Pielea este cel mai mare organ al corpului, avand functia de invelire a acestuia si actionand ca bariera protectiva si ca sistem informational. Pielea difera in ceea ce priveste textura, structura si grosime.
La nou-nascuti reprezinta cca. 24% din greutatea corporala, iar la maturitate atinge 16% din aceasta.
Pielea actioneaza sinergic cu celelalte organe interne, reflectand starea de sanatate a organismului.
Structura pielii cuprinde: epidermul, dermul si hipodermul.

EPIDERMUL

Este situat la exterior si cuprinde 6 straturi alcatuite din celule cu forma variabila (de la columnara la aplatizatA):
- stratul descuamant (exfolianT)

- stratul cornos

- stratul intermediar (luciduM)

- stratul granular (UnnA)

- stratul spinos (MalpighI)

- stratul bazal

Celulele care alcatuiesc epidermul sunt reprezentate de: cheratinocite (cca. 85%), melanocite (cca. 5%), celule Langerhans, celule Merkel.

1. Stratul descuamant
Este situat cel mai superficial si este format din celule cheratinizate care se desprind si se elimina periodic. Pierderea prin descuamare este echilibrata prin crestere continua, fapt pentru care acest strat are grosime constanta.

2. Stratul cornos

Este alcatuit din celule aplatizate anucleate, strans unite intre ele. Datorita cheratinizarii, celulele formeaza straturi lamelare suprapuse. Stratul cornos are rol de bariera protectiva.

3. Stratul lucidum
Este format din celule poliedrice, aplatizate, care microscopic apar limpezi si stralucitoare (datorita eleidinei, substanta uleioasa refringentA).
Este bine reprezentat in zonele cu piele groasa (de exemplu, cuzinetii palmari si plantarI).

4. Stratul granular
Poate fi bi- sau tristratificat si este alcatuit din celule romboidale aplatizate, bazofile, cu dispunere orizontala, paralela cu suprafata pielii.
Stratul granular este alcatuit din 4-8 straturi de celule in cazul pielii fara par.
Citoplasma celulelor contine granule de cheratohialina cu rol in cheratinizare si protectie.

5. Stratul spinos

Este alcatuit din mai multe straturi de celule, cu forma de la poliedrica la cuboidal-turtita, in functie de zona corporala, specie, varsta.
Este mai gros in zona cuzinetilor, nasului, la jonctiunile muco-cutanate.
Celulele sintetizeaza granule (cheratinosomi, corpi OdlanD) cu functie protectiva.

6. Stratul bazal
Este alcatuit dintr-un singur rand de celule columnare sau cuboidale, celule care sunt asezate pe membrana bazala.
La polul apical al acestor celule exista granule de melanina, pigment produs de melanocitele situate printre celulele acestui strat.

Membrana bazala
Este de natura conjunctiva si adera intim la stratul bazal.

DERMUL

Este bine dezvoltat, reprezentand aproximativ 85% din grosimea tegumentului, si are structura conjunctiva aproape identica pe toata grosimea sa. Dermul este alcatuit din doua straturi:

1. Stratul papilar
Este aderent la membrana bazala si are numeroase papile dermice - adelomorfe (micI) si delomorfe (marI) - care deniveleaza pielea, cu formarea crestelor epidermice.
Este subtire, iar tesutul conjunctiv are structura fina, este puternic vascularizat si bogat in celule.

2. Stratul reticular
Nu este bine demarcat de stratul papilar si contine fibre de colagen dispuse in fascicule mai groase, dense, aranjate in benzi orizontale sau oblice. Celulele conjunctive sunt rare.

Structura conjunctiva a dermului cuprinde: un schelet fibrilar, celule conjunctive, matricea fundamentala.

1. Scheletul fibrilar

Este alcatuit din fibre de colagen, de reticulina si fibre elastice.a. Fibrele de colagen - sunt alcatuite din proteine fibroase (molecule de colageN).
Colagenul are o configuratie helicoidala tripla ce confera o rezistenta mecanica sporita. Fibrele sunt grupate in manunchiuri, orientate in toate directiile, dar nu se ramifica.b. Fibrele de reticulina - sunt subtiri, nu formeaza fascicule, dar se ramifica formand retele. Aceste fibre contin multe glicoproteine.
c. Fibrele elastice - au un aranjament sinuos si pot prezenta anastomoze si ramificatii. Sunt monofibrilare si contin elastina, sitetizata de fibroblaste ca tropoelastina si apoi polimerizata extracelular. Mobilitatea fibrelor elastice este asemanatoare cauciucului;

