Articulatia maxilarului inferior, adica a mandibulei cu craniul, poarta denumirea de articulatie tem-poro-mandibulara. Reprezinta o articulatie mobila completa, care da mandibulei posibilitatea de a efectua miscari in cele trei uri fundamentale, si anume : miscari inainte-inapoi, miscari in sus si in jos, reprezentote prin miscari de deschidere si inchidere a gurii si miscari de lateralitate.
Cuprins:
Tulburări ale articulaţiei temporo-mandibulare |
sus  |
Este interesant de arătat că in scara animală, mamiferele au mişcări unice īn acest sens, la carnivore fiind caracteristice mişcările de inchidere-deschidere pe verticală, la rozătoare mişcările inainte-inapoi, iar la rumegătoare, mişcările laterale. Desigur că toate aceste mişcări ale articulaţiei de care este vorba aci sīnt corelate şi de forma specială o dinţilor. Astfel, la carnivore dinţii sīnt ascuţiţi, la rumegătoare ei prezintă nişte tuberculi, iar la ierbivore sīnt plaţi. Omul reprezintă in această privinţă o īmbinare, rezultantă a celor trei mişcări, cu predominenţa uneia sau a alteia dintre ele. Este vorba de masticaţia de tip tocător sau de tip fre-cător, fiecare individ avīnd tipul individual al masticaţiei sale.
Ştiind toate acestea, vom putea mai uşor īnţelege de ce extracţia măselelor va atrage după sine o modificare a muşcăturii dentare, cu micşorarea etajului inferior al feţii, şi implicaţii care se vor repercuta Ia nivelul articulaţiei, apărind īn timpul masticaţiei mici pocnituri, la īnceput neīnsemnate, care vor deveni de-a dreptul supărătoare atīt pentru respectivul, cit şi pentru cei din jurul său. Odată cu intensificarea acestor zgomote, va apare o jenă la masticaţie şi chiar dureri la nivelul articulaţiei temporo-mandibulare.
Este uşor de īnţeles situaţia penibilă in care se află un astfel de om, căruia in timp ce mănīncă,ii trosnesc fălcile. Incomodat, jenat, el va minca cu gura strinsă, spre a evita zgomotele, fiindu-i pur şi simplu teamă să mănince. Obsedat de complexul său de inferioritate, va ajunge să trăiască retras de lume, evitind societatea, pentru a nu face o proastă impresie celor din jur. Prezentarea la medic, şi īncă din timp, va fi necesară in asemenea cazuri, orice intīrziere puţind duce la artrite, la artroze ale .articulaţiei respective, care, de cele mai multe ori neputind beneficia de o simplă echilibrare a sistemului dento-maxilar, va trebui să se recurgă la intervenţii chirurgicale. O altă cauză care poate avea un rol negativ asupra bunei funcţionări a articulaţiei temporo-mandi-bulare, poate fi reprezentată prin obiceiul unora, mai bine zis nevoia, de a minca pe o singură parte, datorita unor carii existente, unor resturi de rădăcini, care nu permit o masticaţie pe ambele părţi. De asemenea, o influenţă negativă in acest sens o pot avea lucrārile dentare incorecte, care devenind prea īnalte incomodează masticaţia normală, ca şi diminuarea crestelor alveolare cu īnfundarea protezei şi diminuarea etajului inferior al feţei.
īncleştarea maxilarelor |
sus |
Uneori se poate īntimpla ca maxilarele să rămină īncleştate, mandibula, să aibă o mobilitate din ce in ce mai redusă, ajungindu-se chiar la imposibilitatea de a deschide gura. Este ceea ce ştiinţific se numeşte trismus.
