Bob s-a hotarat sa se faca profesor, sperand sa poata schimba viata copiilor. A terminat facultatea nutrind convingerea ca va fi un profesor bun. Pana sa ajunga in al treilea an de predare, Bob incepuse sa se simta frustrat din cauza conditiilor proaste in care lucra, a unei administratii care nu se implica, a parintilor suparati ti snic nemultumiti si a elevilor nedisciplinati. Realitatea incepea sa-si spuna cuvantul. Bob si-a pierdut entuziasmul, a inceput sa aiba sentimente negati, sa vina nepregatit la ore si s-a indepartat de elevii si de colegii sai. in cele din urma, meseria la care Bob tinuse enorm ii facea atat de rau incat a hotarat sa-si schimbe cariera.
Ideea ca munca este o obligatie a aparut o data cu primii oameni care s-au silit in aceste tinuturi. Ei credeau ca pot supravietui si pot obtine succese numai prin intrajutorare, vointa si munca grea. Generatii intregi au avut aceasta atitudine pozitiva fata de munca, pana cand o societate noua, total diferita, a inceput sa se dezvolte. Pe masura ce societatea noastra a evoluat, a evoluat si conceptia noastra despre munca. In loc sa ne intrebam "Cum ii va afecta munca mea pe cei din jurul meu?", am inceput sa ne punem urmatoarea problema "Cum ma va afecta pe mine ceea ce fac?".
Treptat, munca facuta pentru a ajuta societatea a fost inlocuita de munca facuta in scopul ridicarii statutului nostru social si al ameliorarii propriului nostru standard de viata. Totusi, o data cu aparitia generatiei "eu", munca a denit o alta sursa a stresului. Deoarece stresul la serviciu a ajuns o rutina in viata noastra de zi cu zi, indepartarea sa cu ajutorul unor schimbari operate in felul in care muncim, in mediul in care muncim si in relatiile pe care le am cu ceilalti colegi trebuie sa fie elemente-cheie in cadrul tuturor metodelor de controlare a stresului.
Cuprins:
Cauzele stresului la serviciu |
sus  |
Aproape orice serviciu poate fi o potenţială sursă de stres. Felul în care privim munca noastră va determina în ce măsură suntem stresaţi şi dacă nu cumva vom ajunge să simţim diferite simptorne grave ale stresului.
Pentru a stabili metode de controlare a stresului în 60 de secunde şi a face faţă mai eficient stresului la serviciu, trebuie să fim mai întâi capabili să determinăm ce anume din ceea ce facem acolo ne induce o stare tensionată, în continuare, vă oferim o listă cuprinzând zece dintre factorii producători de stres la locul de muncă, cei mai des întâlniţi. Mulţi dintre noi vor suferi şi influenţa altor factori, în afară de cei menţionaţi aici. Recunoaşterea celor care ne afectează pe noi reprezintă un pas important.
. Lipsa de organizare şi incapacitatea de programare a timpului.
. Conflictele cu superiorii sau cu colegii.
. Lipsa de calificare pentru îndeplinirea unei anumite sarcini.
. Sentimentul că suntem copleşiţi de muncă.
. Prea multe sau prea puţine responsabilităţi. v . Incapacitatea de a respecta termenele.
. Incapacitatea de a ne adapta la schimbările survenite în munca de rutină.
. Incapacitatea de a ne folosi aptitudinile.
. Plictiseala.
. Lipsa de colaborare a şefilor.
Dacă ne găsim în situaţia de a nu putea face modificări sau de a lua anumite decizii ce ne vor ajuta să îndepărtăm exact acei factori care ne fac să ne simţim stresaţi la serviciu, trebuie să facem exerciţii pentru a ne schimba comportamentul. Ar trebui, de asemenea, să ne preocupăm de învăţarea unor tehnici de relaxare şi a unor metode de programare a timpului.
Totuşi, primul pas constă în identificarea şi notarea acelor elemente ale muncii noastre care duc la apariţia unor simptome ale st esului. Ar trebui să facem acest lucru exact la fel cum procedăm cu jurnalul nostru zilnic, despre stres. Gândiţi-vă la stresul de la serviciu ca la un altfel de stres. Amintiţi-vă că, indiferent de natura lui, recunoaşterea simptomelor sale, identificarea surselor sale şi stabilirea unor scopuri precise, constând în îndepărtarea acestor surse, sunt cele trei trepte importante în stabilirea metodelor de controlare a stresului în 60 de secunde.
