Alterarea motilitatii gastrice este un factor care contribuie la formarea ulcerului gastric. Evacuarea stomacului poate fi incetinita la nivelul regiunii antrale, ceea ce produce staza alimentelor la acest nivel. Consecinta este pe de o parte stimularea secretiei de gastrina si deci a secretiei acide, iar pe de alta parte diminuarea evacuarii refluxului duodenal. Diminuarea motilitatii gastrice poate fi consecinta unei hipotonii vagale cu atonie gastrica (Dragstedt). O alta modificare a motilitatii poate fi consecinta unei disfunctii a sfincterului piloric. Ischemia in circulatia mezenterica la varstnicii cu ateromatoza poate genera gastropareza, cu hipo-motilitate gastrica (11).
Refluxul duodeno-gastric
Regurgitarea continutului duodenal in stomac, care este alcalin prin prezenta bilei, este considerata de unii autori ca fiind elementul determinant in aparitia leziunilor de gastrita cronica. Sarurile biliare si sucul pancreatic sunt agresive pentru mucoasa gastrica, alterand functia de bariera a stratului de mucus si lezand mucoasa gastrica.
Un argument care nu sustine teoria refluxului biliar ca factor determinant in ulcerogeneza este ndecarea leziunii sub actiunea medicatiei specifice - care nu influenteaza refluxul biliar - precum si faptul ca dupa antrectomie refluxul este practic intotdeauna prezent, dar ulceratia gastrica este rara (11).
Copyright © 2008 - 2025 : MediculTau - Toate Drepturile rezervate.
Reproducerea partiala sau integrala a materialelor de pe acest site este
interzisa, contravine drepturilor de autor si se pedepseste conform legii. Termeni
si conditii - Confidentialitatea
datelor