Definitie si patogeneza
Sindromul hepatorenal este o complicatie serioasa la pacientul cu
ciroza si ascita si este caracterizat printr-o azotemie care se agraaza, insotita de o retentie avida de sodiu si oligurie, in absenta unor cauze specifice identificabile de disfunctie renala. Baza exacta a acestui sindrom nu este clara, dar se pare ca este implicata alterarea hemodinamicii renale. Rinichii sunt structural intacti; examenul urinei si pielografia sunt de obicei normale. Biopsia renala, desi arareori necesara, este de asemenea normala si de fapt, rinichii unor astfel de pacienti au fost folositi cu succes pentru transt renal. Exista indicii ca un rol patogenic poate fi jucat si de un dezechilibru la nilul anumitor meoliti ai acidului arahidonic (prostaglandine si tromboxan).
Caracteristici clinice si diagnostic Caracteristicile principale ale sindromului hepatorenal sunt reprezentate de azotemia care se agraaza progresiv, hiponatremia, oliguria progresiva si hipotensiunea. Acest sindrom, care este distinct de azotemia prerenala, poate fi precipitat de sangerari gastrointestinale sere, stare septica sau incercari prea viguroase de tratament
diuretic sau de efectuare a paracentezei; poate aparea si fara o cauza evidenta. Este esential sa fie excluse alte cauze de afectare renala, adesea intalnite la acesti pacienti. Acestea includ azotemia prerenala sau necroza tubulara acuta datorate hipovolemiei (de exemplu secundar sangerarilor gastrointestinale sau terapiei diuretice) sau unei acumulari crescute de azot, ca rezultat al sangerarilor. Adesea trebuie luata in considerare nefrotoxicitatea medicamentelor, in special la pacientii care au primit agenti cum ar fi aminoglicozide sau substante de contrast. Diagnosticul este sprijinit de evidentierea unei retentii
urinare crescute de sodiu. in mod tipic, concentratia urinara a sodiului este mai mica de 5 minol/l, o concentratie mai mica decat cea constatata in general in cazul azotemiei prerenale necomplicate. Sedimentul urinar este neremarcabil.
TRATAMENT
Tratamentul este de obicei lipsit de succes. Desi unii pacienti cu hipotensiune si volum plasmatic scazut pot raspunde la perfuzii cu albumina sarace in sare, expandarea volumului trebuie incercata cu precautii, pentru a evita precipitarea sangerarilor de la nilul varicelor esogastrice. Terapia vasodilatatoare, inclusiv perfuzia intranoasa de dopamina, nu este eficienta.