Ce este īn fond trismusul ? El reprezintă o īncleştare a maxilarelor, cu limitarea la minimum sau chiar cu imposibilitatea de deschidere o gurii. Este firesc ca o asemenea stare, să creeze pacientului panică. Cīnd poate apare trismusul ? El poate surveni īn cazul inflamaţiei unei măsele de minte, ca şi după o anestezie dentară prin injecţie, atunci cind acul a zgiriat fibrele muşchilor care mobilizează mandibula. In cazul cind măseaua de minte este factorul determinant, trismusul nu va ceda decit după indepărtarea inflamaţiei, lucru care se va putea obţine fie prin extracţia dintelui, fie prin īn-depărtorea căpăcelului de mucoasă care acoperă dintele, incomodīndu-l in erupţia sa. in cazul cīnd el este determinat de o extracţie laborioasă sau de anestezia dentară, reprezintă un
fenomen cu totul trecător şi lipsit de gravitate. In toate cazurile, va trebui ca pacientul să se adreseze medicului stomatolog care va prescrie un tratament pentru dispariţia trismusului.
Mecanoterapia poate fi utilizată in asemenea situaţii, cu un bun efect, practicindu-se īn felul următor : in toate cazurile, atit timp cit trismusul există incă, pacientul va trebui să facă eforturi de deschidere a gurii, la nevoie, recurgīnd chiar la o forţare a mandibulei cu ajutorul miinii. Un fel de mecanoteropie ad-hoc, care va reuşi să aducă lucrurile mai rapid la normal. De asemenea, igiena gurii şi a dinţilor nu va trebui neglijatei in acest timp, oricit de greu se va putea efectua.
Socotim util şi interesant a arăta aci că mai există şi un alt tip de trismus, nu de origine dentară, ci avind drept cauză alcoolismul. Este vorba de o īncleştare a fălcilor comandată de scoarţa cerebrală. Se observă la vechii alcoolici aflaţi in stare de ebrietate. Dai. fiind faptul că aflindu-se īn stare de scmiinconştienţă aceştia şi-au pierdut controlul reflexelor, se poate intimplo ca prin īnghiţirea limbii, să se producă o asfixie care le va fi fatală.
Luxaţia de mandibulă |
sus |
Cauzele generale care pot provoca luxaţia de mandibulă, ţin de laxitatea capsulei şi a ligamentelor articulaţiei temporo-mandibulare, ca şi de anumite variaţii dimensionale ale componentelor osoase ale acesteia. Poate apare brusc, cu ocazia unui căscat, ca şi in timpul eforturilor de vomă, in timpul unui rīs copios, sau in timpul unei crize de epilepsie. O extracţie laborioasă ca şi o lovitură primită in mandibulă, pot fi şi ele cauza unei luxaţii de acest fel.
Ce se īntīmplă īn asemenea cazuri ? Care este procesul mecanic de producere a luxaţiei ? Răspunsul e simplu : deschiderea exagerată, forţată a gurii, poate face ca mandibula să iasă din lăcaşul său, impiedicind astfel īnchiderea gurii.
Aspectul unui astfel de accidentat-căci. īn fond tot de un accident este vorba, - este tragicomic. El prezintă o gură enormă, căscată la maximum, din gură i se scurge salivă, chipul său prezentind o grimasă de spaimă cumplită, iar ochii mari, speriaţi imploră celor din jur un ajutor imediat. Durerile sīnt uşoare, īnghiţirea fiind incomodată. Ce se va putea face in asemenea cazuri ? Printr-o manoperă deloc complicată medicul, chemat īn grabă, va reuşi să readucă luxaţia, obţi-nīnd īntr-o clipă īnchiderea gurii.
Pacientul, pīnă acum īn culmea disperării, va fi cuprins de o bucurie fără margini, vorbind, rizīnd şi mulţumind medicului care, printr-o apăsare scurtă dor energică pe unghiul mandibulei, a reuşit să-i aducă gura la normal.
Deşi un lucru trecător şi perfect remediabil, neplăcut este faptul că la unii oameni, datorită unei predispoziţii din naştere, luxaţia de mandibulă se poate repeta, ea producindu-se foarte des, chiar īn urma deschiderii normale a gurii, fără a o forţa. In asemenea cazuri va exista o ameninţare permanentă pentru respectivii, o teamă continuă care va antrena o adevărată\' stare obsesivă. Uneori, luxaţia de mandibulă se va reduce de la sine, alteori va fi nevoie de efectuarea unei anumite manevre, indicată de medic desigur, manevră pe care punīnd-o in practică, pacientul īnsuşi va reuşi sā-şi reducă luxaţia. Luxaţia de mandibulă se produce de obicei la femei, mai cu seamă la cele tinere. Eventualitatea producerii unui asemenea accident este şi mai neplăcută atunci cīnd este vorba de anumite profesiuni cum ar fi aceea de profesor, actor, cintăreţ.
