Index » Neurochirurgie » Atreziile sl stenozele duodenale neo-natale
» Istoric

Istoric

La inceputul secolului aceste cazuri erau totdeauna mortale, astazi prognosticul de supravietuire al obstructiei duodenale congenitale se apropie de 90%.
Calder a fost primul care a descris o atrezie duodenala in 1733, Tiedemann a descris primul pancreas inelar in 1818, iar la sfarsitul secolului XIX sunt citate primele tentative chirurgicale, nou-nascuti tratati prin gastrostomie sau duodeno-stomie cu o mortalitate de 100%.In 1905 - Vidai, chirurg francez, salveaza primul nou-nascut cu stenoza duodenala practicand o gastro-jejunostomie (6, 12).
Ernst, chirurg danez, a practicat cati ani mai tarziu duodeno-jejunostomia cu succes pentru 1 caz cu un diafragm la nivelul D2.
La inceputul anilor 1960 procentajul de supravietuire globala era cam in jur de 50% (1941 -Ladd si Gross mentioneaza supravietuire 50%, 1968 - Carlioz o supravietuire de 50%) (6-, 12).
Succesul in rezolrea ocluziilor duodenale neo-natale apare dupa anul 1960, odata cu aparitia reanimarii neo-natale, in special aceea a prematurului.
Folosirea gastrostomei, a nutritiei parenterale cu debit constant, apoi a alimentatiei parenterale exclusiv prelungita prin cateter intracav, marcheaza o ameliorare decisi a rezultatelor chirurgicale.
Al doilea mare succes istoric pentru rezolrea acestor malformatii l-au constituit introducerea metodelor de diagnostic antenatal, in special ecogra-fia.
Houlton (1974) este primul care a descris imaginea "in utero\" a atreziei duodenale.