Explorarea instrumentala a sindroamelor spinale degenerative ( si "Investigatiile paraclinice neu-rochirurgicale\").
Electromiografia si studiile de conducere nervoasa. Sunt capabile sa deceleze radiculopatia compresiva inaintea semnelor clinice precum si sa o diferentieze de alte neuropatii. Radiculopatia este evidentiata prin potentialele de fibrilatie si anomaliile potentialelor de unitate motorie (8).
Potentialele de unitate motorie care evidentiaza deinervarea si apoi reinervarea pot fi prelungite si polifazice. Ele apar in suferintele cronice de tipul spondilozelor sau herniilor discale vechi, dupa luni si ani de suferinta.
Prezenta fibrilatiilor izolate pe traiectul unei radacini reprezinta cel mai sensibil semn EMG de radiculopatie. Prezenta lor in mai multi muschi care primesc
fibre din aceeasi radacina nervoasa constituie cel mai fidel semn de radiculopatie.In rezumat activitatea EMG este normala in primele zile dupa leziune si revine dupa luni si ani la normal, ca rezultat al reinervarii. Astfel examenul EMG trebuie coroborat cu clinica, existenta sa normala neputand exclude radiculopatia, cel putin initial.
Examenul neuroradiologic in leziunile spinale degenerative. Ele includ radiografia simpla de fata si in special de profil, tomografiile, examenele CT, RMN, mielografia si discografia. Examenul CT poate fi facut simplu sau dupa introducerea in spatiile subarahnoidiene de substanta de contrast iodata. La fel se poate utiliza gadoliniumul pentru RMN, indeosebi pentru a diferentia compresiunile discale de cicatricile postoperatorii compresive.
Radiografia simpla poate decela si eventualele fracturi, prezenta osteofitelor, a unor
tulburari meolice (osteoporoza), prezenta infectiilor etc. Rigiditatea coloanei se datoreste de obicei contracturii reflexe a maselor musculare paravertebrale.
Modificarile degenerative discale apar ca pensa-re a spatiilor discale, prezenta de noduli Schmorl in corpii vertebrali, calcifieri la nivel discal sau apozitii osteofitice. Examinarea CT poate decela la acesti bolnavi stenoza de canal, hipertrofia articularelor, calcifierea ligamentului longitudinal posterior precum si protruzia discurilor sau migrarea lor in canal. Datele CT trebuie coroborate cu datele clinice, 1/3 din subiectii clinic normali putand prezenta modificari CT sau RMN de tip discopat (9, 10). Sub 40 ani, circa 20% din oameni prezinta hernii discale, iar peste aceasta varsta 40% prezinta diverse leziuni degenerative vertebrale. RMN apare ca superioara fata de CT in diagnosticul leziunilor degenerative ale coloanei.
Mielografia, introdusa de peste 70 ani, a servit in tot acest interval drept metoda de baza de diagnosticare neuroradiologica a leziunilor degenerative spinale. Initial a fost folosit aerul ca mijloc de contrast. Ulterior au fost utilizate mediile iodate, initial liposolubile (de tipul lipidolului), urmate de o morbiditate semnificativa prin reactiile inflamatorii pe care le genereaza, datorita iritatiei persistente la nivelul arahnoidei, ulterior hidrosolubile, si acestea mult mai ameliorate in ultimii ani prin introducerea substantelor nonionice, rapid rezorbabile (. 4). Conjugand avantajele acestor solutii cu inregistrarea CT sau RMN s-au putut vizualiza hernii mediane mici, care altfel scapau evidentierii mielografice (. 5).
Discografia, care utilizeaza medii iodate apoase, introduse prin
punctie intradiscala, la mare voga in anii 60, a pierdut multi din adepti, datorita lipsei de informatie asupra gradului real de suferinta radicu-lopata, simpla evidentiere a gradului de degenerescenta discala nefiind suficient de ilustratipentru compresiunea radiculara sau medulara. Aparitia ulterioara a unei discite iatrogene i-a redus si mai mult din optiuni.