Aşteptările faţă În faţă cu realitatea |
sus |
Nu există slujbă perfectă. Orice carieră ne-am alege, orice slujbă am avea, întotdeauna va apărea problema modificării sau ajustării aşteptărilor noastre, în momentul contactului cu realitatea. Aceasta se întâmplă adesea atunci când ne luăm prima slujbă, când ne schimbăm slujba sau când suntem promovaţi. Entuziasmul şi dorinţa noastră de a munci dispar repede când munca reală şi problemele pe care ea le implică încep să iasă la suprafaţă. Vedem că, în locul ocupaţiei incitante, plină de recompense, la care ne aşteptam, avem parte, de fapt, de o muncă de-a dreptul plictisitoare, nesuferită, chiar lipsită de sens. Ori de câte ori aşteptările noastre depăşesc realitatea, fără a se stabili o stare de echilibru, după o anumită perioadă de timp, începem să suferim de stresul "aşteptărilor neîmplinite". Vă prezentăm în continuare un exemplu cuprinzând aşteptări şi realităţi referitoare la muncă, ce se contrazic, putând deveni adevărate cauze ale stresului la serviciu.
Aşteptare
Munca va fi o experienţă provocatoare, stimulatoare, care ne va oferi împliniri sufleteşti.
Ni se va cere să ne folosim de întreaga noastră pregătire pentru a ne face meseria.
Ni se va cere să ne folosim aptitudinile şi inteligenţa atunci când va trebui să luăm decizii şi să venim cu idei noi.
Realitate
în general, munca este rutină, iar câteodată poate fi chiar foarte plictisitoare.
Multe din ceea ce învăţăm la şcoală sau la facultate nu sunt puse în aplicare la serviciu. Adesea, învăţăm să facem lucrurile după cum vrea firma la care suntem angajaţi.
Numai directorii executivi şi managerii iau decizii şi vin cu idei noi.
Acestea sunt numai câteva exemple de nepotriviri între aşteptări şi realitate. Primul lucru de care trebuie să ne dăm seama este dacă nu cumva standardele pe care ne propunem să le atingem sunt câteodată prea înalte chiar şi pentru cele mai bune firme. Dacă aşteptările noastre sunt rezonabile, ne vom adapta mai uşor la realitate. în caz contrar, stresul aşteptărilor neîmplinite poate conduce uşor la deziluzionare, cinism, nemulţumire totală în plan profesional şi epuizare nervoasă. La rândul lor, acestea pot declanşa boli serioase, cum ar fi ulcerul, hipertensiunea şi afecţiunile coronariene.
Când, în cele din urmă, ne obişnuim cu realitatea, cum reuşim să facem faţă posibilităţii ca aşteptările noastre să nu se împlinească niciodată? în loc să devenim deprimaţi şi însinguraţi, putem să începem să ne adaptăm la realitate prin acceptarea unui set de trei adevăruri de necontestat despre muncă:
1. Aşteptările noastre, în legătură cu aproape orice lucru în viaţă, inclusiv în
legătură cu munca, sunt aproape întotdeauna distorsiuni ale realităţii.
Deci, realitatea va fi întotdeauna dezamăgitoare la început, exceptând cazul în care acceptăm provocarea şi încercăm să acţionăm pozitiv.
2. Aproapem întotdeauna, noi suntem cei care trebuie să ne adaptăm la muncă şi nu invers. Nimeni nu va modela o slujbă în aşa fel încât ea să vină în întâmpinarea aşteptărilor noastre, în afară de cazul când suntem persoane cu totul şi cu totul aparte. Atitudinea pozitivă ne face mai flexibili şi ne permite să ne adaptăm aproape la orice situaţie.
3. Nici o slujbă, oricare ar fi ea, nu ne va satisface dacă nu adoptăm un comportament care să ne condiţioneze să percepem evenimentele ce se petrec la serviciu în modul în care vrem noi să le percepem. Folosindu-ne de puterea minţii, putem alege să facem din munca noastră o experienţă plăcută sau neplăcută, putem să ne reducem aşteptările şi, totodată, să continuăm să fim mulţumiţi de ceea ce facem prin stabilirea unor scopuri realiste şi prin tolerarea sentimentelor şi atitudinilor noastre negative.