2. Celulele conjunctive:a. Fibroblastul - este fusiform, cu citoplasma abundenta si nucleu oval, plasat central. Secreta colagenul, elastina si complexele glicoproteice din compozitia matricei extracelulare.b. Fibrocitul - este mai mic, alungit, avand polii efilati, bi- sau trifurcati, si nucleul alungit. Este considerat fibroblast in repaus functional (prin activare devine fibroblast, preluandu-i functiilE).c. Histiocitul - este polimorf, avand un nucleu veziculos rotund sau oval. Provine din monocitul sanguin stabilit in teuturi.d. Mastocitul (MT) - are forma de "ou ochi" (mai ales la pisicA) si contine numeroase granulatii intracitoplasmatice bogate in mediatori chimici (histamina, serotonina, arilsulfataza etc.), responsabili de reactia anafilactica. Pe suprafata acestor celule exista receptori pentru IgE.
In campul microscopic apar 4-20 MT la pisica si 4-12 MT la caine.e. Limfocitele - exista limfocite T si B ca populatii celulare in papilele dermice.
Limfocitele T (timocitE) sunt de 2-3 ori mai numeroase decat LB. Sunt longevive. Se nasc in maduva osoasa, se matureaza si se "instruiesc" in timus, dupa care populeaza organele limfoide (paracorticala limfonodurilor, pulpa alba a splinei, corionul mucoaselor si papilele dermicE).
Din punct de vedere functional exista mai multe tipuri de limfocite T:
- limfocite T helper (L TH - CD4+)

- limfocite T supresoare (L TS - CD8+)

- limfocite T contrasupresoare (L TCS)

- limfocite T citotoxice (L TC)

- limfocite T de hipersensibilitate intarziata (L TD)

Limfocitele B (bursocitE) se nasc in bursa Fabricius la pasari si in maduva osoasa la mamifere, apoi populeaza organele limfoide (cortexul limfonodurilor, pulpa rosie a splinei etc.). Pe membrana poseda receptori pentru IgG, IgA, IgM, IgD si complement.
Limfocitele B au rol important in imunitatea umorala, la contactul cu antigenele transformandu-se in doua linii celulare:
- linia plasmocitara - care secreta imunoglobuline
- linia limfocitelor cu memorie - care se intorc in circulatie

Plasmocitele - sunt celule cu o marime apreciabila si cu forma rotunda. Au nucleul rotund sau oval plasat excentric si citoplasma abundenta si bazofila. Sintetizeaza anticorpii.

Celulele K - lizeaza, dar nu fagociteaza celulele la care antigenele de suprafata formeaza complexe cu IgG. Sunt implicate in reactia de hipersensibilitate de tip IV si de respingere a grefelor.

Celulele NK - recunosc spontan orice deviatie anormala din structura tesuturilor si distrug celulele responsabile de acestea. Sunt foarte active fata de celulele neoplazice, dar si fata de cele infectate bacterian sau viral. Secreta citokine, stimuland cresterea si diferentierea celulelor B, dar si a altor populatii limfocitare.
Activitatea lor poate fi potentata de unele imunostimulante bacteriene sau interferon.f. Melanocitele - provin din crestele neurale, la inceputul dezvoltarii embrionare migrand si devenind rezidente pe membrana bazala a epidermului. Exista un melanocit la 10 cheratinocite bazale.
Obisnuit nu se divid si nu migreaza in straturile superficiale, dar emit prelungiri dendritice care ajung la suprafata. Prin intermediul acestor prelungiri se transfera melanozomii (contin melaninA) catre cheratinocite. Melanina asigura protectia fata de RUV, astfel ca la indivizii cu prea putin pigment sunt predispusi la imbatranirea prematura a pielii si la aparitia leziunilor precanceroase sau neoplazice datorita expunerii prelungite la soare.g. Celulele Merkel - sunt dispuse in sau imediat sub membrana bazala si sunt prezente in papilele dermice din jurul firelor de par. Ele sunt mecanoreceptori fini. Provin dintr-o celula stem epidermala primitiva. Au citoplasma vacuolara si nucleul dispus dorsal.h. Celulele Langerhans - sunt celule dendritice mononucleare situate suprabazal si reprezinta 3-5% din totalul celulelor epidermice. Isi au originea in maduva osoasa si au rolul de a prezenta antigenele catre celulele TH (deci au rol in instalarea hipersensibilitatii de contacT). Prezinta receptori pentru componenta C3 a complementului si pentru fragmentul Fc al IgG.

