Epidemiologie si manifestari S. mansoni este intalnit in America de Sud, in anumite insule din arhipelagul caraibean, in Africa si in Orientul Mijlociu. Perioada infraclinica este de aproximativ 4-5 saptamani. Gazdele intermediare sunt reprezentate de diferite specii ale genului Biomphalaria.
Cu toate ca infectia este frecventa si uneori universala in regiunile endemice, dezvoltarea bolii este relativ rara si depinde de un numar de factori care includ durata si intensitatea infectiei.
La populatiile endemice, infectia cronica este obisnuita, de multe ori durand zeci de ani, iar manifestarile bolii se dezvolta intr-o maniera predictibila. De cele mai multe ori, infectia initiala a persoanelor care traiesc in regiunile endemice trece neobservata. La populatiile endemice, in decursul primei decade de viata, intensitatea infectiei, cuantificata in functie de numarul de oua eliminate in materiile fecale, creste, iar in cazul comunitatilor cu endemie ridicata, ratele prevalentei se apropie deseori de 100%. in acest interval de timp, daca sunt prezente cateva simptome, doar putine sau nici unul sunt atribuite schistosomiazei. Ficatul, in special lobul stang creste progresiv in volum si consistenta acestuia este ferma. intre 10-l5 ani, anumite persoane cu o infectie masiva dezvolta splenomegalie, care reflecta in parte prezenta fibrozei portale si a hipertensiunii portale. Aproximativ in aceeasi perioada, numarul oualor eliminate in materiile fecale se reduce si exista do care sugereaza ca factorii imuni, precum si diminuarea contactului cu apa sunt responsabile de aceasta. in decursul urmatoarelor trei decade de viata, persoanele cu fibroza portala si
hipertensiune pot prezenta episoade repetate de hematemeza secundara varicelor esofagiene sau simptome secundare spleno-megaliei masive. Frecvent, din cauza chimioterapiei anterioare, expunerii diminuate sau cresterii imunitatii gazdei, pacientii cu fibroza portala ajunsa in stadiu final nu mai elimina oua. Schistosomele adulte pot supravietui in gazda umana timp de 20 ani sau mai mult, dar de obicei traiesc 5-8 ani. Prognosticul si posibilitatea remiterii complicatiilor infectiei consecutiv tratamentului corespunzator depinde de stadiul infectiei. Dupa chimioterapie, se poate inregistra o anumita regresie a fibrozei portale, asa cum reiese din examenul ecografic, dar la majoritatea persoanelor cu fibroza periportala si manifestari clinice nu se observa regresia. Glomerulonefrita si cordul pulmonar secundar schistosomiazei se intalneste doar la pacientii cu fibroza portala. Interesarea sistemului nervos central poate surveni in oricare stadiu al infectiei, fara a depinde de intensitatea infectiei.
Diagnostic Diagnosticul infectiei cu S. mansoni se sileste prin identificarea oualor in materiile fecale sau in tesuturi. Ouale au dimesiuni de 114-l75 \\im in lungime si 45-68 [im in latime si prezinta un pinten lateral proeminent. in cazul infectiilor usoare, cu mai putin de 50 oua pe gramul de materii fecale, evidentierea oualor din scaun poate necesita tehnici prin care se recolteaza cantitati mari din scaun. Chiar si in
infectiile usoare, ouale pot fi decelate in produsele obtinute prin biopsii rectale, fiind cel mai bine identificate prin zdrobirea unei mici cantitati de tesut intre doua lame de sticla, cautand ouale la microscop.In diagnosticul schistosomiazei au fost utilizate multe analize serologice. Testele nu sunt standardizate, specificitatea si sensibilitatea acestora fiind diferite. Cele mai multe teste curente au o sensibilitate de peste 90%, pozitivitatea unui test serologic indicand o infectie prezenta sau anterioara. Un test de imunofluorescenta pentru a decela prezenta anticorpilor fata de antigenele intestinale ale parazitului folosind sectiuni din schistosomele adulte a fost extrem de util in identificarea persoanelor recent infectate sau a celor cu schisto-somiaza acuta. Recent, s-au dezvoltat analize pentru decelarea antigenelor, acestea parand a fi utile in diagnosticarea infectiilor si in silirea raspunsului la tratament.
TRATAMENT
Deoarece medicamentele folosite pentru tratamentul schis-tosomiazei sunt relativ sigure si eficiente, majoritatea persoanelor cu infectii active trebuie sa fie tratate. Pacientii cu infectii active prezinta oua viabile, care pot fi identificate la microscop (de catre un parazitolog cu experienta) prin prezenta celulelor in flacara ori prin capacitatea oualor de a ecloza in contact cu apa. in trecut, datorita toxicitatii regimurilor terapeutice mai vechi, chimioterapia era administrata doar persoanelor infectate relativ masiv, care prezentau o mai mare probabilitate de a dezvolta boala decat cei mai putin intens infectati. Totusi, chiar in infectiile usoare, exista riscul de aparitie a complicatiilor datorita localizarii ectopice a oualelor de schistosome (de ex., in maduva spinarii). Relativ putine oua pot fi excretate in schistosomiaza si de aceea detectia lor poate sa nu fie usoara. Infectia poate fi sugerata de un rezultat pozitiv la testul serologic. Deoarece tratamentul persoanelor infectate usor cu praziquantel este asociat cu putine semne si simptome, asemenea tratament poate fi indicat daca infectia activa este probabila sau nu poate fi exclusa cu precizie. Eficacitatea tratamentului este evaluata prin stoparea excretiei de oua dupa 2-3 luni. Unele tipuri de teste serologice redevin negative dupa tratament, dar aceste teste sunt dificil de executat din punct de vedere tehnic, si, in general, nu sunt disponibile. Succesul terapeutic este asociat cu reducerea visceromegaliei si a fibrozei peripor-tale si/sau a inflamatiei la unii pacienti. Acesti pacienti sunt persoane tinere cu afectare mai putin severa.
Desi sunt disponibile mai multe medicamente pentru tratamentul infectiei cu S. mansoni, praziquantelul si oxamni-quina sunt medicamentele de electie (elul 224-2). Ambele medicamente au eficacitate si siguranta egala in cazul S. mansoni din Caraibe si din America de Sud. Deoarece anumite tulpini de S. mansoni din Africa sunt relativ rezistente la oxamniquina, praziquantelul este medicamentul cel mai bun. Ambele medicamente pot fi folosite la pacientii cu fibroza portala. Efectele adverse ale praziquantelului si ale oxamniquinei sunt frecvente, dar acestea sunt tranzitorii si usoare. Din experienta autorului, multe din efectele secundare suparatoare asociate cu tratamentul cu praziquantel sunt rezultatul raspunsului gazdei fata de parazitii sau ouale lezate. Deoarece
viermii habiteaza mai ales la nivelul intestinului, aceste efecte adverse sunt in special intestinale si includ
durere abdominala, letargie,
diaree si febra. in contrast, utilizarea aceluiasi medicament in tratamentul cisticercozei, in care viermii se localizeaza frecvent la nivelul SNC, determina simptome asociate encefalului. Efectele adverse ale oxamniquinei includ ameteala, fatigabilitatea,
greata si varsaturile, manifestarile neuropsihice si, rareori, conlsiile.