Numai atunci, aşteptările pe care le avem în privinţa serviciului pot fi la nivelul percepţiilor noastre. Dacă ne aşteptăm să se întâmple ceva bun şi acest lucru nu se petrece, fireşte, vom percepe situaţia respectivă ca pe ceva negativ. Dacă aşteptările noastre sunt atât de înalte încât nu reuşim să le atingem niciodată, atunci începem să percepem totul într-o lumină întunecată. Ne construim în subconştient imagini care ne condiţionează şi ne modelează comportamentul. Mai devreme sau mai târziu, ne formăm obiceiuri care ne accentuează sentimentele negative faţă de muncă. De aici, rezultă clasicul "sindrom al epuizării nervoase". Echilibrarea balanţei dintre aşteptări şi realitate se poate dovedi a fi o încercare dificilă, dar, dacă ne impunem să percepem şi să acceptăm situaţia reală de la serviciu într-o manieră constructivă, putem evita cronicizarea stresului şi epuizarea nervoasă.
Epuizarea nervoasă |
sus |
Termenul "epuizare nervoasă" este adesea folosit în zilele noastre ori de câte ori vorbim despre stresul provocat de munca pe care o depunem, deoarece epuizarea a devenit o problemă majoră în multe ocupaţii. Pe scurt, epuizarea este un proces pe parcursul căruia o persoană ce era cândva productivă şi dedicată muncii sale, îşi pierde treptat orice interes legat de slujba sau de profesia sa. Victimele acestui fenomen trec adesea prin epuizare fizică şi emoţională, manifestă dezinteres total faţă de muncă şi se izolează de colegii de serviciu. Epuizarea nu este în totalitate identică cu stresul. Ea este mai degrabă rezultatul direct al expunerii prelungite la condiţii stresante de muncă.
Deşi epuizarea poate apărea la oricine, indivizii cei mai vulnerabili sunt cei care au de-a face cu oameni, în fiecare zi.
Meserii care prezintă risc mare de epuizare nervoasă |
sus |
Deşi orice persoană, având orice meserie, poate suferi de epuizare, anumite profesii produc o predispoziţie mai mare în acest sens decât altele. Aceste profesii sunt cele din cadrul sistemului medical, din cadrul poliţiei şi din învăţământ.
Multe dintre simptomele stresului care se manifestă la grupurile cu risc mare sunt similare. Indivizii din aceste categorii ar trebui să utilizeze oricare dintre metodele de controlare a stresului descrise în această carte pentru a putea face faţă situaţiilor tensionate şi epuizării nervoase. Chiar dacă nu practicaţi nici una dintre aceste profesii, tot puteţi beneficia de pe urma sugestiilor date de noi, dacă veţi constata că aveţi simptome asemănătoare.
Medicii
Pentru medici, cea mai importantă sursă de transformare emoţională o reprezintă eşecurile terapeutice, întâmpinarea unor dificultăţi în stabilirea diagnosticului, moartea pacienţilor tineri şi impactul negativ pe care munca lor îl are asupra familiei. Când aceste întâmplări nefericite devin insuportabile, unii medici pot recurge chiar la sinucidere. Studiile de dată recentă scot în evidenţă faptul că medicii bărbaţi, ca grup, sunt de două ori mai predispuşi la sinucidere decât restul populaţiei.
Unora dintre medici le vine greu să se acomodeze pe rând la două standarde diferite de viaţă - cel de la serviciu şi cel de acasă. De exemplu, e posibil ca, după ce a fost tratat cu veneraţie şi respect la spital, un medic să se enerveze şi să refuze chiar să arunce gunoiul sau să ajute la spălarea rufelor. Această diminuare bruscă a importanţei statutului lor poate fi acceptată extrem de greu de către nişte persoane care sunt, literalmente, răspunzătoare pentru vieţile oamenilor.
Medicii trebuie să ia imediat măsuri pentru a nu ajunge la epuizare nervoasă completă. Iată câteva metode specifice de controlare a stresului, în cazul lor:
1. Reprogramarea sarcinilor pe care trebuie să le împlinească într-o perioadă dată de timp. învăţarea unor metode de organizare a timpului.
