O forma acuta de pericardita poate aparea intr-o rietate de circumstante care prezinta o trasatura comuna: lezarea anterioara a miocardului, cu sange in cavitatea pericardica. Sindromul a fost obsert atunci cand leziunea a fost indusa in cursul unei interventii pe cord (sindromul postpericardiotomie). Se poate dezvolta dupa traumatismul cordului (modulul 241), de exemplu plaga injunghiata, contuzii dupa o lovitura nepenetranta la nivelul toracelui sau perforarea cordului cu un cateter. Rar poate apare dupa infarct miocardic (Sindrom Dressler; modulul 243)
Simptomul principal este durerea de pericardita acuta, care de obicei se dezvolta la 1-4 saptamani dupa leziunea cardiaca, dar uneori apare numai dupa un interl de luni. Recurentele sunt obisnuite si pot aparea timp de 2 ani sau mai mult dupa injurie. Febra pana la 40°C, pericardita, pleurita si pneumonita sunt aspecte importante, episodul acut al bolii ameliorandu-se de obicei in 1 sau 2 saptamani. Pericardita poate fi de tip fibrinos sau poate fi un rersat pericardic, care este adesea serosanghinolent, rareori produce tamponada si este insotita de artralgii. De asemenea se pot constata leucocitoza, o crestere a vitezei de sedimentare si modificari electrocardiografice caracteristice pericarditei acute.
Mecanismele responsabile de acest sindrom nu au fost identificate, dar exista o probabilitate ca ele sa fie rezultatul unei reactii de hipersensibilitate in care antigenul provine din tesut miocardic si/sau pericardic lezat; denumirea sugesti de sindrom post-leziune cardiaca propusa pentru acest grup de afectiuni implica faptul ca ele pot avea un mecanism patogenic comun. Autoanticorpii antimiocardici circulanti se intalnesc frecvent, dar nu a fost definit precis rolul lor in acest sindrom. De asemenea, infectia virala poate juca un rol etiologic, intrucat anticorpii antivirali sunt adesea crescuti la pacientii care dezvolta acest sindrom dupa chirurgia cardiaca.
Tabloul clinic al sindromului post-leziune cardiaca mimeaza pericardita acuta virala sau idiopatica. Mai mult, este posibil ca recurentele care apar atat de frecvent in pericardita acuta virala sa nu fie intotdeauna determinate de o exacerbare a infectiei initiale (posibil virale), ci ca afectarea initiala sa fi initiat secventa de evenimente care culmineaza cu sindromul post-leziune cardiaca.
Adesea, nici un tratament nu este necesar in afara de aspirina si analgezice. Tratamentul rersatului pericardic si al tampo-nadei a fost deja discutat. Atunci cand boala este urmata de o serie de recurente inlidante, tratamentul cu un agent antiinflamator nesteroidian sau un glucocorticoid este de obicei eficient.
DIAGNOSTIC DIFERENTIALIntrucat nu exista un test specific pentru pericardita acuta idiopatica, diagnosticul se sileste prin eliminare. in consecinta, toate celelalte afectiuni care pot fi asociate cu pericardita fibrinoasa acuta trebuie luate in considerare. Atunci cand este asociata cu infarctul miocardic acut, pericardita fibrinoasa acuta poate fi confundata cu pericardita acuta virala sau idiopatica; aceasta complicatie a infarctului, descrisa in modulul 243, este caracterizata prin aparitia febrei, durerii si a unei frecaturi in primele 4 zile dupa dezvoltarea infarctului (a se diferentia de pericardita din sindromul Dressler, care este o forma de pericardita post-leziune cardiaca si care apare la o saptamana sau doua dupa infarctul miocardic). Anomaliile electrocardiografice (cum ar fi aparitia undelor Q, supradenivelari ale segmentelor ST in mai putine deritii, cu modificari in oglinda si modificari mai precoce ale undei T in infarctul miocardic), amploarea cresterilor enzimelor miocardice si loul clinic global sunt utile in diferentierea pericarditei de infarctul miocardic acut. O eroare obisnuita de diagnostic consta in considerarea pericarditei acute virale sau idiopatice ca infarct miocardic acut si invers. Pericardita din sindromul post-leziune cardiaca este diferentiata de pericardita acuta idiopatica in primul rand prin momentul aparitiei. Daca ea apare in cate saptamani de la un infarct miocardic sau de la un traumatism toracic, suntem indreptatiti sa concluzionam ca cele doua sunt probabil legate. Daca infarctul a fost mut sau traumatismul toracic uitat, relatia cu pericardita poate sa nu fie recunoscuta.