3. Matricea intercelulara

Este o substanta amorfa, asemanatoare unui gel vascos si elastic, cu origine fibroblastica. Ea completeaza spatiile intercelulare si permite pasajul electrolitilor, nutrientilor si diverselor celule din spatiul sanguin.
Contine mocopolizaharide (MPZ) de obicei legate la proteine, formandu-se astfel proteoglicanii. Proteoglicanii sunt macromolecule cu rol in:
- homeostazie
- diferentierea, cresterea si orientarea fibrelor de colagen
- de suport pentru structurile dermice

- lubrifiant

- situs pentru anumite substante
Mucina se gaseste mai ales in jurul anexelor si vaselor sangvine, iar daca este in exces produce mixedem (fiziologic la Shar PeI).

HIPODERMUL

Reprezinta ultimul strat al pielii si este alcatuit in proportie de 90% din trigliceride. Superior face legatura cu stratul reticular al dermului, iar inferior este ancorat de aponevroze sau tesutul periostal.
Este format din tesut conjunctiv lax alcatuit din fibre de colagen si elastice cu dispunere variata, celule conjunctive si matrice extracelulara. In profunzime exista celule adipoase care formeaza lobulii adiposi.
Hipodermul se proiecteaza in derm, rezultand papilele adipoase care inconjoara firele de par, glandele sudoripare, vasele sangvine, ferindu-le de traumatisme.
Totalul lobulilor adiposi formeaza paniculul adipos, cu mai multe functii:
- depozit de grasime si rezerva de energie

- termoreglare

- suport si amortizor pentru socuri
- mentine conturul si asigura mobilitatea tegumentului
- rezervor de substante steroide, sediul metabolizarii acestora, rezultand estrogeni

ALTE STRUCTURI ALE PIELII

Vasele sangvine

Pielea este puternic vascularizata, aportul sanguin fiind necesar pentru nutritia dermului si epidermului si pentru termoreglare. In epiderm nu exista vase sangvine.
In piele exista 3 etaje vasculare - plexuri arterio-venoase intercomunicante:
- plexul profund - se gaseste la jonctiunea dermului cu hipodermul. Din acesta pleaca ramuri pentru hipoderm, portiunea inferioara a firului de par si glandele sudoripare.
- plexul mijlociu - se gaseste la nivelul glandelor sebacee si este alimentat de vase ascendente care provin din plexul profund. Iriga muschii arectori ai firului de par, portiunea mijlocie a firului de par si glandele sebacee.
- plexul superficial - este situat imediat sub epiderm si este format din ramuri ascendente ale plexului mijlociu. Rezulta o retea capilara care alimenteaza epidermul si portiunea superioara a firului de par.

Anastomozele arterio-venoase (sunturile arterio-venoasE)
Reprezinta legaturi normale dintre artere si vene care permit trecerea sangelui arterial in circulatia venoasa fara a mai tranzita reteaua capilara.
Sunt mai frecvente in pielea extremitatilor, mai ales in dermul profund, si sunt implicate in termoreglare:
- constrictia produsa de epinefrina si norepinefrina determina scaderea fluxului sanguin;
- dilatatia produsa de acetilcolina sau histamina determina cresterea aportului sangvin.

Vasele limfatice
Se formeaza din reteaua capilara dispusa in dermul superficial si sunt drenate intr-un plex limfatic superficial. Controleaza dinamica lichidului interstitial si au rol in nutritie.
Ele reprezinta o retea de canale prin care se realizeaza "homing"-ul diverselor proteine si celule (din tesuturi in torentul sanguiN) rezultand o corelare cu capacitatea imunoreglatoare. Peretele vaselor limfatice nu e inconjurat de pericite, deci acestea se rup foarte usor.

Inervatia pielii
In profunzimea dermului exista un plex nervos senzitiv de la care pornesc:
- ramificatii catre stratul papilar al dermului, rezultand plexul cutanat superficial.

- ramuri care ajung la corpusculii senzitivi.

Din plexul cutanat superficial pornesc spre epiderm spre ED expansiuni nervoase libere, care au doua categorii functionale:
- reteaua intraepidermica - ce receptioneaza impresiile dureroase;
- expansiunile iederiforme (terminatii MerkeL) - pentru impresii tactile;

Corpusculii senzitivi sunt reprezentati de:

- corpusculi incapsulati:

- Meissner - situati in papilele dermice - raspund la excitatiile tactile
- Krause - situati in dermul profund - raspund la excitatii termice de rece
- Doghiel

- corpusculi neincapsulati:

- Ruffini - situati in dermul papilar - raspund la excitatii de tractiune si deformare a fibrelor conjunctive din derm si hipoderm
- Vater-Pacini - situati in hipoderm, sunt mai mari si au structura lamelara concentrica - receptioneaza modificarile de presiune

Receptorii se mai pot clasifica in:

- termoreceptori - pentru cald si pentru rece

- mecanoreceptori - Pacini, Meissner si Ruffini

- nociceptori:
- mecanoreceptori de prag inalt pentru durere si raspund la stimuli mecanici si termici puternici, la substante chimice iritante
- polimodali - pentru hiperalgie si prurit

Fibrele motorii inerveaza glandele sudoripare, vasele sangvine si muschii arectori ai firului de par.

