Istoria biologica a dezvoltarii dintilor este o istorie de miloane de ani, cu o bogatie de date din care reiese, in mod neindoielnic, ca dintele in sine este un martor al evolutiei speciilor. Dintii la vertebrate apar tirziu, si anume, odata cu aparitia sistemului de sustinere intern, care are la baza sistemul car-tilaginos si osos.In cele ce urmeaza vom prezenta citeva aspecte prind felul cum au evoluat dintii in scara animala, de-a lungul vremii. Cunoscind aceste elemente ne vom putea da si mai bine seama ca oamenii sint singurele etuitoare pentru care dintii, departe de a fi numai o arma de aparare, reprezinta un instrument util bunei functionari a organismului si, in plus, o podoaba.
Sa incepem cu pestii, la care dintii deriva din solzii aflati in mucoasa de pe marginea gurii. Sint asa numitii dinti placoizi, dinti puternici, taiosi, sernd la apucarea,, zdrobirea si farimitarea prazii. Prin uzura, dintii placoizi vor cadea si alti dinti-solzi le vor lua locul.
Dupa cum se vede, la pesti, totul decurge de la sine, fara interventia stomatologului La reptile exista adevarate suprafete de masticatie, numite cimpuri dentare, care patrunzind in oasele maxilarului alcatuiesc niste dinti in zigzag, ond o dispozitie asemanatoare solzilor de peste. Si la reptile, pe masura ce dintii se uzeaza si cad, apar alte generatii de dinji care se vor dezvolta in interiorul maxilarelor. O reptila dispune de material dentar suficient pentru patru generatii de dinti. La crocodil, lucrurile se petrec cam la fel. Pe masura ce se ivesc o serie de dinti, in maxilare se formeaza o alta serie-. O particularitate deosebita prind igiena : exista o mica pasare care are ciudatul rol de a intra in gura fiorosului crocodil pentru a-i curata resturile dintre dinti, asigurindu-i astfel o buna igiena diintara si asigurindu-si in acelasi timp si ea hrana necesara. Este prima forma de igienizare dentara realizata de catre micuta pasare aflata pe post de stomatolog Sarpele fumuriu, raspindit in Africa tropicala, si de sud, hranindu-se exclusiv cu oua de pasari, prezinta adaptari interesante. Maxilarele numitei reptile sint foarte extensibile, fiind prevazute doar cu citiva dinti.
Primele 24 de vertebre insa, sint prevazute cu prelungiri care bombeaza in esofag. Sint ata numitii dinti vertebrali care sparg coaja oului pe care sarpele l-a inghitit.
Interesont este si cazul serpilor cu dinti tantuiti, ce le servesc pe de o parte la aparare, iar pe de alta parte la mestecarea hranei. Dintii conici, ascutiti ca niste pumnale, ai reptilelor vor evolua la mamifere, care. folosind o hrana variata, vor avea dinti diferiti in vederea taierii, sfisierii, zdrobirii sau macinarii acesteia. Dintii mamiferelor vor fi diferentiati putindu-se deosebi dinti de carnivor, de rozator, de rumegator. Dispusi in siraguri,, ei au suprafete de macinare prevazute cu creste dure si taioase, alternate cu santuri, asa numitii cuspizi. Dintele reprezinta, fara indoiala, un indiciu al adaptarii animalului la mediu. Animalele cu ata arboricola de pilda, cum ar fi maimutele inferioare,lemurienii, a caror alimentatie este compusa in principal din fructe, dispun totusi de o dentitie foarte bogata, and 36 de dinti, adica 4 premolari in plus fata de maimutele evoluate, antropoidele, acestea and un numar de dinti egal cu cel al omului, adica 32.
La alte mamifere care traiesc in America de Sud, cum ar fi pangolinul sau furnicarul mare, a caror hrana predilecta o constituie furnicile si la care s-a dezvoltat o limba lunga si lipicioasa, aceasta fiind instrumentul de prindere a furnicilor, dintii, devenind inutili, au disparut de-a lungul vremii.In sprijinul diferentierii dintilor, ca un important mijloc de adaptare a animalului la mediu, putem cita o serie de animale mari, care au devenit adevarate curiozitati ale naturii tocmai datorita acestor modificari survenite in forma si marimea dintilor. Caninii superiori ai mocairodontidelor, feroce animale de prada ale perioadei tertiare, and talia leului, faceau ca aceste animale sa fie spaima celorlalte, datorita teribilelor pumnale care erau caninii lor, lungi de 30 de centimetri si crenelati. Cu aceste arme se incumetau sa atace mastodontii, mult mai voluminosi decit ei, inngindu-i si smulgindu-le ficatul care constituia hrana lor preferata. Alt mamifer, azi disparut, mamutul, avea colti care masurau in lungime 5 metri.
La elefantul din zilele noastre, incisii centrali s-au dezvoltat, aparind coltii arcuiti imensi, fildesii, care pe linga rolul lor in aparare, il au si pe acela de a-l ajuta in procurarea hranei ca si la fringe-rea arbustilor. Fildesii elefantului pot atinge 3-4 metri in lungime, cintarind fiecare cite 90 de kg. in afara fildesilor, elefantul mai poseda cite o masea mare pe fiecare maxilar, compusa dintr-un mare numar de placi de smalt unite intre ele. Atunci cind maseaua se uzeaza, inapoia ei se formeaza alta noua care va prelua actitatea de mestecare. O asemenea reinnoire poate avea loc de 6 ori intr-o ata de elefant, care de altfel se bucura de o respecila longetate, depasind de multe ori rsta de 100 de ani. La morsa, prin adaptarea la mediul de ata acvatic, incisii s-au adaptat asemenea unei veriile ancore, cu care ea sapa in fundul marii pentru a scoate scoici si pietre, pe care \\e inghite serndu-i drept hrana. Aceiasi ciudati incisi ii servesc totodata si la o alunecare inainte a corpului prin inerea lor in gheata.
Hipopotamii din lacul Tanganica au caninii, mai cu seama cei inferiori, foarte dezvoltati. Acesti dinti, and fiecare cam 3 kg in greutate ca si fildesul cu care sint dotati, calitativ superior celui de elefant, servesc la aparare, cu ajutorul lor putind taia, intr-o fractiune de secunda, un om in doua Din cele aratate se pot vedea transformarile pe care le-au suferit de-a lungul vremii dintii la diferitele specii de animale, drept urmare a modului de hranire si a adaptarii la conditiile de mediu, fapt care, de altfel, a ajutat la supraetuirea lor.