2. Programarea unor ture mai scurte în condiţii grele de muncă.
3. Concedii mai lungi ţi petrecerea unor perioade mai mari de timp departe de serviciu.
4. Modificarea rutinelor zilnice.
5. Implicarea în activităţi şi în organizaţii extraprofesionale.
6. Practicarea unui sport
7. Ajutorarea reciprocă între medici.
Surorile medicale
Şi surorile medicale suferă de epuizare nervoasă, dar din alte motive. Ele trebuie să facă faţă nu numai pacienţilor, care le solicită ajutorul aproape în permanenţă, cât şi medicilor stresaţi. Acest dublu stres este adesea motivul pentru care surorile medicale se simt suprasolicitate, au senzaţia că muncesc prea mult şi că, în acelaşi timp, munca lor nu este apreciată.
Tinerele surori medicale îşi încep cariera cu un entuziasm neobişnuit, nutrind convingerea fermă că ceea ce fac este o profesie deosebită. Atunci când intră în contact cu pacienţi pretenţioşi, care sunt veşnic nemulţumiţi şi nerecunoscători, şi de medici care le tratează de parcă ar fi cetăţeni de mâna a doua, idealurile lor sunt zdrobite. Una dintre cele mai importante cauze ale epuizării nervoase a surorilor medicale este neconcordanţa dintre aşteptări şi realitate.
Trebuie adoptate soluţii rapide pentru scăderea ritmului în care se instalează epuizarea. Un studiu a arătat că surorile medicale care fac exerciţii de relaxare, chiar şi numai douăzeci de minute pe zi, au o capacitate mult mai mare de a face faţă stresului, îşi ameliorează stările de nervozitate, au putere de muncă crescută şi mult mai multe satisfacţii decât cele care nu recurg la asemenea metode. Iată câteva tehnici specifice contra stresului pentru surorile medicale:
1. Modificarea programului de muncă. îngrijirea nu numai a pacienţilor ce sunt pe moarte sau foarte bolnavi, dar şi a celorlalţi, într-o măsură egală.
2. Implicarea în activităţi extraprofesionale sau practicarea de muncă voluntară care să nu aibă legătură cu serviciul.
3. Timp liber pentru excursii sau relaxare.
4. Practicarea unui sport
5. Un număr constant de ore de somn.
Poliţiştii
Un studiu recent a stabilit că 10% dintre toţi cei care beau frecvent sunt poliţişti şi că un număr mare de poliţişti au recunoscut că au băut în timpul serviciului. în plus, s-a descoperit că numărul cirozelor cauzate de consumul de alcool este mult mai mare în rândul poliţiştilor, comparativ cu restul populaţiei. Una dintre cauzele majore ale acestui fenomen este sentimentul poliţiştilor
că nu-şi pot controla în nici un fel munca. Deoarece majoritatea instituţiilor poliţieneşti sunt concepute după tiparul militar şi, în consecinţă, pretind de la slujbaşii lor disciplină şi respectarea strictă a unor regulamente, poliţiştii se apucă adesea de băut pentru a-şi refula frustrările şi a face faţă stresului generat de cariera lor.
Afecţiunile legate de stres ce pot fi întâlnite în rândul oamenilor legii includ diferite boli fizice, emoţionale, precum şi probleme personale şi o slabă eficienţă profesională. Problemele fizice încep cu dureri de spate, crampe musculare şi dureri de cap şi se termină cu astm, hipertensiune, dureri de inimă şi ulcer. Studiile au arătat, de asemenea, că rata îmbolnăvirilor de inimă şi a dereglărilor digestive este mare. Printre problemele emoţionale şi personale se numără divorţul, alcoolismul, depresia nervoasă şi sinuciderea.
Activităţile în care este implicată poliţia, care implică adesea exacerbarea autorităţii şi a depersonalizării, pot - prin chiar natura lor - induce poliţiştilor sentimentul izolării, al singurătăţii. La rândul lui, acesta poate duce uşor la un comportament agresiv, la apatie, la cinism, la încălcarea regulamentelor, la retragerea din societate şi dintre colegi.