Formatiunile glandulare ale pielii

1. Glandele sebacee

Sunt raspandite pe tot corpul, in zonele acoperite de par. Au dimensiuni mai mari la jonctiunile muco-cutanate, in spatiile interdigitale, in zona dorsala a gatului, pe crupa, partea superioara a cozii si barbie. Nu exista glande sebacee in cuzinetii palmari si plantari si in planul nazal.
Ele provin din celulele foliculului pilos si se deschid in canalul acestuia.
Glandele Meibomius si glandele sebacee ale organelor genitale externe sunt independente.
Secretia glandelor sebacee - sebum - ajunge la suprafata pielii, asigurand o hidratare corespunzatoare. In plus, sebumul asigura stralucirea firului de par si are proprietati antimicrobiene si feromonice.
In cursul unor afectiuni care se refera si la glandele sebacee parul devine mat si uscat.
Activitatea glandelor sebacee este controlata de hormoni:
- estrogenii si glucocorticoizii determina involutia lor;
- androgenii determina hiperplazia si hipertrofia acestora.

2. Glandele sudoripare

Sunt glande tubuloglomerulare alcatuite din:
- glomerul sudoripar - situat in derm sau hipoderm
- canal sudoripar - conduce secretia la nivelul epidermului
- traiect sudoripar - se deschide la exterior prin porul sudoripar
Dupa mecanismul de secretie, glandele sudoripare se pot clasifica in:
- glande apocrine (epitrichialE) - localizate in pielea acoperita de par. Pot fi rasucite, saciforme si tubulare. Se localizeaza sub glandele sebacee si se deschid tot in canalul pilos al firului de par, in infundibulum, deasupra deschiderii glandelor sebacee. Secretia lor contine feromoni si IgA.
- glande merocrine (ecrine, atrichialE) - se gasesc doar in cuzinetii palmari si plantari, fiind localizate in derm si hipoderm. Sunt mici si foarte spiralate, iar canalul excretor se deschide direct la suprafata cuzinetilor.

3. Glandele ceruminoase
Se localizeaza in tegumentul conductului auditiv extern. Morfologia lor este asemanatoare cu cea a glandelor sudoripare, dar functional seamana cu cele sebacee. Secreta cerumenul.

4. Alte glande modificate:

- glandele perianale - glanda sebacee modificata
- glanda lui Moll (in pleoapE) - glanda sudoripara modificata
- glandele mamare - glande cutanate cu specializare superioara.

TRANSPIRATIA SI TERMOREGLAREA

Exista doua tipuri de animale:

- poikiloterme (ectoterme, animale cu sange recE) - nu isi pot controla temperatura corporala; temperatura corporala a acestor animale este influentata de temperatura mediului in care traiesc; multe dintre acestea sunt inactive iarna.
- homeoterme (endoterme, animale cu sange calD) - pasari, mamifere; sunt capabile sa isi mentina constanta temperatura corporala prin termoreglare (limitele temperaturii corporale sunt de 35-42oC, depasirea lor reprezentand hipotermie sau hipertermiE) si sunt active si iarna.

Exista mai multi factori care influenteaza cantitatea de caldura pe care o pierde un animal:
A) posibilitatea de izolare termica - animalele care traiesc in ambiante reci au un strat izolator mai gros (blana, penaj, tesut adipoS) care reduce pierderea de caldura;
B) temperatura mediului extern - cu cat este mai frig afara, cu atat gradientul termic (diferenta de T° dintre corp si mediU) este mai mare, deci pierderea caldurii se realizeaza mai repede;
C) talia animalului - animalele de talie mica au o suprafata mai mare in raport cu volumul lor, deci pierd mai multa caldura, iar animalele de talie mare retin mai mult caldura; astfel, animalele mici trebuie sa manance mai mult pentru a obtine suficienta energie
La caini si pisici pielea acoperita cu par nu are numeroase sunturi arterio-venoase si glande sudoripare merocrine;
Transpiratia realizata de glandele apocrine se manifesta:

- in grade diferite;

- in zone diferite;

- la anumite rase;

- in anumite imprejurari (stari febrile, excitatiE).

