Anticorpii anti-receptori insulinici Insulino-rezistenta, definita ca o scadere in raspunsul biologic la o cantitate data de insulina, se produce in general la pacientii cu obezitate, infectii severe, traumatisme sau operatii si la indivizii cu acromegalie sau sindrom Cushing al caror exces de hormon de crestere sau cortizol poate antagoniza actiunea insulinei. In contrast, sindroamele de insulino-rezistenta rare se produc la pacienti care dezvolta spontan
anticorpi directionati impotri receptorilor insulinici. Acesti anticorpi blocheaza interactiunea dintre
insulina si receptorul sau. Invers, alte clase de anticorpi antireceptori insulinici pot acti receptorul si pot produce hipoglicemie si trebuie avute in vedere in diagnosticul diferential al hipoglicemiei a jeun ( modulul 335).
Pacientii cu anticorpi anti-receptor insulinic si acanthosis nigricans sunt frecvent femei de rsta medie care prezinta rezistenta la insulina in asociere cu alte afectiuni autoimune cum ar fi lupusul eritematos sistemic si sindromul Sjogren. Vitiligo, alopecia, fenomenul Raynaud si
artrita pot fi de asemenea intalnite. Alte
tulburari endocrine autoimune incluzand tireotoxicoza,
hipotiroidismul si hipogonadismul se produc rar. Acanthosis nigricans este o leziune a pielii hiperpigmentata, ingrosata, ca muschiul de padure, proeminenta pe spatele gatului si alte arii de piele incretita in axila sau plici. Totusi, acanthosis nigricans se poate produce si la pacientii cu
obezitate sau sindrom de or polichistic, de asemenea asociat cu insulino-rezistenta datorata, aparent, unui defect la nivel de postreceptor, si astfel nu este concludent pentru aceasta forma de insulino-rezistenta. Acest sindrom este numit sindromul de insulino-rezistenta tip B si trebuie sa fie diferentiat de sindroamele de insulino-rezistenta tip A care sunt secundare unei rietati de mutatii in gena receptorului insulinic care modifica semnalizarea insulino-receptorului.
Anticorpii anti-receptori insulinici blocheaza interactiunea hormonului cu receptorul sau si scad actiunea sa in grade riate. Actirea receptorului de catre anticorpi de asemenea poate avea drept rezultat reglarea la nivel redus a receptorilor si desensibilizare. Gradul de insulino-rezistenta poate fi destul de riabil. Unii pacienti cu acanthosis nigricans prezinta intoleranta la glucoza normala spre usoara cu o crestere compensatorie a secretiei insulinice care este detectata numai cand sunt masurate nivelurile insulinice. Altii au
diabet zaharat sever necesitand doze masive de insulina (mai multe mii de unitati pe zi) pentru a scadea nivelurile glucozei sanguine. Natura anticorpilor determina manifestarile. Desi insulino-rezistenta este mai frecventa, hipoglicemia a jeun poate fi prezenta de la inceput sau poate sa se dezvolte in cursul bolii. Hipoglicemia rezulta din interactiuni ale claselor insulino-mimetice de anticorpi cu receptorii insulinici.
Ataxia telangiectazica este o tulburare autosomal recesi cu diabet zaharat insulino-rezistent, ataxie, telangiectazie, anomalii imune si o incidenta crescuta a malignitatilor. Tulburarea este de asemenea asociata cu anticorpi anti-insulina.
Sindromul insulinic autoimun cu hipoglicemie Anticorpii spontani policlonali care leaga insulina, tipici pentru pacientii cu alte tulburari autoimune, pot lega insulina sintetizata endogen. Daca insulina se disociaza de pe anticorpi la cate ore dupa masa, apare hipoglicemia. Cele mai multe cazuri au fost descrise in Japonia si acolo poate fi o componenta genetica. Anticorpii anti-insulinici pot interfera in testul insulinic si pot sa creasca artificial nivelurile insulinei. Gasirea nivelurilor peptidului C normale in aceasta situatie sugereaza o masurare fals poziti a insulinei. In discraziile celulelor plasmatice precum mielomul multiplu, celulele plasmatice pot produce anticorpi monoclonali impotri insulinei si pot sa provoace hipoglicemie printr-un mecanism similar.
Anticorpii antitiroxina si hipotiroidismul Auto
anticorpii circulanti impotri hormonilor tiroidieni la pacientii atat cu boala tiroidiana imuna, cat si cu discrazii ale celulelor plasmatice ca macroglobulinemia Waldenstrom pot lega
hormonii tiroidieni, pot scadea activitatea lor biologica si pot avea ca rezultat hipotiroidismul primar. La alti pacienti anticorpii doar interfera cu testele imune de eluare a hormonilor tiroidieni si determina cresteri false sau scaderi false ale lorilor hormonale masurate.
Sindromul fucazei drepte Trasaturile acestui sindrom sunt reliefate printr-un acronim care accentueaza trasaturile sale importante: polineuropatie, organomegalie, endocrinopatie, proteine M si modificari ale pielii (skin) - POEMS. Cea mai importanta trasatura este o polineuropatie severa progresi senzitivo-motorie asociata cu o discrazie a celulelor plasmatice. Colectiile localizate de celule plasmatice (plasmocitoamele) pot cauza leziuni osoase sclerotice si pot produce proteine monoclonale IgG sau IgA. Manifestarile endocrine includ
amenoreea la femei si impotenta si ginecomastie la barbati, hipogonadism, hiperprolactinemie, diabet zaharat tip 2, hipo-tiroidism primitiv si
insuficienta suprarenala. Modificarile pielii includ hiperpigmentatie, ingrosarea dermului, hirsutism si hiperhidroza. Hepatomegalia si limfadenopatia se produc in doua treimi din cazuri, iar splenomegalia apare in circa o treime. Alte manifestari includ cresterea presiunii lichidului cefalorahidian cu edem papilar, edem periferic, ascita, rersat pleural, glomerulonefrita si febra.
