EPIDEMIOLOGIE
Micoplasmele genitale pot fi gasite de-a lungul tractului genital inferior la femeile asimptomatice. In plus, micoplasmele au fost izolate din urina, lichidul seminal si din
uretra distala la barbatii asimptomatici. U. urealyticum este detectata la nivelul ginului la 40-80% din femeile mature sexual, asimptomatice si M. hominis, la 21-53%; incidenta fiecareia este oarecum mai mica la barbati.
Atat ureaplasma cat si M. hominis pot fi izolate din lichidul amniotic in prezenta membranelor intacte mai devreme de saptamanile 12-20 de gestatie. Pana la 14% din izolatele de U. urealyticum si pana la 30% din izolatele de M. hominis de la nivelul aspiratului endotraheal colectat la
nastere de la nou nascuti a caror greutate la nastere este < 2 500 g sunt provenite de la nou nascutii veniti pe lume prin operatie cezariana practicata la femeile cu membrane intacte. Acest aspect indica faptul ca dobandirea germenilor in
trompelor uterine" class="alin2">uter este destul de frecventa, cel putin la cei nascuti inainte de termen. U. urealyticum si M. hominis pot fi dobandite in uter fie pe cale ascendenta, secundar colonizarii tractului genital al mamei, fie pe cale transplacentara din sangele mamei. Ambele microorganisme au fost izolate din sangele matern si din sangele cordonului ombilical. Rata transmiterii verticale a acestor microorganisme la nou-nascuti riaza intre 18-55%. Rata colonizarii la copin sanatosi nascuti la termen scade dupa rsta de 3 luni. Mai putin de 10% din copin mai mari si adultii fara experienta
sexuala prezinta colonizare fie cu ureaplasme, fie cu M. hominis.
BOLILE TRACTULUI GENITOURINAR LA ADULTI
Trei afectiuni ale tractului urinar au fost definite ca fiind cauzate de micoplasme:
uretrita datorata U. urealyticum la barbati,
litiaza urinara determinata de U. urealyticum si pielonefrita cauzata de M. hominis. Desi proportia exacta a cazurilor pentru care este responsabil nu este cunosocuta, M. hominis este considerat ca fiind cauza bolii inflamatorii pelvine (BIP). Inocularea M. hominis in trompele uterine la maimute induce parametrita si salpingita in 3 zile, iar inocularea de extracte de trompa uterina umana produce ciliostazis; microorganismul a fost izolat in cultura pura din trompele uterine la aproximativ 8% din femeile cu salpigita diagnosticata prin laparoscopie; procentul la femeile fara leziuni este zero. Uneori, M. hominis este izolat din endometru. In plus, rolul acestui microorganism in cazurile de BIP neasociate cu Neisseria gonorrhoeae sau cu Chlamydia trachomatis este sustinut de cresterea semnificati a anticorpilor specifici. U. urealyticum poate fi izolata direct din trompele uterine afectate si in general se gaseste in prezenta altor patogeni cunoscuti.
Deoarece M. hominis este o cauza de salpingita, este rezonabil sa se presupuna ca
infectiile severe ale trompelor uterine cu acest microorganism pot conduce la ocluzii si infertilitate. Totusi, studii prospective sunt necesare pentru a dovedi acest aspect. Desi posibilitatea ca U. urealyticum sa joace un rol in
infertilitatea umana involuntara a fost prima oara subliniata in urma cu 20 de ani, asocierea ramane speculati.
MORBIDITATEA SI MORTALITATEA PERINATALA
U. urealyticum reprezinta o cauza frecventa a corioamniotitei histologice. Raportarile unor cazuri individuale aduc do convingatoare ale faptului ca, cel putin la unii indivizi, U. urealyticum singura poate determina
avort spontan si nastere prematura. Rata de izolare placentara a ureaplasmelor este invers proportionala cu rsta gestationala si greutatea la nastere a fetilor. M. hominis indeaza, de asemenea, frecvent corioamniosul si lichidul amniotic, dar este rar gasit in absenta altor organisme, in special ureaplasme. De aceea, este neclar daca M. hominis singur determina corioamniotita histologica sau amniotita clinica.
U. urealyticum este singurul microorganism frecvent izolat din SNC si tractul respirator inferior la nou-nascuti, in special la aceia nascuti prematur si cu o greutate < 1 000 g. Izolarea microorganismului in cultura pura din lichidul pleural,
biopsia pulmonara si tesuturile pulmonare obtinute la autopsia nou-nascutilor cu pneumonie, impreuna cu reproducerea de leziuni histologice similare in plamanul soarecelui nou-nascut si al puilor prematuri de primate inoculate cu aceste tulpini dovedesc ca acest microorganism determina pneumonie la nou-nascuti. Pneumonia ureaplasmica poate avea un rol in dezvoltarea bolii cronice pulmonare. in timp ce aparitia hidrocefaliei clinic semnificati si a meningitei este riabila in infectiile SNC cu U. urealyticum si M. hominis, este clar faptul ca in anumite cazuri microorganismele determina aceste afectari. M. hominis este, de asemenea, o cauza de septicemie, pneumonie, pericardita. adenita si abcese ale tesutului subcutanat la nou-nascuti.