Transpiratia merocrina se manifesta:

- in zona cuzinetilor plantari;

- la animalele excitate sau agitate;

Producerea transpiratiei apocrine la caine este reglata prin mecanisme neurale, iar cele umorale au rol secundar. Glandele sudoripare epitrichiale (apocrinE), datorita slabei inervatii, au importanta termoreglatoare redusa. Este importanta functia feromonica;

Mecanisme de conservare a caldurii

Daca temperatura scade, se produce vasoconstrictie si horipilatie sau horiplumatie. Temperatura critica este valoarea termica de la care temperatura corpului nu mai poate fi controlata:

- 14oC la cainii cu pielea si blana normala

- 25oC la cainii fara invelis pilos
Animalele rapide au temperatura critica superioara celor mai putin mobile, ultimele suportand mai usor frigul.
Scaderea rapida a temperaturii se soldeaza cu frisoane, acestea aparand la caine cand temperatura rectala scade cu 1oC.

Mecanisme de disipare a caldurii

Caldura se pierde prin:

- radiatie, convectie, conductie (cca. 75%)

- evaporare prin piele si transpiratie

- emisiile de urina si fecale (importanta redusA)
Cainii si pisicile nu pierd multa caldura prin transpiratie merocrina, deci elimina multa apa prin respiratie.
La caine, la o temperatura a mediului de peste 27-29oC creste frecventa respiratorie si se reduce volumul tidal (profunzimea respiratieI). La 40,5oC se produce dezechilibrul termic, iar la 43oC colapsul este iminent.
La pisica temperatura rectala incepe sa creasca la o temperatura a mediului de 32oC. Creste frecventa respiratorie, dar volumul tidal nu se reduce semnificativ, fapt care face aceasta specie susceptibila la alcaloza respiratorie. Pisica va compensa prin hipersalivatie (glanda submaxilarA), umezeala blanii determinand racirea.
La caine si pisica reglarea T° este dependenta de rasa si temperatura ambientala. Rasele cu par lung suporta mai greu temperaturile crescute. Daca blana nu e intretinuta corespunzator (impaslita, netunsA) impiedica ventilatia si suferinta se accentueaza. Deci, pansajul corespunzator sporeste confortul termic al animalului;

FUNCTIILE PIELII

Pielea are numeroase functii, unele dintre ele chiar foarte importante, fapt pentru care daca nu functioneaza normal se poate produce chiar moartea animalului.

1. FUNCTIA DE PROTECTIE

Se exercita fata de agentii mecanici, fizici, chimici si biotici. Astfel:
- cheratina asigura rezistenta mecanica si chimica;
- pigmentul melanic asigura fotoprotectia;
- circulatia periferica, glandele sudoripare si invelisul pilos asigura termoprotectia;
- stratul cornos si filmul lipidic superficial asigura protectia fata de agentii chimici;
- filmul lipidic superficial si flora saprofita a pielii inhiba flora patogena (protectia fata de agentii bioticI);
- filmul lipidic superficial are rol antibacterian si antifungic.

2. FUNCTIA DE MEMBRANA SEMIPERMEABILA
Este o functie importanta pentru mentinerea homeostaziei. Pielea este rezervor pentru electroliti, apa, vitamine, lipide, proteine si glucide.
De asemenea pielea limiteaza pierderile de apa si electroliti si blocheaza patrunderea moleculelor straine.
In permeabilitatea cutanata un rol important il are coeficientul de repartitie lipide/apa al diferitelor substante.

3. FUNCTIA DE SECRETIE SI EXCRETIE

Sunt exercitate de glandele sudoripare si sebacee, dar functia excretorie este limitata. Pielea mai produce si structurile cheratinizate: par, unghii, gheare, pene etc.
In piele, sub actiunea RUV, provitamina D3 se transforma in vitamina D3 cu rol in reglare, proliferare si diferentiere epidermica. Procesul este mai redus la caine si pisica.

4. FUNCTIA EXTEROCEPTIVA

Se bazeaza pe inervatie si multitudinea de receptori pentru durere, simtul tactil, cald, rece etc. Pielea este cel mai important organ senzitiv.
A fost abandonata teoria conform careia o anumita sensibilitate este asociata unei anume categorii de receptori, deci orice excitatie mai puternica este perceputa de mai multe categorii de receptori si poate deveni dureroasa

5. FUNCTIA IMUNITARA

Pielea este un organ intermediar intre mediu si organism, fiind inzestrata cu o retea complexa de sisteme care asigura mentinerea integritatii organismului. Uneori, datorita activitatii imune exagerate, se produc dermatite atopice si dermatite de contact.

Imunitatea naturala a pielii este asigurata de:

- gradul de hidratare

- descuamarea permanenta

- prezenta acizilor grasi din sebum

- prezenta acidului lactic din transpiratie

In pielea normala exista un sistem imun al pielii care este supus controlului central. Acest sistem este determinat genetic si prezinta variatii individuale din care rezulta sensibilitatea diferita a indivizilor (de exemplu, unii indivizi fac dermatita atopica, altii nU). Celulele implicate sunt reprezentate de celulele Langerhans si limfocitele T.

