilor vitale poate atat de usor sa deturneze atentia de la persoana luata ca intreg si sa incurajeze concentrarea asupra bolii cu risc vital. Medicul trebuie de asemenea sa fie pregatit sa se confrunte cu sentimentele de vinovatie ale unei parti din familie cand un membru al ei devine bolnav grav sau lipsit de speranta. Este important pentru doctor sa spuna familiei ca s-a facut tot ce a fost posibil.
Comitetul Prezidential pentru Studiul Problemelor Etice din Medicina a definit moartea ca (1) incetarea irersibila a functiei circulatorii si respiratorii sau (2) incetarea irersibila a tuturor functiilor ale intregului creier, inclusiv ale trunchiului cerebral. Criteriile clinice si electroencefalografice permit un diagnostic sigur al mortii cerebrale. in conformitate cu criteriile adoptate de conducerea Massachusetts General Hospital si de Comitetul de la Harvard pentru moartea cerebrala, decesul apare atunci cand toate semnele de receptivitate si reactivitate sunt absente, inclusiv toate reflexele de trunchi cerebral (reactii pupilare, miscari oculare, clipire, deglutitie, respiratie), iar electroencefalograma este izoelectrica. Ocazional, unele intoxicatii si
tulburari meolice pot simula aceasta stare; prin urmare, diagnosticul necesita o evaluare experta. in circumstantele mentionate mai inainte, a continua cu masuri eroice de sustinere, foarte costisitoare, numai in scopul de a mentine functia cardiaca, este impotriva interesului pacientului, familiei si societatii. in astfel de cazuri, dilema continuarii ingrijirii poate fi evitata daca profesia medicala, in concordanta cu conntiile sociale, poate fi adusa spre a redefini viata si moartea prin aceste criterii.
Urmatoarele linii de conduita merita atentia:
1. Diagnosticul de moarte cerebrala, bazat pe criteriile precedente, trebuie coroborat cu al altui medic si confirmat de examenul clinic si EEG, repetat o data sau de mai multe ori.
2. Familia trebuie informata despre irersibilitatea pierderii functiei cerebrale, dar nu trebuie sa i se ceara acesteia sa autorizeze decizia daca tratamentul medical trebuie oprit. O exceptie la aceasta limitare a puterii de decizie a familiei se poate aplica in cazul in care pacientul a indicat membrii familiei ca fiind cei pe care el sau ea ii desemneaza sa ia decizii.
3. Medicul, dupa consultul cu colegii in profesie, poate retrage masurile de sustinere, admitand ca nu se mai poate face nimic.
4. Posibilitatea ca astfel de pacienti sa poata deni surse de organe pentru transt nu ar trebui sa intre in deciziile mai sus mentionate, desi anterior intreruperii activitatii cardiace familia poate fi intrebata daca aceasta ar fi dorinta ei, sau familia poate sugera ca organele sa fie folosite in acest scop. in multe state, legile ii cer acum medicului sa solicite donatiile de organe. Cand pacientul si-a exprimat in avans dorinta de a fi donator de organe sau tesuturi, se pune intrebarea daca familia mai trebuie abordata, deoarece multi cred ca dorintele anterioare ale pacientului nu trebuie contestate. Aceasta problema este controrsata.