Fracturile mandibulei |
sus |
Cele mai frecvente cauze care produc fractura de mandibulă, sīnt : accidentele rutiere, accidentele de muncă, agresiunile, sportul. Fractura se poate produce fie la locul de aplicare a agentului traumatic, fie la distanţă. Astfel, un traumatism aplicat pe bărbie, poate produce o fractură pe linia de mijloc a acesteia, sau chiar la nivelul unghiului mandibular, deci la o oarecare distanţă. Rezistenţa mandibulei la lovituri este variabilă, fiind īn funcţie de punctul de pe mandibulă la core s-a produs lovitura. Muşchii mobilizatori ai mandibulei, prin contracţia lor bruscă, pot favoriza producerea fracturii.
Fracturile de mandibulă pot fi parţiale, interesind porţiuni limitate, ori totale, interesind osul mandibulei īn īntregime. Totodată, prezenţa, ca şi absenţa dinţilor, pot contribui, in bine sau in rău, la gravitatea fracturii. Care sint semnele unei fracturi de mandibulă ? In primul rīnd se observa o mobilitate anormală a osului, deformarea reliefului osos, tulburări ale muşcăturii (ale ocluziei), dureri, imposibilitatea mişcărilor mandibulei, umflarea regiunii, apariţia de vinătăi, asimetrie a feţei, ştergerea conturului marginei inferioare a mandibulei, salivoţie cu scurgerea salivei din gură, tulburări in īnghiţire.
Un lucru care agravează situaţia este determinat de faptul că, uneori, fractura de mandibulă poate fi asociată cu fracturile altor oase ale feţei. Şocul produs poate fi cauza unor puternice comoţii cerebrale. Fracturile de mandibulă sint de 5-7 ori mai frecvente decīt cele ale maxilarului superior, repre-zentīnd una dintre cele mai des intilnite fracturi ale scheletului şi 50% dintre cele ale feţei.
Tratamentul, care, datorită stării de şoc in care se află accidentatul, trebuie īnceput imediat, constă in oprirea hemoragiei, īn reanimarea respiratorie şi circulatorie, īn combaterea durerii şi a stării de teamă şi de depresiune psihică īn care se află bolnavul. Dar cum intervenţia medicului in multe cazuri nu poate fi imediată, oricine poate veni cit de cit in ajutorul accidentatului, procedīnd in felul următor :
. Bolnavul fiind culcat, i se va trage o faşă de sub bărbie pină in creştetul capului.
. I se va da să bea lichide, putīndu-i-se da şi ter-ciuri sau pireuri.
. I se va clăti gura cu o soluţie de permanganat de potasiu 1/10 000, sau cu apă oxigenată, o linguriţă la un pahar cu apă sau infuzie de ceai de muşeţel.
. Pentru calmarea durerilor i se vq putea da 1-2 tablete antinevralgice sau algocalmin.
. Prezentarea cīt mai neintirziată la serviciul de chirurgie buco-maxilo-facială.
Salivaţia abundentă |
sus |
Saliva este secretată\' de către o serie de glande mari, cum ar fi glanda parotida, glanda subman-dibulară, glanda sublinguală, toate glande pereche, ca şi de către o serie de glande mici, cum ar fi glandele limbii, ale buzelor, ale obrazului, ale cerului gurii ca şi a celor situate īn regiunea molarilor. Avind o reacţie acidă, cantitatea de salivă secretată in decurs de 24 de ore, in mod normal, este de 600-1 000 ml. Rolul salivei constă in o face posibilă inglobareo alimentelor in vedereo īnghiţirii lor. Glandele salivare sint foarte susceptibile la anumite excitaţii venite din afară. Simpla introducere in gură a oglinzii dentore, este capabilă a provoca o creştere a fluxului de salivaţie. De asemenea, in timpul căscatului se poate produce o creştere a salivaţiei. Aceasta se observă mai frecvent in perioadele de erupţie dentară, ca şi la gravide. De altfel, sint unele persoane cărora, in timpul tratamentului stomatologic, gura le salivează abundent in aşa măsură incit aspiratorul de salivă al aparatului dentar, nu-i poate face faţă. in asemenea situaţii, medicul va trebui să renunţe, aminind lucrul pentru ziua următoare. Şi, pentru a evita inundaţia de salivă, ii va prescrie respectivului o reţetă cu atropină sau scobutil, tablete.
