S-ar putea sa fie banala sublinierea ca medicul trebuie sa abordeze pacientii nu drept "cazuri\" sau "boli\", ci ca individualitati ale caror probleme, in totalitate, foarte des depasesc motivele care i-au adus la doctor. Majoritatea pacientilor sunt anxiosi si speriati. Deseori ei fac mari eforturi pentru a se autoconvinge ca boala nu exista sau, in mod inconstient, pun la punct aparari elaborate pentru a indeparta atentia de la aderata problema, pe care ei o percep
ca fiind serioasa sau cu risc vital. Unii pacienti se folosesc de boala pentru a atrage atentia, sau pentru a iesi dintr-o situatie emotionanta stresanta; unii chiar simuleaza boli somatice. Oricare ar fi atitudinea pacientului, medicul trebuie sa ia in considerare terenul pe care apare o boala - in termeni care nu tin numai de pacienti ci, de asemenea, de familiile lor si de conditiile sociale. Mult prea des, studiile si dosarele medicale nu reusesc sa includa informatii esentiale despre originea pacientului, gradul de scolarizare, slujba, casa si familie, sperante si temeri. Fara aceste date este dificil pentru medic sa sileasca un raport cu pacientul sau, sa patrunda in interiorul maladiei pacientului. O astfel de relatie trebuie sa fie bazata pe o cunoastere aprofundata a pacientului, pe increderea reciproca si pe capacitatea de a comunica unul cu altul.
Relatia directa, de la om la om, intre pacient si medic, care caracteriza in mod traditional practica medicala, este in schimbare, in principal datorita schimbarii conditiilor in care este practicata medicina. Deseori, tratamentul unui pacient luat individual necesita participarea acti a unui personal numeros, instruit, cat si a mai multor medici care sa actioneze in spirit de echipa. Pacientul poate avea beneficii mari dintr-o astfel de colaborare, dar este de datoria medicului generalist sa ghideze pacientul in timpul unei boli. Pentru a raspunde acestei cerinte de dificultate crescanda, medicul trebuie sa fie familiarizat cu tehnicile, experienta si obiectivele medicilor specialisti si, in aceeasi masura, cu cele ale colegilor din domeniile adiacente medicinei. Pentru a oferi pacientului ocazia de a beneficia de progreselor stiintifice importante medicul generalist trebuie, in ultima instanta, sa detina responsabilitatea deciziilor majore privind diagnosticul si tratamentul.Intr-o maniera crescanda, pacientii sunt ingrijiti mai mult de grupuri de medici, de clinici, spitale, organizatii de mentinere a sanatatii (OMS) decat de medici singuri, independenti. Exista multe antaje potentiale in activitatea unor astfel de grupuri medicale organizate, dar exista de asemenea si neajunsuri, dintre care cel mai important este pierderea conceptului de medic curant, care este in primul rand si continuu responsabil. Este esential ca, in situatia lucrului in grup, fiecare pacient sa fie ingrijit de un medic care sa aiba o vedere de ansamblu asupra problemelor pacientului si care sa fie familiarizat cu reactia pacientului fata de boala, fata de medicamentele administrate si cu incercarile prin care trece pacientul. Pe langa aceasta, deoarece un numar de medici pot contribui, fiecare la un moment dat, la ingrijirea unui anume pacient, fisele medicale completate cu acuratete si detaliat sunt esentiale pentru supravegherea pacientului.
Practicarea medicinei in "unitati speciale de ingrijire\" confera un stress in plus relatiei clasice medic-pacient. Multi medici se afla ei insisi in cadrul unui timp limitat de discutie cu pacientul, al unui acces limitat la specialist si al unor ghiduri medicale organizatorice, care pot, in timp, sa compromita abilitatea lor de a-si exercita judecata clinica optima. Aceste circumstante constituie o solicitare importanta pentru medic, care trebuie sa realizeze un act medical de calitate, confor-mandu-se in acelasi timp cadrului organizatoric in care practica medicina. Oricat de dificile ar fi aceste restrictii, cea mai importanta responsabilitate a medicului este de a determina ce este mai bine pentru pacient; aceasta responsabilitate nu poate fi abandonata in numele respectarii cadrului organizatoric.
