Aceasta hotarare trebuie sa se bazeze pe faptul ca ameliorarea sau redresarea malnutritiei va creste calitatea etii sau capacitatea de recuperare a pacientilor aflati in stare critica. Aproximativ 15-20% din pacientii internati au semne de malnutritie. O parte din ei vor obtine beneficii in urma terapiei dietetice, dar pentru altii, emacierea reprezinta stadiul final al unei afectiuni incurabile. Printr-o judecata clinica obiectiva trebuie facuta distinctia intre cele doua categorii: (1) trebuie cunoscute posibilele beneficii si riscuri ale terapiei nutritionale, (2) trebuie gasita o modalitate de a comunica aceste beneficii si riscuri pacientului si familiei sale, (3) trebuie cunoscut cadrul legal in goare. ura 78-l reprezinta o schema logica a pasilor facuti pentru a lua o decizie corecta. La fel ca in cazul masurilor de resuscitare si mentinere a etii, odata ce sunt initiate, aceste terapii sunt dificil de oprit.
Primul pas ii cere medicului sa contureze implicatiile nutritive in procesul patologic. Statusul functional al bolnavului sau chiar tratamentul pot dauna apetitului sau ingestiei de alimente si absorbtiei pe o perioada mai lunga de timp? Deoarece este mai usor de prevenit decat de tratat malnutritia, acest prim pas este obligatoriu in evaluarea initiala.
Al doilea pas consta in a sili daca pacientul este deja malnutrit, astfel incat sa se ajunga la scaderea masei musculare sau la alterarea unor functii critice, cum ar fi capacitatea de ndecare si ventilatia pulmonara. Trebuie notata prezenta sau absenta stress-ului meolic, de vreme ce aparitia unor rani sau infectii poate sugera eliberarea de factori hormonali si citokine care reduc eficienta terapiei nutritionale. Aprecierea statusului nutritional al pacientului este discutata in modulul 73. Pierderea ponderala neinsotita de un deficit functional este, probabil, fara consecinta. Afectarea functionala de obicei dene importanta atunci cand s-a pierdut mai mult de 20% din masa proteica si, mult mai probabil, daca un organ tal este direct afectat de boala.
Odata ce s-a silit ca pacientul prezinta risc sau chiar sufera de malnutritie, se pune problema daca suplimentarea artificiala a nutritiei va avea un impact pozitiv asupra evolutiei bolii si va imbunatatii calitatea etii. Aceasta problema ia in calcul considerentele etice si riscurile sau posibilele beneficii. in timp ce asigurarea hranei si apei reprezinta o chestiune medicala de rutina, sustinerea alimentatiei, enteral sau parenteral, se asociaza cu disconfort si unele riscuri si trebuie indicata doar cand beneficiile sunt mai mari decat riscurile si intotdeauna cu acordul pacientului.
Daca s-a silit ca prevenirea sau tratamentul malnutritiei prin suport nutritiv specializat imbunatateste prognosticul si calitatea etii, trebuie silit necesarul
alimentar si calea de administrare.