Dinţii şi infecţia de focar |
sus |
Pe lingă neplăcerile pe care le generează local, un dinte bolnav, netratat la timp, poate provoca suferinţe in unele organe aflate la distanţă, deter-minind ceea ce se numeşte infecţia de locar. Printre cauzele determinate ale unor asemenea infecţii, putem enumera : resturile de rădăcini rămase pe arcade, dinţii incluşi, granulomul dentar, bolile cronice ale parodonţiului, ca şi lucrările protetice incorect efectuate.
Deşi asemenea īmbolnăviri ale dinţilor sint foarte frecvente, numai 2-3% dintre persoanele cu asemenea suferinţe fac infecţii de focar. La copil infecţia de focar este şi mai puţin frecventă. In general, acestea se intiinesc mai frecvent la organismele debilitate, la cei cu boli cronice.
Semnele generale ale bolii de focar sint destul de vagi, puţind trece uneori chiar neobservate. Pacien|ii simt o oboseală, prin nimic explicată la oamenii tineri, o stare de somnolenţa cu un somn de loc reconfortant, alteori insomnii, palpitaţii, dureri de cap, tulburări digestive, spre seară uşoară febră. Dar nu acestea sint cele mai īngrijorătoare semne ale infecţiei de focar.
Este vorba de complicaţiile grave, uneori ireversibile, pe care orice boala de focar le poate determina in timp, complicaţii capabile de a pune in pericol chiar viaţa bolnavului.
Astfel, pot apare unele boli cardiovasculare, reumatismul poliarticular acut, īmbolnăviri ale rinichilor, precum şi o serie de afecţiuni nervoase, gastrointes-tinale, ale glandelor cu secreţie internă, boli respiratorii, boli ale pielei, ale organelor de simţ şi chior ale organelor genitale. Sint perspective deloc surizătoare pentru oricare purtător ol bolii de focar. Şi aceasta cu atit mai mult cu cit, de un tratament al bolii de focar nu poate fi vorba atita timp cit există pe undeva īn organism o infecţie locală nedepistată, care a cauzat-o. Cu alte cuvinte, pentru a fi eficient, tratamentul trebuie să aibă īn vedere combaterea cauzei care a provocat boala. Dar, accentul se pune īn mod deosebit pe prevenirea infecţiei de focar, mai precis, pe eliminarea cauzelor locale care pot genera o astfel de infecţie. Asanīnd din timp dinţii, īnlăturind prin eliminare focarele de infecţie ce nu mai pot fi tratate, vor fi eliminate şi riscurile opariţiei unei infecţii de focar. Dacă in general īn medicină principiul hipocratic "a preveni este īntotdeauna mai uşor decit a vindeca" īşi ore valoarea lui de necontestat, atīta timp cit este vorba de prevenirea unei infecţii de focar, lucrul capătă o voloare incomensurabilă.
Nevralgia facială |
sus |
Descrisă īncă de pe vremea părintelui medicinei, Hipocrat, (460-377 ī.e.n.), apoi in secolul al X-lea de către Avicena (980-1037), nevralgia facială reprezintă un sindrom dureros al regiunii buco-maxilo-faciale, deci o suferinţă īnsoţită de dureri īn regiunea feţei.
Ce se īnţelege in fond prin termenul de nevralgie ? Este vorba de o durere persistentă, localizată de-a lungul unuia sau a mai multor nervi cranieni sau spinali. Dintre nervii cranieni oftaţi in regiunile de care ne ocupăm, un loc aparte ii reprezintă nervul trigemen, care inervează un vast teritoriu cu-prinzind pielea feţei, mucoasele gurii şi ale nasului, ca şi cele ale sinusurilor, muşchii mobilizatori oi mandibulei, o parte din musculatura limbii, o parte din musculatura cerului gurii, precum şi dinţii cu ţesutul īnconjurător parodontal. Orice nevralgie care interesează unul din ramurile nervului trigemen, poatră denumirea de nevralgie de trigemen sau, după denumirea mai veche, de nevralgie facială.