Celulele Langerhans capteaza, prelucreaza si prezinta antigenele catre limfocitele T si comunica cu alte celule (invecinatE) prin intermediul citokinelor.

Citokinele pot fi produse de toate celulele organismului (IL1, IL2, TGF) sau de un numar restrans de celule (IL3, IL4, IL5, INFγ). Sunt numeroase si au actiune politropa. Exista peste 20 de citokine cu actiune concretizata in activarea sau de inactivarea celulelor (proliferarea sau scaderea numarului de celulE).
Una dintre cele mai importante citokine este IL1 care activeaza limfocitele T si B, avand rol si in producerea febrei.

Limfocitele T dupa activare migreaza cu "imaginea" antigenului in organele limfoide unde prolifereaza intens, rezultand o clona care va reactiona fata de agresor si care se va raspandi in tot organismul. Primul semnal pentru activarea LT este dat de prezenta antigenelor, iar al doilea de catre IL1.

Imunosupravegherea cutanata este asigurata de "tesutul limfoid asociat pielii" (SALT), care este reprezentat de:
- celulele Langerhans

- cheratinocite

- LT din epiderm si limfonodurile periferice
Cand antigenul patrunde prin pielea intacta, este preluat de celulele Langerhans, este prelucrat si este prezentat LTH care vor stimula alte limfocite apte pentru a produce raspunsul imun specific. LB activate se vor transforma in plasmocite, iar acestea vor sintetiza si elibera anticorpi. In functie de particularitatile antigenului, LTH mai poate activa LTC si celulele NK.
In cazul raspunsului imun mediat umoral, cand antigenul patrunde pentru prima oara, apare IgM dupa o perioada de latenta. La al doilea contact cu acelasi antigen raspunsul imun este mai rapid si specific, anticorpii fiind sintetizati in cantitate mare (IgG) - este vorba de raspuns imun secundar. Nivelul anticorpilor este in acest caz de 10 ori mai mare decat in raspunsul imun primar.
Pe langa imunoglobulinele mentionate (IgM si IgG) mai intervin in apararea organismului si alti anticorpi: IgA (apara mucoaselE); IgE (apare in reactiile alergicE), IgD (prezinta o importanta mai redusa; are concentratie serica micA).
In apararea cutanata un rol important ii revine si mastocitului. Aceasta celula prezinta pe membrana receptori pentru IgE, iar in citoplasma are granule ce contin mediatori celulari.
Antigenele se cupleaza cu moleculele de IgE atasate la membrana mastocitului, provocand degranularea acestuia si eliberarea de mediatori cu declansarea reactiilor alergice.
Cheratinocitele intervin prin:
- producerea de leukina ETAF (epidermal cell derived tymocite activating factoR) si de alte citokine: IL3, PG, IFN, leucotriene;
- faptul ca pot avea functie fagocitara;
- faptul ca pot exprima antigene implicate in boli mediate imun.
Pielea poate raspunde prin reactii imune si la patrunderea antigenelor pe alte cai.

PARUL SI CRESTEREA FIRULUI DE PAR

Parul este o productie cornoasa, filiforma si flexibila, specifica mamiferelor.
Prezinta o portiune libera - tulpina (tijA) - si o portiune infipta in profunzimea pielii - radacina, care se termina cu bulbul pilos.
La baza firului de par se gaseste matricea bazala formata din celule nediferentiate care se multiplica permanent.
Papila firului de par este o excavatie in care patrund tesut conjunctiv, vase sangvine si filete nervoase.
Celulele superioare dau nastere firului de par, iar cele periferice formeaza tecile foliculului pilos.

Foliculul pilos

Inconjoara radacina firului de par asemanator unui sac, pana la emergenta sa.

Foliculul are:

- doua teci epiteliale, interna si externa;

- o teaca fibroasa externa

Teaca epiteliala interna este formata din celulele laterale ale papilei firului de par, are 3 straturi si realizeaza legatura dintre firul de par si piele. Straturile sale sunt:
- cuticula: alcatuita din celule aplatizate asezate ca tiglele pe casa, insa invers;
- stratul Huxley;

- stratul Henle.

Teaca epiteliala externa reprezinta continuarea epidermului la nivelul foliculului pilos. Insoteste teaca interna pana la nivelul papilei. Este formata din stratul bazal si spinos.

Teaca fibroasa este de natura conjunctiva.

Fiecare folicul are anexate 1-2 glande sebacee si un muschi neted (piloarectoR).