în continuare, prezentăm câteva metode de relaxare împotriva stresului pentru poliţişti:
1. Crearea sau găsirea unui grup social care sâ-i ajute si care să includă şi alţi poliţişti.
2. Timp liber petrecut în afara serviciului.
3. Ajutorul calificat, în cazuri serioase.
4. Muncă voluntară în cadrul comunităţii
Această ultimă metodă este un element de importanţă majoră în procesul de îndepărtare a ostilităţii şi a suspiciunii faţă de poliţişti în cadrul comunităţilor din care aceştia fac parte. Deoarece ostilitatea şi suspiciunea sunt adesea responsabile pentru izolarea care duce la epuizarea poliţiştilor, implicarea lor în munca întregii comunităţi poate fi o modalitate foarte bună de a face faţă acestor probleme.
Profesorii
Când aud cuvântul "epuizare", mulţi dintre noi se gândesc imediat la meseria de profesor. Epuizarea nervoasă a profesorilor reprezintă o problemă foarte importantă, deoarece ea îi afectează în mod direct pe copii. Epuizarea nervoasă a profesorilor influenţează atitudinea pe care copiii noştri o au faţă de şcoală şi, chiar mai important, interesul pe care îl manifestă faţă de învăţătură. Dacă acest fenomen apare în clasele primare, el induce copiilor sentimente negative faţă de întreaga experienţă şcolară. Dacă apare în liceu, el creează o atmosferă apatică şi tensionată care îi sufocă pe elevii mai mari, tocmai într-o perioadă a vieţii lor în care procesul învăţării poate deveni foarte uşor vulnerabil, mai ales în faţa presiunilor negative. Dar, indiferent de momentul în care se iveşte, epuizarea nervoasă a profesorilor va afecta în mod cert copiii, provocând apariţia unor sentimente negative ce vizează educaţia în general.
Ca şi alte persoane ce au profesii în care epuizarea nervoasă se manifestă frecvent, profesorii se lovesc de aceeaşi problemă a neconcordanţei dintre aşteptări şi realitate. Tinerii profesori termină facultatea pregătiţi să fie, pe cât posibil, cei mai buni în meseria lor şi dornici de a schimba viaţa copiilor. Din cauza idealurilor lor, ei se învinovăţesc adesea pentru că nu sunt capabili să perfecţioneze un sistem care îşi dezamăgeşte elevii.
în loc să-şi împlinească aşteptările, profesorii se lovesc repede de realităţile profesiei lor, îşi pierd entuziasmul, trec prin sentimentul insatisfacţiei din cauza serviciului şi sfârşesc prin a deveni cinici şi frustraţi.
Controlarea epuizării nervoase, în cazul profesorilor, necesită atingerea unor scopuri care să-i ajute să-şi modifice punctele de vedere, astfel încât să perceapă realitatea din clasă în mod pozitiv.
în continuare, prezentăm câteva metode de relaxare împotriva stresului, specifice pentru profesori:
1. îmbunătăţirea continuă a modului de a munci. Frecventarea unor cursuri, participarea la seminarii şi la cursuri de perfecţionare desfăşurate în afara orelor de program vor împiedica apariţia sentimentului că nu sunt bine pregătiţi.
2. Stabilirea unui plan de "reducere a activităţii". Pauzele de cafea şi de prânz nu ar trebui folosite pentru corectarea şi citirea lucrărilor scrise. Profesorii au nevoie de timp liber pe care să-1 petreacă în afara şcolii.
3. Strădania de a fi la curent cu noutăţile. Utilizarea aceloraşi materiale în cadrul orelor, ani la rând, va duce în mod sigur la plictiseală şi epuizare nervoasă. Aducând la zi planurile şi notiţele lecţiilor, profesorii îşi pot păstra viu interesul faţă de munca pe care o prestează.
4. Formarea unor grupuri de întrajutorare a profesorilor. Profesorii trebuie să comunice şi să facă schimb de idei cu ceilalţi colegi.
5. Necesitatea de a se transforma în experţi în programarea timpului. Pe măsură ce proiectele se complică prea mult pentru a le mai putea face faţă, iar responsabilităţile ajung să fie copleşitoare, profesorii trebuie să pună în aplicare strategiile de programare a timpului.