Boala se manifestă la īnceput printr-o alterare a sensibilităţii ţesuturilor respective, un fel de senzaţie de amorţeală, foarte neplăcută pentru pacient.
Urmează instalarea nevralgiei trigemenului, caracterizată prin crize dureroase de o mare intensitate, exasperante, cu caracter fulgerător, avīnd o durată scurtă de 30-90 secunde, după care urmează o perioadă de acalmie completă, pină la apariţia următoarei crize. Suferinţa este de obicei de o singură parte a feţei şi nu este īnsoţită de febră, ceea ce denotă că nu este vorba de un proces inflamator. In timpul crizelor, se observă o roşeaţă a obrazului de partea respectivă, mărirea pupilei de aceeaşi parte, lăcrimare, secreţie salivară abundentă ca şi scurgerea de mucus din narina de partea bolnavă. Apar de asemenea contracţii spastice ale muşchilor mimicii, lucru care-l face pe suferind să-şi păstreze fata īntr-o completă imobilitate, ceea ce-i dă un aspect de mască de ceară. La īnceput distanţate in timp, pe măsură ce suferinţa se īnvecheşte, crizele dureroase devin tot mai dese, pentru a deveni apoi continui. Un alt tip de nevralgie a feţei, ii reprezintă nevial-gia nervului facial. Durerile īn acest caz apar brusc şi fulgerător, cu iradieri spre ureche. Se observă īn general la tinerii care īşi neglijează dantura. Ei nu ştiu poate, dar trebuie să ştie că orice delăsare, orice "lasă-mă să te las", orice amīnare in această privinţă, este capabilă de a intuneca orizontul atīt de insorit ol tinereţii lor.
In atenţia tuturor, indiferent de virstă, trebuie să mai arătam aci că unele leziuni - chiar neīnsemnate - ale dinţilor, pot determina de multe ori dureri chinuitoare la nivelul limbii, a cărei sensibilitate tactilă este cea mai fină din organism. Durerile limbii pot fi generate de existenţa marginilor ascuţite ale unor dinţi cariaţi, ca şi de lucrările protetice defectuoase sau confecţionate din metale diferite, capabile de a genera in gură- curenţi galvanici. Alimentele fierbinţi sou prea condimentate, pot şi ele să genereze crize dureroase ale limbii. tot asa după cum şi anumite boli generale, cum ar fi de pildă artritele reumatismale sau periarterita nodoasā, pot determina suferinţe privind limba. Pentru a preīntimpina neajunsuri īn cazurile īn care ele pot fi pricinuite de carii complicate sau de resturi de rădăcini dentare existente īn gură, o asanare a gurii este in primul rīnd necesară. Un control riguros făcut de către stomatolog la 6 luni odată, va deveni tot atīt de necesar. Ca tratament al nevralgiei faciale aflate īn faza iniţială, se recomandă aspirina, piramidonul, antinevralgicele obişnuite, ca şi agenţii fizici cum ar fi razele ultrascurte sau ultraviolete, in cazurile rebele, complicate, se poate recurge la aplicări de raze X şi chiar la străvechea metodă a acupuncturii, de multe ori cu bune rezultate. Oricum ar fi īnsă, īngrijirea din timp a dinţilor reprezintă leacul cel mai bun īn prevenirea unor asemenea suferinţe.
Traumatismele dentare |
sus |
Traumatismele dentare pot fi datorite unor multiple cauze, ele puţind interesa nu numai dinţii ci şi părţile moi din jurul acestora gingiile, buzele, limba. Aspectul figurii unor asemenea traumatizaţi este de-a dreptul deprimat prin deformările pe care le poate provoca. Orice traumatizare a dinţilor poate fi adeseori īnsoţită şi de fracturi de maxilar, acestea ocupīnd al cincilea loc in ordinea frecvenţei fracturilor īn general. Lucrul este datorit desigur faptului că faţa este, mai mult ca orice, expusă loviturilor din afară. Rănirile feţei şi maxilarelor produse prin diverse traumatisme, reprezintă cam 10% din numărul fracturilor şi plăgilor accidentale, căci accidentele sīnt īn marea majoritate a cazurilor adevărata cauză a producerii fracturilor. Dintre acestea, o majoritate covīrşitoare o reprezintă accidentele rutiere.