Firul de par

Este alcatuit din maduva, cortex si cuticula.

Maduva este alcatuita din randuri longitudinale de celule cuboidale sau aplatizate. Pe masura cheratinizarii, celulele se umplu cu glicogen, trichohialina si aer.
Cortexul reprezinta 85% din greutatea firului de par. Celulele sale contin pigment ce da culoare firului.
Cuticula este alcatuita din celule asezate asemanator tiglelor pe casa, cu marginea libera in sus.
Toate cele 3 straturi sunt implicate in conferirea culorii firului de par:
- la parul negru - toate straturile sunt pigmentate
- la parul castaniu - este pigmentata doar maduva
- la parul rosu - corticala este pigmentata, iar maduva contine aer

La caine si la pisica exista par primar (de acoperirE) si par secundar (puF) care este mai bine reprezentat la pisica: 10:1 dorsal si 24:1 ventral.
Dupa nastere nu se mai formeaza foliculi pilosi. Firele de par cresc oblic, la 30-60o.
In regiunea botului exista perii tactili care sunt mai lungi, mai grosi si au bulbul voluminos. In teaca externa a foliculului lor pilos exista ramificatii senzitive si celule senzoriale. Intre teaca epiteliala externa si cea fibroasa exista un sistem lacunar venos care favorizeaza receptarea excitatiilor mecanice.

Cresterea firului de par
Este influentata de mai multi factori si se desfasoara in cicluri.
Invelisul pilos difera foarte mult la adult comparativ cu tineretul si reflecta cerintele pentru termoreglare, camuflaj, comunicare sexuala si sociala.
Naparlirile periodice se datoreaza adaptarilor la mediu. Adaptarile sunt influentate de fotoperioada, care actioneaza asupra hipotalamusului, tiroidei si epifizei. Astfel, alterarea diferitilor hormoni duce la modificarea ritmului firului de par.

In cresterea firului de par se disting 3 faze:

1. Faza anagena - cu 6 stadii - in care se produce cresterea
2. Faza telogena - firul este retinut in foliculul pilos ca fiind mort, ulterior este indepartat
3. Faza catagena (degenerativA) - intermediara; debuteaza la cateva zile dupa ce celulele matricei nu se mai divid; irigatia sangvina este redusa.
Durata fazelor este dependenta de rasa, varsta, sex, regiunea corporala, factorii fiziologici si patologici.
Rata cresterii firului de par este de:

- 0,04-0,4 mm/zi la caine

- 0,25-0,3 mm/zi la pisica
Starea de boala sau stresul determina un numar mare de fire de par sa intre simultan in faza telogena, fapt care se soldeaza cu alopecie de scurta durata.
Hormonii tiroidieni initiaza faza anagena si sporesc cresterea firului de par. Glucocorticoizii si estrogenii inhiba faza anagena si, respectiv, cresterea parului. Celulele bulbului pilos sunt principala tinta a hormonilor.

ALTE PRODUCTII CORNOASE

Unghiile si ghearele

Acopera extremitatea distala a degetelor la carnivore.
Unghiile acopera partial sau total fata superioara a ultimelor falange.
Ghearele sunt situate in prelungirea extremitatii degetelor.
Portiunea cornoasa a unghiei si ghearei provine din transformarea straturilor cornoase ale epidermului

PRURITUL

Este o senzatie neplacuta care provoaca dorinta de scarpinare. Este cel mai banal semn in dermatologie.

Pruritul poate fi:

- puternic si localizat - epicritic

- slab localizat - protopatic

Pielea este strabatuta de o retea de nervi senzitivi si receptori.
La nivelul cortexului, senzatia de prurit poate fi modificata de factori emotionali si de senzatii cutanate concurente.
Receptorii responsabili de perceperea durerii si pruritului sunt nociceptori si sunt deserviti de:
- fibre nervoase mielinizate (conduc influxul nervos cu 10-20 m/secundA) - in pruritul epicritic (fiziologiC)
- fibre nervoase nemielinizate (2 m/secundA) - in pruritul protopatic (patologiC)
Mediatorii chimici implicati in aparitia pruritului sunt: histamina, prostaglandinele, leucotrienele, serotonina, proteazele, unele peptide (bradikinina, neuropeptidE).
Pentru om s-a considerat ca enzimele proteolitice sunt principalii mediatori ai pruritului. Histamina si leucotrienele s-au dovedit a fi importante mai ales pentru pisica.
Senzatia de prurit poate fi accentuata de frica, plictiseala, senzatii cutanate competitoare (cald, frig, durere, atingerE). Stresul accentueaza pruritul prin eliberarea de neuropeptide (prurit de origine centrala epinergicA).
Neuropeptidele (encefaline, endorfine etc.) pot regla si alte reactii cutanate: durere; inflamatie; eritem; modificari pigmentare.
Pruritul este mai intens noaptea cand alte receptii senzitive sunt reduse.

