Notiunea limita cu care opereaza gindirea medicala in materie de boala o constituie sanatatea. Spunem ca medicina este stiinta si arta sanatatii. Mult mai accesibila in primul sau termen, aceasta definitie a stirnit de obicei rumoare atunci cind alega medicinii atributul de arta". Divergentele nu reprezentau insa decit un duel de cuvinte. Arta medicala este si inseamna expresia practicilor metodice supuse unui ansamblu de legi (si sprijinindu-se pe tehnici care merg de la chirurgie pina la maieutica !).
Istoria gindirii medicale se prezinta ca o continua cautare si incercare de explicitare a sensului sanatatii ca loare fundamental-pragmatica. In fond, nimic nu ne leaga mai ultimativ si unic de existenta decit sanatatea. Dar ce este sanatatea ? Un echilibru intre organism si factorii externi, de mediu ? Aceasta tocita definitie a devenit un loc comun, care se rosteste ca o formula stereotipa si nu mai cheama in ecou nici o verificare de continut. Apoi, tentati de delimitare a unei notiuni nu trebuie sa se sprijine pe alte trei concepte de acelasi ordin de abstractie. Fara indoiala, este vorba despre una din conditiile generale ale vietii normale. Ea echileaza viata, in formele ei individuale. La nivelul speciei nu are insa sens sa vorbim despre sanatate, fiindca specia inseamna o abstractie, un esomen. Am putea spune : cota de normalitate din fiecare individ se numeste sanatate ; si atunci, discutia cistiga in pozitiv ceea ce a cedat din abstract.
Sanatatea nu poate fi cuprinsa si sistematizata simplist intr-un sistem rectangular (cu abcisa si ordonata) pentru ca fiecare individ se defineste ca un participant" al speciei, printr-o curba vitala ce reprezinta si se dispune ca o distanta in timp, de la starea de ovul fecundat, pina la moarte. Intre cele doua momente demarcante si extreme, pe aceasta curba se inscriu o serie de caracteristici, raporturi si functii etc, definind individul ca o structura, ca un de evolutie, ca o articulare a elementelor componente, ca o interactiune intre nivelele lui de functiune, ca un sistem integrat. Daca modurile de integrare sint multiple, rezultatul este acelasi, si anume transformarea unei multimi de elemente intr-o structura. In curba unei vieti (sau existente individuale) studiem tocmai integrarea insului uman. Aceasta cuprinde istoria, socializarea, nevoile, descendenta sa etc. Fiindca nu se poate gindi complet si corect despre fenomene complicate decit lasindu-le complicate, adica privindu-le in complexitatea lor. Simplificarea le denatureaza pina la di-solutia analitica. In aceasta lumina, revenim la asertiunea de mai sus si reafirmam ca sanatatea este fenomenul complet (si complex) al vietii, distribuit pe existenta individuala. Ea nu inseamna o suma de insusiri dependente, ci o lunga secventa de momente si situatii desfasurate in timp.
Trebuie sa optam pentru un sistem de referinta care devine operational necesar. Fiindca nu exista un model de sanatate pe care sa-l putem decreta exclusiv. Sanatatea nu este o preferinta decit la modul foarte general, prin natura noastra si printr-un fel de coincidenta interioara cu eul nostru. Asa se pare ca sintem solidari cu ea, o dorim, o adoptam afectiv, ca pe noi insine. Experienta vietii ne demonstreaza ca nu exista o loare mai mare. intr-ader, sanatatea apare si se desfasoara in dorinta de a trai, in solidarizarea cu cota noastra de viata, in schema cuprinzatoare a viitorului (se intelege ca medicatia nu face parte din definitia sanatatii, ci din mijloacele sau tehnicile pentru realizarea ei).
In definitia libertatii umane, sanatatea reprezinta una din marile ei garantii si invers : toata existenta noastra, tot ce se intimpla in psihismul nostru e dominat de caracterul angajarii si libertatii. O persoana la care s-a dezorganizat, diminuat, sau alterat sistemul functiilor de libertate, aluneca in afara de marele cerc al existentei, este un suferind, un bolnav, un instrainat.
Sanatatea apare in prealabil ca o sta sinteza, o rezultanta foarte complexa a o multime de parametri ai vietii organice, adica a numeroase sisteme aflate in echilibru dinamic. Ea reuneste toate fenomenele dinamice ce permit o existenta individuala in care se desfasoara echilibrat functiile ciclice caracteristice organismului, astfel ca traiectoria existentei individului, de la nastere si pina la moarte, sa poata ramine nealterata, nemodificata functional si morfologic, decit conform cu modelul general al speciei.
In ceea ce priveste considerarea si teoria sanatatii, psihiatria nu se deosebeste de medicina, dar pentru ca psihismul are o natura specifica, problema sanatatii e discutata sub o incidenta diferita si prinsa intr-o alta textura intelecti. Psihismul se exprima in sanatate, dar pe un alt , intr-o perspecti care face din oameni o familie de fiinte ce se separa de restul vietuitoarelor. Problema sanatatii se poate pune si pentru restul fiintelor, in afara de om, la modul filosofic, in sensul de cota individuala de viata echilibrata. Ceea ce vrea sa spuna cuvintul echilibru in aceasta acceptie este coincidenta, concordanta, suprapunerea pe o curba intr-o desfasurare dinamica a legilor biologice. Organismul nu este in echilibru static cu mediul, ci in relatie de miscare continua, intr-o functie pe care o citim in curba vitala a speciei. In fond, aceasta curba semnifica o abstractie, o realitate statistica, cum este si specia ! Asa incit, am putea spune : sint in viata fiindca apartin unei ordini a naturii, numita specie". Si specia fiind un dispozitiv al naturii, o desfasurare fenomenologica a acesteia, cuprinde legi ferme, care joaca rol de fond pentru aleatoarea si libera rietate reprezentata de individ.
Sfirsitul unei existente vine atunci cind cota de sanatate, adica de vitalitate distribuita individual, de viata impartita" s-a terminat. Caci viata inseamna sanatate, fiind o co-definitie a ei. Iar coincidenta cu modelul de sanatate, pe care specia ni-l ofera pentru intrebuintare", constituie ceea ce numim normalitate (de fapt, tot o abstractiune, un concept ce rezulta din obsertia sintetizata