In ultimele decenii, datorită ritmului tot mai intens al traficului rutier, numărul accidentelor de acest fel, a crescut simţitor. Se observă din acest punct de vedere, că dacă la motociclişti se produc mai des lovituri ale feţei, mandibula fiind un veritabil ,,par-şoc", la circulaţia auto sīnt mai frecvente leziunile ia nivelul toracelui şi ale membrelor, putin-du-se produce totuşi, deşi īntr-un grad mai redus, şi leziuni ale feţei dotorite lovirii capului īn parbriz sau in bordul maşinii.
Mai toate lovirile de acest fel interesīnd fata, pot produce dislocări ale dinţilor, mergind uneori pină la edentaţii mai mult decit parţiale.
In afara accidentelor de circulaţie, traumatisme grave ale feţei şi ale dinţilor pot fi provocate de animale, prin lovirile cu copita sau cu cornul. Li se mai pot adăuga acestora, muşcăturile provocate de animale, muşcăturile de multe ori de o gravitate excepţională, cu plăgi sfīşiate şi zdrobiri ale oaselor maxilarelor. Urşii, mai cu seamă atunci cīnd sīnt atacaţi devenind furioşi, pot fi şi ei cauza unor asemenea grave leziuni ale feţei şi dinţilor. Cit despre sport, n-am putea spune că este total lipsit de agresivitate īn acest sens... Este vorba de loviri mai mult sau mai puţin īngăduite, interesīnd īn mod deosebit nasul, arcada zigomatică şi mandibula, bine īnţeles cu dinţii respectivi. Viaţa de fiecare zi a oricăruia dintre noi, ne poate oferi şi eo asemenea neplăceri şi suferinţe. Accidentele de muncă, merită o atenţie specială din acest punct de vedere. Odată cu introducerea mijloacelor mecanizate de producţie, riscul producerii unor accidente, interesīnd masivul facial, a crescut şi el. Datorită īnsă măsurilor de protecţia muncii, introduse azi la noi, numărul traumatismelor industriale s-a redus la minimum.
Dinţii, martori īn medicina legala
Pe lingă aportul lor īn masticaţie, īn estetica gurii ca şi īn fizionomie, dinţii mai au un rol despre care, deşi ne este prea puţin plăcut să vorbim, trebuie să amintim aci. Este vorba de rolul lor de preţioşi martori īn medicina legală. Ei pot īnsemna pentru omul legii un important indiciu revelator īn unele cazuri dificile, cum ar fi cazul identificării unui cadavru, atunci cīnd nu există nici un alt indiciu īn această privinţă. Acelaşi lucru l-am putea spune despre cazurile dificile īn care este vorba de confirmarea identităţii unui delincvent sau criminal. Tot dinţii sint aceia care pot fi de un important ajutor īn identificarea unor persoane decedate īn condiţii tragice provocate de explozii, catastrofe naturale etc.
In criminalistică, dinţii sīnt un preţios indiciu, īnsem-nīnd un veritabil instrument folosit īn descoperirea criminalilor. Este deajuns să arătăm cazul criminalului nazist Martin Borman, al cărui schelet a putut fi identificat după trecerea a trei decenii, numai datorită formulei dentare. Dinţii, ca şi clasicele amprente digitale puse īn valoare de B e r-tillon Alphonse (1853-1914) pot ajuta fiecare īn parte sau īmpreună, la rezolvarea unor importante probleme ce se pun īn faţa oamenilor legii. Iar dacă astăzi, in unele ţāri ale lumii, odată cu amprentele digitale ale delincvenţilor, răufăcătorilor şi criminalilor li se consemnează īn fişe şi formula dentară, lucrul nu ni se oare deloc lipsit de sens.
Tulburări ale articulaţiei temporo-mandibulare