LEZIUNILE PIELII

Pentru stabilirea diagnosticului dermatologic sunt importante: anamneza, morfologia leziunilor si configuratia acestora.
Leziunile pot fi: primare, secundare sau primare/secundare.

Leziunile primare

1. Macula - circumscrisa, nepalpabila, cu diametrul pana la 1 cm. Poate deveni pata (diametru peste 1 cM). Tipuri de macule: purpura, petesia, echimoza.
2. Papula - mica elevatie cutanata cu diametru de pana la 1 cm. Poate fi palpata. Are culoare roz, eventual rosietica. Prin confluarea a mai multe papule se formeaza placi sau vegetatii.
3. Pustula - mica elevatie dermica in care se gaseste puroi. Culoarea ei este galbuie, gri sau rosietica. Are dispozitie intraepidermica, subepidermica sau foliculara. Prin confluarea pustulelor i-au nastere abcesele.
4. Vezicula - elevatie dermica bine circumscrisa, plina cu lichid limpede, cu diametru de pana la 1 cm. Devine bula cand depaseste 1 cm.
5. Nodulul - elevatie solida, circumscrisa, mai mare de 1 cm. Cuprinde inclusiv straturile profunde.
6. Tumora - masa mare care implica orice structura cutanata sau tesutul subcutanat.

Leziunile primare/secundare

1. Alopecia - pierderea partiala sau totala a parului.
2. Solzii (scvamelE) - acumularea unor fragmente desprinse din stratul cornos al pielii. Au marimi si culori diferite.
3. Crustele - iau nastere dupa uscarea exsudatului, serului, puroiului sangelui etc. Au culori diferite. Sunt aderente si prind in structura lor fire de par. in unele situatii, prin desprindere, lasa suprafata sangeranda.
4. Rigidizarea foliculara - acumulare de cheratina si material folicular care adera la firul de par.
5. Comedoamele - foliculi pilosi dilatati, plini cu numeroase celule cornificate si material sebaceu.
6. Anomalii pigmentare - colorarea pielii datorita pigmentilor (mai ales melaninA) negru, albastru, gri, verde, maro, rosu etc.
Hipopigmentari: leucoderma (ale pieliI); leucotrichie (ale paruluI).

Hiperpigmentari: melanoderma; melanotrichie.

Leziuni secundare

1. Coleretele epidermice - tip particular de scvame dispuse circular, rezultate din vindecarea unor vezicule, bule, pustule etc.
2. Cicatricea - zona de tesut fibros care a inlocuit dermul sau tesutul conjunctiv subcutanat afectat. Majoritatea sunt alopecice, atrofice si depigmentate (la caine intotdeaunA).
3. Excoriatiile - zone de eroziune provocate prin grataj, muscare. De obicei au o dispunere liniara.
4. Eroziunile - mici depresiuni epidermice care nu depasesc membrana bazala.
5. Ulcerul - depresiune cutanata cu afectarea inclusiv a dermului. Se vindeca cu cicatrice.
6. Fisurile - clivaj liniar al epidermului si dermului. Cauze: traumatisme sau boli.
7. Lichenificarea - ingrosarea si intarirea pielii. Adesea este hiperpigmentata, cu aspect de "solzi de peste" sau de "scoarta de copac".
8. Calusul - placa ingrasata, rugoasa, hipercheratozica, alopecica si lichenificata.

Configuratia leziunilor pielii

1. Inelara - poate cea mai frecventa

2. Policiclica

3. Unica

4. Grupata

5. Serpiginoasa

6. Liniara

7. Arciforma

8. Iris

Clasificarea senzoriala a dermatitelor

Cu prurit Fara prurit Dureroase

Dermatita umeda acuta

Dermatita alergica de contact

Dermatita atopica

Dermatita herpetiforma

DAIP

Neurodermatita

Otita otodectica

Pediculoza

Raile Acneea

Micoze profunde

Alopecia endocrina

Hiperadrenocorticismul

Hipotiroidismul

Hipercheratoza nazala

Dermatita nazala solara

Seboreea
Dermatita solara a pisicii Limfosarcomul cutanat
Dermatita provocata de diptere

Piodermatita generalizata

Fistula perianala

Dermatita primara iritanta

Neoplasmul iritativ

---

---

---

Copyright © 2008 - 2024 : MediculTau - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este interzisa, contravine drepturilor de autor si se pedepseste conform legii.
Termeni si conditii - Confidentialitatea datelor