O relatie satisfacatoare medic-pacient in ambulator necesita un comportament social si o etica la fel de bune ca si comportamentul medical. Dilemele de diagnostic si tratament ale practicienilor consultati anterior trebuie respectate, desi tratamentul administrat anterior internarii poate sa nu atinga standardele tratamentelor aplicate in spital sau in unitatile sanitare. Diferentele de opinie care apar in ceea ce priveste tratamentul pacientului sunt rezolte cel mai bine in discutii particulare, departe de patul bolnavului. Cand sunt implicati studenti sau rezidenti in ingrijirea pacientului, ei trebuie supervizati de un medic cu experienta. Pe de alta parte, medicii nu trebuie sa faca niciodata abuz de pozitia lor autoritara pentru a exploata pacientii, personalul sau subalternii.
Spitalele moderne apar ca un mediu indeosebi intimidant pentru majoritatea pacientilor. Statul in pat, inconjurat de aparate, butoane si lumini, indat de tuburi si fire, asediat de numerosi membri ai echipei de ingrijire a sanatatii - infirmiere, ajutoare de infirmiere, asistente medicale, lucratori sociali, tehnologi, fizioterapeuti, studenti medicinisti, ingrijitori, medici curanti si consultanti si multi altii - transportul in laboratoare speciale si in camere de
radiologie pline de lumini intermitente si de sunete neobisnuite, toate constituie un cadru in care nu este de mirare ca pacientii pierd simtul realitatii. Practic, medicul este adeseori singura legatura fira dintre pacient si lumea reala, iar o relatie personala stransa cu medicul este esentiala pentru a oferi suport pacientului intr-o astfel de situatie plina de stress.
Multe influente din societatea contemporana au puterea sa duca la depersonalizarea ingrijirii medicale. Unele dintre acestea au fost mentionate deja si includ (1) eforturile intense de a reduce cresterea costurilor ingrijirii sanatatii, (182) increderea tot mai mare acordata progreselor tehnologice si computerizarii in multe aspecte ale diagnosticului si tratamentului, (3) mobilitatea geografica crescuta atat a pacientilor, cat si a medicilor,
(4) numarul tot mai mare al organizatiilor de ingrijire a sanatatii, in care pacientul are putine optiuni de alegere a medicului,
(5) necesitatea implicarii a mai mult de un singur medic in ingrijirea majoritatii pacientilor care sunt grav bolnavi si (6) o tendinta in crestere a pacientilor de a-si exprima nemultumirile fata de sistemul de ingrijire a sanatatii, prin mijloace legale (in speta prin litigiile legate de practica defectuoasa). Date fiind aceste modificari in sistemul de ingrijire medicala, mentinerea aspectelor umane ale ingrijirii medicale si a calitatilor empatice ale medicului constituie o incercare majora. Acum este mai important ca oricand ca medicul sa considere fiecare pacient ca fiind o individualitate unica, ce merita sa fie tratat uman, fara discriminarea data de circumstantele personale sau financiare.
Consiliul American de Medicina Interna a definit calitatile umaniste ca and in cuprindere integritatea, respectul si compasiunea. Disponibilitatea, exprimarea unei preocupari sincere, bunavointa de a rezer timp pentru a explica pacientului toate aspectele bolii si o atitudine toleranta fata de pacientii care au stiluri de viata, atitudini si sisteme de lori diferite de cele ale medicului, si pe care in unele cazuri le poate considera chiar respingatoare, sunt numai cate din caracteristicile unui medic cu reale calitati umane. Fiecare medic fi, la un moment dat, pus la incercare de pacienti care ii provoaca raspunsuri emotionale intens negative (sau, ocazional, intens pozitive). Medicii trebuie sa fie atenti la propriile reactii fata de astfel de pacienti si situatii, sa-si supravegheze si sa-si controleze constient comportamentul propriu, astfel incat binele pacientului sa ramana principala motitie a actiunilor lor tot timpul.
Faimoasa declaratie a dr. Francis Peabody este chiar mai relenta astazi decat atunci cand a fost emisa, cu aproape o jumatate de secol in urma:
Despre insemnatatea relatiei stranse dintre medic si pacient nu se poate spune niciodata ca este exagerata, deoarece, intr-un numar extraordinar de mare de cazuri, atat diagnosticul, cat si tratamentul sunt direct dependente de ea. Una din calitatile esentiale ale clinicianului este interesul pentru omenesc, pentru ca secretul succesului ingrijirii pacientului este grija pentru pacient.