Este important sa diferen-tiem pericardita datorata bolii sculare de colagen de pericardita acuta idiopatica. Cea mai importanta in diagnosticul diferential este pericardita determinata de lupusul eritematos sistemic (modulul 312). in aceasta situatie, adesea este prezenta durerea; uneori in LES pericardita apare ca un rersat asimptomatic si rareori se dezvolta tamponada. Atunci cand pericardita apare in absenta altor semne ale vreunei boli de baza, diferentierea poate fi realizata prin descoperirea celulelor lupice sau a cresterii anticorpilor antinucleari. Pericardita acuta poate complica infectiile virale, pio-gene, micobacteriene si fungice care se intalnesc in SIDA. Pericardita acuta este o complicatie rara a artritei reumatoide, sclerodermiei sipoliarteritei nodoase, dar, din nou, alte semne ale acestor boli sunt de obicei evidente. De asemenea, rersatul pericardic asimptomatic este frecvent in aceste afectiuni. Este important sa intrebam fiecare pacient cu pericardita acuta despre ingestia de procainamida, hidralazina, izoniazida, cromolyn si minoxidil, intrucat aceste medicamente pot determina acest sindrom.
Pericardita din reumatismul articular acut este in general asociata cu semne de pancardita severa si cu sufluri cardiace (modulul 236). Pericardita piogena (purulenta) este de obicei secundara interventiilor chirurgicale cardiotoracice, tratamentului imunosupresiv, rupturii esofagului in sacul pericardic sau rupturii unui abces al inelului lvular la un pacient cu endocardita infectioasa si cu septicemie complicand pericardita aseptica. Este insotita de febra, frisoane, septicemie, si evidentierea unui focar infectios in alta parte. Pericardita tuberculoasa ( modulul 171) se poate prezenta ca o pericardita acuta, asociata cu febra, scadere in greutate si alte manifestari clinice ale tuberculozei sistemice active; diagnosticul poate fi sustinut de un test pozitiv la tuberculina si semne de tuberculoza pulmonara sau mediastinala. Bacilii tuberculosi pot fi cultiti din spatiul pericardic numai rareori, si poate fi necesara o biopsie pericardica cu examen bacteriologic si histologic. Alteori, pericardita tuberculoasa se poate prezenta ca un rersat asimptomatic cronic, ca pericardita subacuta efuziv-constricti ( in continuare) sau ca pericardita constricti cronica franca ( in continuare).
Pericardita uremica (modulul 271) apare pana la o treime din pacientii cu uremie cronica si este obserta cel mai frecvent la pacientii hemodializati cronic. Ea poate fi fibrinoasa si este in general asociata cu un rersat posibil hemoragie. Frecatura este obisnuita, dar durerea este de obicei absenta. Tratamentul consta de obicei intr-un agent antiinflamator si intensificarea sedintelor de hemodializa. Uneori, se produce tamponada si este necesara pericardiocenteza. Atunci cand pericardita uremica este recurenta, persistenta sau foarte suparatoare, poate fi necesara pericardectomia. Pericardita neoplazica este determinata de extensia sau inzia tumorilor primare sau metastatice (cel mai obisnuit cancerul pulmonar si de san, melanomul malign, limfomul si leucemia) catre pericard; durerea, aritmiile atriale si tamponada sunt complicatii care apar uneori. Iradierea mediastinala in cazul neoplasmelor poate determina pericardita acuta si/sau pericardita cronica constricti dupa eradicarea tumorii. Cauzele neobisnuite de pericardita acuta includ sifilisul, infectia fungica (histoplas-moza, blastomicoza, aspergiloza si candidoza) si infectiile parazitare (amibiaza, toxoplasmoza, echinococoza, trichinoza).
