Atitudinea chirurgicala optima in cazul ocluziei protezelor mecanice prin tromboza, panus sau ambele este inca o tema controversata. Decolma-tarea (extragerea trombului) si debridarea panusului au fost descrise de Bjork si Henze inca din 1973. De atunci si pana astazi numerosi chirurgi au pledat impotri sau in favoarea acestei metode vis-a-vis de inlocuirea protezei disfunctionale. Tehnic, trombectomia si debridarea panusului sunt mai simplu de efectuat (in special in cazul protezelor monodisc, si mai dificil in cazul protezelor cu doua hemidiscuri, unde regiunile balama sunt mai greu de abordat). in general, mortalitatea operatorie este apropiata pentru inlocuire lvulara si trombecto-mie.
Dezantajul trombectomiei consta intr-o rata mai mare a reocluziei ativ cu protezarea iterati. Cu toate acestea, in majoritatea studiilor diferentele dintre incidenta reocluziei in cele doua cazuri nu este semnificati statistic. Rezultatele pe termen lung ale celor doua riante terapeutice trebuie analizate insa pe viitor pentru a sili care metoda este superioara (6).
Trombofibrinoliza constituie teoretic o metoda extrem de atracti pentru tratamentul ocluziei trombotice a protezelor mecanice. Din pacate rezultatele acestei metode nu sunt satisfacatoare, iar tromboliza este insotita de o serie de incidente si complicatii. Cea mai importanta complicatie este embolia in teritoriul cerebral, care se intalneste in 2 pana la 8% din cazuri. De asemenea de multe ori liza trombului este incompleta, iar riscul de reocluzie mare. Terapia fibrinolitica este ineficace in aproape o treime din cazurile de ocluzie trom-botica a protezelor mecanice din pozitie mitrala si in circa 15% din cazurile din pozitie aortica. Rata de retrombozare in cazurile de liza completa a trombului este si ea importanta (de la 0,5 la 6% pe an), explicata probabil prin lipsa de actiune asupra panusului (6,7).
Trombofibrinoliza reprezinta totusi o metoda terapeutica ce poate fi folosita la pacienti a caror stare nu permite actul operator. Din pacate exact la acesti pacienti eficacitatea metodei este cea mai mica. Pentru pozitia aortica eficacitatea la pacientii in clasa I sau II NYHA este de circa 90%, in timp ce pentru pacientii in clasa III sau IV NYHA ea este de circa 60%. O eficienta mare are fibrinoliza pentru ocluzia trombotica a protezelor mecanice in pozitie tricuspidiana, cu o eficacitate initiala de aproape 100%.
Ca efecte adverse sau complicatii ale trombo-fibrinolizei mentionam emboliile sistemice (intalnite la pana la 20% din pacientii tratati astfel), sange-rarile (la aproximativ 10% din pacienti) de obicei usoare, dar care pot fi grave,\' socul si coagularea intrasculara diseminata.
