Apar alte afectiuni ale miscarii care nu cauzeaza slabiciune. Cele care sunt clasificate drept disfunctii ale miscarii sau ca dezechilibre si ataxie vor fi discutate mai tarziu in acest modul. Altele sunt cauzate de afectiuni in initierea sau integrarea miscarii. Astfel de disfunctii sunt produse de boli care afecteaza emisferele cerebrale, fara a cauza slabiciune evidenta de neuron motor central.
Multe miscari functionale necesita coordonare integrata din partea multor grupe musculare. De exemplu, sa consideram o miscare simpla, precum prinderea unei mingi. Miscarea initiala este flexia policelui si degetelor unei maini, cu opozitia policelui si degetului mic. Aceasta necesita contractia diferitilor muschi, incluzand flexorul digital superficial, flexorul digital profund, flexorul lung al policelui, flexorul scurt al policelui, oponentul policelui si oponentul degetului mic. Acesti primi muschi care realizeaza aceasta actiune se cheama agonisii. Pentru ca prinderea sa fie lina si puternica, extensorii policelui si degetelor trebuie sa se relaxeze cu aceeasi viteza cu care flexorii se contracta. Muschii care se comporta intr-o maniera franc opusa agonistilor se numesc antagonisti. O actiune secundara a flexorilor policelui si ai degetului este de a flecta incheietura; intrucat flexia incheieturii tinde sa slabeasca flexia degetelor, daca ambele apar, activarea extensorilor incheieturii ajuta miscarea de prindere. Muschii care produc astfel de miscari complementare sunt sinergia. in final, bratul trebuie sa fie tinut intr-o pozitie sila pe masura ce incepe prinderea, pentru ca mingea sa nu fie scapata inainte de a fi prinsa bine. Muschii care silizeaza pozitia bratului sunt fixatori.
Coordonarea activitatii prin agonisti, antagonisti, sinergisti si fixatori este reglata printr-o ierarhie pe trei niluri de control motor. Cel mai jos nil de control este mediat prin reflexe segmentare in maduva spinarii. Aceste reflexe stimuleaza agonistii si inhiba reciproc antagonistii. Segmentele spinale controleaza de asemenea tipurile ritmice de miscare care implica mai mult decat o singura pereche de agonisti si antagonisti. De exemplu, maduva lombosacrata contine programarea de baza pentru miscarile ciclice in trepte, care implica activare sinergica a diferitelor grupe musculare in timp. Nilul intermediar de control este mediat prin cai descendente bulbo spinale, care integreaza feedback-ul vizual, proprioceptiv si stibular pentru executia unei actiuni (discutie ulterioara). De exemplu, centrului locomotor din mezencefal i se cere sa modifice miscarile ciclice in trepte, pentru ca echilibrul sa fie mentinut si sa apara miscarea in continuare. Cel mai inalt nil de control este mediat de cortexul cerebral. Suprapunerea acestui nil de control superior este necesara pentru ca activitatile, precum mersul, sa fie directionate de un scop. Miscarile precise, care sunt invatate si perfectionate prin practica, sunt de asemenea initiate si controlate de cortexul motor. Desi numai agonistii sunt activati direct in cursul unei secnte complexe de actiuni, precum cantatul la pian, activarea secntiala a diferitelor grupe de agonisti pentru fiecare nota sau coarda este parte a unui program motor invatat. Mai mult, executarea acestor actiuni implica de asemenea impulsuri din ganglionii bazali si emisferele cerebeloase, pentru a facilita agonistii, sinergistii si fixatorii si pentru a inhiba antagonistii nedoriti.
Apraxia este o afectiune a initierii si ificarii miscarii ( de asemenea modulul 25). Apraxia unilaterala a mainii drepte poate fi datorata unei leziuni a lobului frontal stang (in special anterior sau inferior), a regiunii temporoparietale stangi (in special girusul supramarginal) sau a conexiunilor lor. Apraxia corporala stanga este produsa de leziuni ale acestor regiuni din emisfera dreapta sau de leziuni in corpul calos, care deconecteaza regiunile drepte temporoparietala sau frontala de cele din stanga. Apraxia bilaterala este frecnt datorata leziunilor bilaterale ale lobului frontal sau unor boli difuze emisferice bilaterale.