Nu numai cei care fac parte din categoriile menţionate mai sus trebuie să acorde o atenţie deosebită simptomelor care reprezintă nişte avertismente timpurii ale sindromului epuizării. Alte meserii care favorizează epuizarea nervoasă sunt cele în care angajaţii fac aceleaşi activităţi în mod repetat; acelaşi lucru se întâmplă atunci când munca lor nu este apreciată sau când salariaţii au responsabilităţi mari şi posibilităţi mici de a se impune. Unele dintre categoriile cele mai susceptibile de a se îmbolnăvi de sindromul epuizării sunt perfecţioniştii, egocentriştii, idealiştii şi cei care simt nevoia sâ muncească tot timpul.
C chestionar pentru stabilirea- gradului de epuizare nervoasă |
sus |
Chestionarul următor reprezintă o metodă cu ajutorul căreia putem stabili în ce măsură suntem predispuşi epuizării nervoase; cu alte cuvinte, în acest fel, putem obţine "coeficientul nostru de epuizare". în continuarea chestionarului, vom oferi cheia punctajului, precum şi o listă în care sunt trecute simp-tomele asociate în mod normal cu epuizarea nervoasă sau care o precedă.
Semne şi simptome ale epuizării nervoase
Absenteismul ^ Ostilitatea
Alcoolismul Indiferenţa
Anxietatea Insensibilitatea
Apatia Iritabilitatea
Pictiseala Izolarea
Cruzimea Insatisfacţia la serviciu
Neînţelegerile cu colegii Scăderea moralului Cinismul Disconfortul psihic
Atitudinea defensivă Problemele casnice
Deziluzia Toanele
Depersonalizarea Negativismul
Depresia Paranoia
Dependenţa de droguri Pesimismul Epuizarea Neîmplinirile
Probleme în cadrul familiei Respingerea generală Oboseala Problemele sexuale
Autoînvinovăţirea Gândurile de sinucidere
Frustrarea Slăbiciunea
Pierderea speranţei însingurarea
Dacă suntem pe cale să suferim de epuizare nervoasă, vom trece probabil prin mai multe din aceste simptome înainte de instalarea fazei finale. Dar, indiferent de cauza ei, epuizarea nervoasa urmează întotdeauna un tipar, care ne lasă slăbiţi fizic şi secătuiţi din punct de vedere emoţional.
Epuizarea nervoasă este rezultatul stresului căruia îi suntem supuşi în permanenţă la serviciu. Ori de câte ori ne simţim strânşi cu uşa din cauza slujbei sau suntem incapabili să rezolvăm diverse probleme sau neînţelegeri, neputinţa noastră ne provoacă frustrare, stări de anxietate, insuflându-ne totodată sentimentul că suntem lipsiţi de orice putere sau control. Această frustrare se transmite oamenilor cu care muncim, iar consecinţele sunt dramatice - mediul în care lucrăm devine rece şi de nesuportat.
Nancy era o tânără soră medicală care terminase şcoala printre primii din promoţia ei. A venit la spital cu dorinţa sinceră de a-şi ajuta pacienţii şi de a căuta să facă tot posibilul pentru a fi o soră medicală ideală. De fapt, Nancy şi-a creat de timpuriu o imagine frumoasă, idealizată, despre această meserie şi a continuat să şi-o păstreze şi în timpul şcolii. Totuşi, la scurt timp după ce a început să muncească, ea a avut de-a face cu pacienţi cârtitori, veşnic nemulţumiţi, şi cu medici care o tratau ca pe un cetăţean de mâna a doua. Ea şi-a schimbat complet părerea despre meseria de soră medicală. Treptat, Nancy a început să se gândească la pacienţi şi la medici ca la ceva rău, a devenit ostilă şi nervoasă, şi treptat s-a izolat de colegii săi. Până la urmă, s-a transformat într-o fiinţă atât de dezamăgită, de cinică, de supărată şi de nemulţumită încât a devenit o ameninţare pentru pacienţii săi.
Există patru faze ale sindromului epuizării nervoase. Trebuie să ştim care sunt aceste faze, pentru.a recunoaşte semnalele de avertisment care ne spun că suntem în pericol.
Nancy a trecut prin toate cele patru faze, ajungând în cele din urmă la epuizare nervoasă completă. Dacă ar fi sesizat apariţia sindromului într-una din primele trei faze, ar fi putut inversa procesul, redevenind o persoană fericită, capabilă să dea randament în munca sa. Foarte puţini indivizi pot inversa complet, pentru o perioadă oarecare de timp, procesul de epuizare, o dată ajunşi în a patra şi ultima sa fază.