INFECTIILE EXTRAGENITALE LA COPII SI ADULTI
In timp ce U. urealyticum si M. hominis raman tipic localizate la nivelul tractului genital inferior, ambele microorganisme pot determina afectiuni extragenitale. Infectiile extragenitale au fost raportate la ambele sexe si la un spectru larg de rste (14-76 ani). Infectia diseminata a fost raportata la persoane altfel sanatoase, dar cele mai multe infectii urmeaza manevrelor din zona genitourinara sau traumatismelor de la acest nivel sau se pot dezvolta la indivizii cu imunodepresie subiacenta.
Abilitatea M. hominis de a infecta suturile chirurgicale sau sediile traumatice este bine documentata. Primitorii de transt cardio-pulmonar dezvolta frecvent infectie sternala cu M. hominis, care asociaza mediastinita si empiem. M. hominis a fost identificat in cazurile de meningita secundare traumatismelor si in abcesele cerebrale la pacientii imunodeprimati. in plus, M. hominis a fost raportat ca o cauza a infectiilor respiratorii inferioare si pneumoniei la pacientii cu imuno-supresie si alte tare organice. U. urealyticum este cauza principala a bolii sinopulmonare si a insuficientei pulmonare progresive la pacientii cu agamaglobulinemie. Atat U. urealyticum, cat si M. hominis au fost izolate din lichidul pericardic si/sau tesuturile pericardice ale pacientilor cu rersate pericardice mari, care au necesitat drenaj chirurgical. Au fost raportate endocardita protezelor lvulare si infectia persistenta si fatala a torentului sangvin, cauzate de M. hominis. Peritonita secundara transtelor de organ si dializei renale se pot datora, de asemenea, infectiei cu M. hominis. Ambele microorganisme sunt cauze frecvente de bacteriemie postpartum, endometrita si infectie a suturii postcezariene. M. hominis a fost asociat, de asemenea, cu pneumonia postpartum si artrita.
Aproximativ 20% din persoanele cu agamaglobulinemie dezvolta inflamatie articulara; dole sugereaza faptul ca micoplasmele pot fi responsabile pentru majoritatea cazurilor. Mai mult, ambele microorganisme pot determina artrita in alte tipuri de imunosupresie sau la alti pacienti tarati (de ex., aceia cu proteze articulare). in cele mai multe cazuri raportate, artrita a fost persistenta, durand de la cate luni pana la mai mult de un an. Artrita agresi, erozi, poate evolua in ciuda terapiei antiinflamatorii si a substitutiei cu gamaglobuline. A fost raportata osteomielita asociata cu infectia inzi cu aceste microorganisme.
DIAGNOSTIC
M. hominis si U. urealyticum cresc mai repede decat M. pneumoniae in culturi si pot fi detectate in 2-5 zile. Desi sunt disponibile medii comerciale de cultura pentru micoplasmele genitale, nici un test serologic comercial sau teste de detectie rapida nu sunt disponibile pentru diagnosticul de rutina.
TRATAMENT
Tetraciclinele orale, administrate timp de 7 zile in aceleasi doze ca pentru infectiile respiratorii micoplasmice sunt, din punct de vedere istoric, medicamentele de electie pentru tratamentul infectiilor urogenitale determinate deM. hominis. Totusi, in momentul de fata, 20-40% din izolatele clinice sunt rezistente la acesti agenti. Clindamicina (150-450 mg la 6 ore la adulti, 10-40 mg/kg/zi, in 3-4 doze, la copii) este un agent alternativ pentru tratamentul infectiilor rezistente la tetraciclina. Atat eritromicina, cat si tetraciclinele pot fi folosite in terapia infectiilor cu U. urealyticum, dar rezistenta la tetraciclina apare la 10-l5% din izolatele clinice. Activitatea chinolonelor nu este afectata de rezistenta la tetraciclina determinata de transponzonul tetM. Ciprofloxacina este in general mai putin acti decat ofloxacina in vitro impotri fiecarei specii. 7 zile de terapie cu ofloxacin oral (200-400 mg la 12 ore, la adulti) par sa fie adecte pentru uretrite, dar studiile acestui regim s-au centrat mai mult pe C. trachomatis decat pe U. urealyticum. O singura doza (lg) de azitromicina a fost aprobata pentru tratamentul uretritei determinate de C. trachomatis si s-a dovedit ca are acelasi efect ca si administrarea timp de 7 zile de doxiciclina la persoanele cu infectie datorata U. urealyticum. M. hominis este rezistent la macrolide.
Infectiile la persoanele imunodeprimate pot fi cauzate de microorganisme rezistente, refractare la terapia antimicro-biana si pot necesita administrare prelungita sau asocieri de antimicrobiene intravenoase, imunoglobuline intravenoase si/sau antiser preparat specific impotri speciilor infectante. In ciuda terapiei agresive, recaderile sunt probabile. Nu exista nici un ghid de tratament pentru nou-nacutii cu infectie micoplasmica sau ureaplasmica sistemica si nu au fost conduse studii de eficienta clinica. Totusi, modificarea adecta a dozelor medicamentelor folosite la copin mai mari a fost folosita cu succes in numeroase cazuri raportate la nou-nascuti.
