Splenectomia este rareori efectuata in scop diagnostic, in special in absenta altor manifestari clinice sau teste diagnostice care sa sugereze boala de baza. Mult mai frecnt, splenectomia este realizata pentru a stadializa extinderea afectiunii la pacientii cu boala Hodgkin, pentru ameliorarea simptomelor la pacientii cu splenomegalie masiva, pentru ameliorarea bolii la pacientii cu
leucemie cu celule paroase sau prolimfocitara, pentru controlul sangerarii la pacientii cu ruptura traumatica de
splina sau pentru corectarea citopeniei la pacientii cu hipersplenism sau distructii mediate imun a unuia sau mai multor tipuri de celule sanguine. Splenectomia este necesara de rutina pentru stadializarea bolii la pacientii cu boala Hodgkin, radioterapia fiind indicata numai la cei in stadiul I sau II. Stadializarea neinvaziva in boala Hodgkin nu ofera suficienta siguranta in luarea deciziilor terapeutice, deoarece o treime din splinele cu dimensiuni normale pot fi implicate in boala Hodgkin si o treime din splinele marite nu vor prezenta tumora. Desi s-a silit clar faptul ca splenectomia in
leucemia mieloida cronica nu influenteaza evolutia naturala a bolii, eliminarea splinei masi ofera pacientilor mai mult confort si simplifica considerabil abordarea terapeutica, reducand necesarul de transfuzii. Splenectomia este un tratament eficient pentru doua leucemii cronice cu celule B, leucemia cu celule paroase si leucemia prolimfocitara si pentru rar iritalnitul limfom de zona marginala splenica. Splenectomia in aceste boli se asociaza cu o reducere semnificativa a tumorii in maduva osoasa si alte localizari ale bolii. Regresii similare ale bolilor siste-mice au fost consemnate dupa iradierea locala a splinei in unele tipuri de boli limfoproliferati, in special leucemia limfocitara cronica. Aceasta evolutie a fost denumita efectul abscopal. Faptul ca
tumori sistemice raspund la iradierea locala a splinei sugereaza ca exista un hormon sau factor de crestere produs de splina care afecteaza proliferarea celulara tumorala, dar aceasta explicatie nu este confirmata inca. Cea mai frecnta indicatie de splenectomie este ruptura splenica traumatica sau iatrogena. La o parte din pacientii cu ruptura de splina, insaman-tarea peritoneala cu fragmente de splina poate determina splenoza - prezenta unor multiple resturi de splina neconectate la circulatia portala. Acest tesut splenic ectopic poate determina dureri sau ocluzie gastrointestinala, ca in endometrioza. Un mare numar de cauze hematologice, imunologice si congesti pot duce la distrugerea unuia sau mai multor tipuri de celule sanguine. In majoritatea cazurilor, splenectomia poate corecta citopenia, in special
anemia si trombocitopenia. Probabil singura contrain-dicatie pentru splenectomie este prezenta insuficientei medulare, in acest caz splina fiind singura sursa de tesut hematopoietic. Absenta splinei are efecte minime pe termen lung asupra profilului hematologic. in perioada imediat urmatoare splenec-tomiei, pot apare leucocitoza (pana la 25 000/|il3) si trom-bocitoza (pana la 1 X 106/mm3), dar in 2-3 saptamani hemo-leucograma si supravietuirea fiecarei linii celulare sunt, de obicei, normale. Manifestarile cronice ale splenectomiei sunt variatiile marcate ale dimensiunilor si formei eritrocitelor (anizocitoza, poikilocitoza) si prezenta corpilor Howell-Jolly (resturi nucleare), corpilor Heinz (
hemoglobina denaturata), puncte bazofilice si, ocazional, un eritrocit nucleat in sangele periferic. Cand astfel de anomalii eritrocitare apar la un pacient a carui splina nu a fost indepartata, se poate suspecta infiltrarea tumorala a splinei, care interfera cu functia sa normala de selectare si eliminare.
Cea mai grava consecinta a splenectomiei este cresterea susceptibilitatii la
infectiile bacteriene, in special cu bacterii capsulate, cum sunt Strepto-coccus pneumoniae, Haemo-philus influenzae si unele bacterii gram-negati intestinale. Pacientii sub 20 de ani sunt in mod particular susceptibili la septicemia cu S. pneumoniae, iar riscul statistic total de sepsis la pacientii splenectomizati este de 7% in 10 ani. Aproape 25% din acesti pacienti vor dezvolta o infectie la un moment dat. Cea mai mare frecnta este in primii 3 ani dupa splenectomie. Aproximativ 15% din infectii sunt polimicrobiene, iar cele mai frecnte localizari sunt plamanii, tegumentul si sangele. Se pare ca nu exista risc crescut pentru infectii
virale la pacientii splenectomizati. Susceptibilitatea fata de infectiile bacteriene este legata de incapacitatea de a elimina
bacteriile opsonizate din circulatia sanguina si un defect in producerea de
anticorpi impotriva unor antigene limfocit T-independente, cum sunt componentele polizaharidice ale capsulei bacteriene. Vaccinul pneumococic poate fi profilactic daca este administrat inainte de splenectomie, dar nu exista date care sa sustina eficienta sa dupa interntie. De fapt, deoarece pacientii nu pot sintetiza anticorpi contra polizaharidelor pneumococice dupa splenectomie, administrarea vaccinului poate chiar scadea titrai anticorpilor antipneumococici specifici si, teoretic, poate face pacientul si mai susceptibil la infectie. Vaccinul pentru H. influenzae trebuie si el administrat la pacientii la care este ificata splenectomia. Nici un alt vaccin nu mai este recomandat de rutina in aceste conditii. Dupa splenectomie, nu sunt contraindicate vaccinarile contra antigenelor limfocit T-dependente, dar cele contra antigenelor limfocit T-independente sunt ineficace.
In plus fata de susceptibilitatea crescuta la infectii bacteriene, pacientii splenectomizati sunt mai susceptibili si la boala parazitara denumita babesioza. Pacientii splenectomizati trebuie sa evite regiunile in care parazitul Babesia este endemic (de ex., Cape Cod, MA).Indepartarea chirurgicala a splinei este o cauza evidenta de hiposplenism. Pacientii cu siclemie sufera deseori de autosplenectomie, ca rezultat al distragerii splinei prin numeroasele infarcte asociate crizelor din copilarie. Astfel, prezenta unei spline palpabile la un pacient cu siclemie dupa varsta de 5 ani sugereaza coexistenta unei hemoglobinopatii, de exemplu, talasemie sau hemoglobina C. In plus, pacientii a caror splina este iradiata terapeutic pentru o boala neoplazica sau autoimuna prezinta si ei hiposplenism. Termenul hiposplenism este preferat celui de asplenism cand se face referire la consecintele fiziologice ale splenectomiei, deoarece asplenia este o anomalie congenitala rara, specifica si fatala, asociata unei insuficiente in dezvoltarea normala a partii stangi a cavitatii celomice (care cuprinde mugurele splenic). Copin cu asplenie nu au splina, dar aceasta este cea mai mica din problemele lor. Partea dreapta a embrionului este duplicata pe stanga, astfel ca apare ficatul in locul splinei, exista doi plamani drepti, iar inima este formata din doua atrii drepte si doi ntriculi drepti.