Cele patru faze ale sindromului epuizării nervoase |
sus |
Faza 1. Marile speranţe şi idealismul
Simptome: Entuziasmul faţă de muncă Dedicare faţă de muncă Putere mare de muncă şi împliniri Atitudini pozitive şi constructive O părere bună despre lume şi despre viaţă în general
Faza 2. Pesimism şi dezamăgire timpurie, provocate de serviciu
Simptome: Oboseală fizică şi mentală Frustrare şi deziluzionare Moral scăzut Plictiseală Simptome timpurii ale stresului
Faza 3. Retragere şi izolare
Simptome: Evitarea contactului cu colegii Furie şi ostilitate Negativism acut Depresii şi labilitate emoţională Incapacitate de concentrare Oboseală fizică şi mentală acută Numeroase simptome ale stresului
Faza 4- Detaşare ireversibilă şi pierderea oricărui interes faţă de muncă
Simptome: Subestimare
Absenteism cronic
Sentimente negative faţă de muncă
Stare generală de cinism
Incapacitatea de a comunica cu cei din jur
Labilitate emoţională acută
Simptome grave ale stresului fizic şi emoţional
Unsprezece metode de eliminare a epuizării nervoase |
sus |
în afară de cazul în care am ajuns în a patra şi ultima fază a epuizării nervoase, acest proces poate deveni reversibil prin simpla schimbare a ţelurilor pe care ni le-am propus să le atingem la serviciu, precum şi a comportamentului. Vă prezentăm în continuare câteva metode a căror eficienţă a fost atestată, ce vă pot ajuta să faceţi faţă epuizării nervoase; pornind de la ele, veţi putea trece foarte uşor la tehnici de controlare a stresului în 60 de secunde:
1. Exprimaţi-vă sentimentele. Dacă vă defulaţi stresul în cuvinte, comunicând cu colegii, puteţi preîntâmpina izolarea de care vă izbiţi în general în ultimele faze ale epuizării nervoase. Schimbul de idei joacă rolul unui amortizor, deoarece intercomunicarea îndepărtează stresul şi schimbă perspectiva asupra lucrurilor.
2. Programaţi-vă timpul în aţa fel încât să văputeti relaxa. Cu toţii avem nevoie să ne distrăm, nu numai să muncim. în loc să vă continuaţi activitatea în pauzele de prânz sau de cafea, pentru a ajunge la zi cu lucrul sau pentru a munci în plus, petreceţi aceste minute făcând ceva ce nu are nici o legătură cu serviciul. Timpul liber este absolut necesar pentru a vă îmbunătăţi părerea despre serviciu.
3. Stabiliţi momente din zi în care sunteţi mai energic şi programaţi activităţi în concordanţă cu ele. în cursul unei zile lucrătoare obişnuite, avem cu toţii momente în care ne simţim plini de energie şi momente în care ne simţim mai vlăguiţi.
Dacă stabilim când se produc acele creşteri ale nivelului nostru energetic şi ne programăm apoi rezolvarea obligaţiilor stresante în acele perioade, vom putea preveni epuizarea, precum şi pierderea, energiei.
4. Nu vă programaţi niciodată mai mult de o activitate stresantă în aceeaşi perioadă de timp. S-ar putea ca acest lucru să necesite ceva gândire şi planificare în prealabil; totuşi, a fi nevoiţi să faceţi faţă unei singure situaţii stresante, într-un anumit moment, va preveni aglomerarea muncii, vă va da senzaţia că aveţi împliniri mai mari şi va îndepărta stresul rezultat din sentimentul că vi se cere să munciţi prea mult.
5. Participaţi la cât mai multe activităţi fizice desfăşurate în aer liber. Practicarea unui sport este foarte importantă, întrucât stimularea trupului împrospătează mintea. Creierul nostru are nevoie ca restul trupului să fie activ, în vederea revitalizării simţurilor şi a atingerii unor performanţe. De asemenea, sportul măreşte rezistenţa fizică şi ne face să ne simţim mai bine. Atunci când intrăm într-o perioadă de stagnare, nivelul rezistenţei şi al energiei noastre scad, iar tendinţa naturală este de a manifesta o predispoziţie accentuată spre dereglări fizice şi emoţionale.
