Diagnosticul de cancer se sileste cu ajutorul examenului histopatologic, malignitatea afirman-du-se pe baza modificarii morfologiei celulare si arhitecturii tisulare. Este stiut ca nu rareori in leziunile macroscopice aparent maligne, examenul histopatologic la gheata si mai ales la parafina infirma malignitatea, si invers leziunile aparent benigne la examenul clinic sunt microscopic dovedite a fi maligne. Din aceasta cauza clinicianul este obligat sa faca eforturi pentru obtinerea corecta a materialului necesar examenului histopatologic. Sunt situatii cand examenul histopatologic intampina dificultati in aprecierea leziunii. In aceste cazuri el trebuie completat cu unele tehnologii moderne, spre exemplu, imunohistochimia.
Diagnosticul bazat numai pe argumente de probabilitate poate fi eronat, cu implicatii sociale si indiduale. Se stie ca atat chimioterapia cat si radioterapia, metode curent folosite cu succes in tratarea cancerului, prezinta efecte secundare, uneori deosebit de severe, iar chirurgia pe langa faptul ca este agresiva este si mutilanta cu implicatii de ordin functional, estetic si psihologic. Aplicarea acestor metode terapeutice unor bolna carora li s-a pus diagnosticul de cancer numai pe argumente de probabilitate si care in realitate nu au cancer, dene grava nu numai pentru bolnavul ce suporta tratamente neadecvate afectiunii reale, ci si pentru medicul in cauza ce poate suporta consecinte dintre cele mai neplacute. Dimpotriva, bolnalor cu leziuni aparent benigne, dar care in realitate sunt cancere,
nu li se vor aplica tratamente specifice si edent evolutia bolii va continua, tratamentul corespunzator facandu-se cu multa intarziere in detrimentul bolnalor. Neavand un diagnostic cert de malignitate, pot fi declarati ndecati bolnai ce nu au avut cancer (uneori cu mijloace nestiintifice).
In concluzie nu este permisa inceperea nici unui tratament specific bolii canceroase fara un diagnostic de certitudine, care este cel histopatologic. Fac exceptie de la aceasta regula, unele cancere ce trebuie sa inceapa tratamentul cu iradiere sau cito-statice si la care
biopsia incizionala este contraindicata (exemplu, cancerul mamar avansat). In aceasta situatie se va lua in considerare examenul crto-logic din aspiratul obtinut prin
punctie aspirativa cu ac fin efectuat de un citologist azat.
Pentru obtinerea diagnosticului histopatologic (certitudine), posibil in majoritatea cazurilor, este nevoie de un medic anatomo-patolog competent care sa poata diferentia leziunile maligne de cele de granita. Remarcam faptul ca sunt stari patologice de tranzitie intre neoplazia benigna si maligna, cu o gama de modificari in care demarcatia benign-malign este imposibila. Asa este cazul in imunosar-coame la debut, unele
tumori cale, microfoca-rele neoplazice in adenomul de prostata. In aceste cazuri, histologic dubioase, sunt necesare completari si confruntari cu alte tehnologii (imunohistochi-mie). Daca nici in aceasta situatie problemele nu se lamuresc, atunci o supraveghere atenta si permanenta dene legitima.
Diagnosticul de malignitate nu este suficient si trebuie completat cu factorii de prognostic morfologic mentionati anterior. In plus, pentru localizarile cuprinse in stadializarea TNM, trebuie sa se sileasca diagnosticul postchirurgical si histopatologic (pTNM) conform regulilor de clasificare silite de UICC (1).
In concluzie clinicianul si medicul anatomopatolog sunt obligati sa precizeze:
- diagnosticul de certitudine (malignitate);
- tipul histologic al tumorii;
- gradul de diferentiere;
- markerii de prognostic;
- clasificarea pTNM.