6. Impărţiţi-vă proiectele în secvenţe mai mici. Unii dintre noi au tendinţa de a se lăsa copleşiţi de un plan, la scurt timp după ce s-au apucat de el. împărţind un proiect mare în componentele sale individuale, acesta nu va mai părea tot atât de dificil sau de copleşitor. Astfel, îl putem duce la bun sfârşit puţin câte puţin, fără să ne dăm seama cât de mare este, până ce nu l-am încheiat.
7. Cedaţi din responsabilităţile dumneavoastră. Dacă avem vreodată ocazia să oferim altora o parte din responsabilităţile noastre, ar trebui să ne facem o prioritate din acest lucru. Decât să ne ocupăm noi de orice problemă nouă, este bine să le dăm voie şi altora să rezolve probleme şi să ia decizii.
8. învăţaţi să spuneţi nu. Nu vă simţiţi niciodată obligat să acceptaţi să lucraţi în plus sau să faceţi ceva special, de care nu este neapărat nevoie, dar care vă trezeşte mânia sau ostilitatea. Dacă spunem întotdeauna "da", vom sfârşi prin a ne simţi neajutoraţi; în schimb, capacitatea de a refuza ne dă sentimentul că suntem stăpâni pe situaţie şi, deci, ne face să fim mulţumiţi de noi înşine. Aceasta nu înseamnă că nu vreţi să vă implicaţi sau să vă asumaţi responsabilităţi. Pentru a ne elibera de stres avem nevoie să ne oferim oportunitatea de a alege în ce ne implicăm sau ce responsabilităţi ne asumăm.
9. Perfectionaţi-vă. Trebuie să fim la curent cu ultimele noutăţi şi să cunoaştem tehnologiile şi ideile actuale. Participarea la cursuri şi la seminarii de perfecţionare, în afara serviciului, ne va tine la curent cu noutăţile şi ne va împiedica să simţim că nu facem faţă. In caz contrar, ne vom izola din ce în ce mai mult. în cele din urmă, incapacitatea noastră de a colabora eficient cu alţii va duce la apariţia unor probleme emoţionale serioase.
10. Luptati-vă pentru succes. Nu vă mulţumiţi niciodată să faceţi numai ceea ce pregătirea dumneavoastră vă permite să faceţi. Persoanele care au succes în viaţă învaţă lucruri noi, îşi asumă riscuri, se abat de la drumul lor, pentru a-şi îmbunătăţi performanţele şi sunt nerăbdătoare să se întâlnească cu provocări noi, incitante. Dacă sunteţi animaţi de dorinţa de a vă lărgi orizonturile şi de a căuta succesul, atunci mai mult ca sigur că nu veţi suferi niciodată de epuizare nervoasă. 11. învăţaţi să vă relaxaţi. Rezervaţi-vă în fiecare zi timp pentru a reveni la o stare de echilibru şi relaxare din punct de vedere fizic. Dacă veţi învăţa arta relaxării conştiente (despre care vom discuta într-unui din capitolele următoare), veţi constata că aceasta este mai importantă decât somnul şi că ea vă permite să acceptaţi şi să înfruntaţi mai uşor situaţiile stresante.
Două idei preconcepute despre epuizarea nervoasă spun că ea apare brusc şi numai la cei care lucrează în anumite domenii. în realitate, oricine poate suferi de epuizare nervoasă. De obicei, ea se dezvoltă treptat şi poate dura ani de zile până când apar simptomele sale, sub forma problemelor fizice şi emoţionale.
Din fericire, boala poate fi uşor recunoscută şi, atâta timp cât ne aflăm în cursul primelor faze, ea este reversibilă. Cu toate acestea, pentru a face faţă epuizării nervoase, trebuie să acţionăm preventiv şi să reducem stresul. Dacă se face apel la strategiile despre care am discutat în acest capitol, se atacă direct rădăcinile stresului la serviciu şi ale deziluzionării, provocate de comportamentul dumneavoastră. Folosind tehnicile de relaxare, discutate în capitolele anterioare, precum şi aceste metode de a face faţă stresului, veţi reuşi să reduceţi procesul de epuizare nervoasă şi să munciţi cu mai mult randament.
Cauzele stresului la serviciu
